Opt organizații civice românești cer universităților Harvard și Princeton anchete, informații și măsuri în cazul conexiunilor între mediul academic românesc și dosarele Epstein

0 vizualizări
Universitatea Harvard / Foto: news.harvard.edu
Un grup de opt organizații civice din România a anunțat, luni seară, că a transmis, în cursul zilei, universităților americane Harvard și Princeton solicitări de a oferi informații suplimentare, de a desfășura cercetări și de a lua măsuri în cazul conexiunilor dintre mediul academic românesc și rețeaua agresorului social Jeffrey Epstein.

Potrivit unui comunicat al grupului transmis Edupedu.ro, apelul la cele două instituții de învățământ superior survine într-un moment în care, în România, Universitatea Al. I. Cuza din Iași a anunțat că a lansat o analiză în cazul unui profesor de la Harvard, Martin Nowak, menționat de peste 4.000 de ori în dosarele Epstein, pentru a vedea dacă îi retrage titlul de Doctor Honoris Causa. Acum, grupul de organizații spune că „organizațiile nu au primit un răspuns oficial” la cererea depusă în acest sens.

Organizațiile semnatare ale celor două apeluri adresate unor universități americane  sunt: Grupul de Inițiativă Civică „În Stradă”, Corupția Ucide, Activism Civic Craiova, Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara, Rezistența Civică Galați, Inițiativa Timișoara, Reset și Brașov.community.

Cereri transmise Universității Princeton, potrivit comunicatului de luni:

  1. Demararea unei investigații disciplinare publice asupra interacțiunilor dintre Corina Tarniță (profesoară de limba română menționată în dosarele Epstein, conform organizațiilor menționate – n.red.) și Jeffrey Epstein;
  2. Plasarea profesoarei Tarniță în concediu administrativ plătit pe durata desfășurării anchetei;
  3. Publicarea completă a rezultatelor investigației;
  4. Publicarea de către Corina Tarniță a numelor persoanelor și instituțiilor beneficiare ale finanțărilor primite din partea lui Jeffrey Epstein;
  5. Oferirea unui răspuns clar cu privire la poziția oficială a Universității Princeton în legătură cu apariția repetată a profesoarei Tarniță în dosarele Epstein și menționarea acțiunilor disciplinare demarate în acest caz, până la această dată.

Cereri transmise Universității Harvard de grupul de organizații:

  1. Asigurarea faptului că investigația este condusă în mod independent și nu de către Harvard;
  2. Investigarea fiecăruia dintre cei 6 membri ai facultății menționați în dosarele Epstein;
  3. Publicarea aprobărilor primite pentru experimentul economic „Capitalul civic în două culturi: natura cooperării în România și SUA”;
  4. Efectuarea unui audit instituțional al Programului pentru Dinamica Evolutivă;
  5. Abordarea dimensiunilor românești ale rețelei Harvard a lui Epstein;
  6. Restabilirea serviciilor de sprijin pentru supraviețuitori.

Comunicatul organizațiilor civice, integral:

Petiția adresată Universității Harvard:

Petiția adresată Universității Princeton:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

13 universități românești, incluse în clasamentul Times Higher al universităților din țări cu economii emergente. Doar trei figurează în jumătatea superioară a rankingului. Majoritatea – la coadă

Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai și UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca conduc clasamentul universităților românești incluse în ranking-ul Times Higher Education pentru țări cu economii emergente 2021,…
Vezi articolul

Noțiunea de „școală bună”, „de top” nu ar trebui să existe în cadrul învățâmântului de stat, potrivit Federației părinților și aparținătorilor legali, care transmite sfaturi pentru înscrierea la clasa pregătitoare

Noțiunea de „școală bună”, „de top” nu ar trebui să existe în cadrul învățâmântului de stat care presupune să ofere șanse egale tuturor elevilor, potrivit unei postări a Federației părinților…
Vezi articolul