Orban, despre fotografia cu el fumând în Guvern: Dacă poza e văzută de copii, ar putea să mă ia ca exemplu. Eu nu vreau să fiu un astfel de exemplu. Le spun tinerilor „Așa nu”! / Fumatul, în timp, îți afectează acuitatea mintală

2.367 de vizualizări
„Dacă poza e văzută de copii, ar putea să mă ia ca exemplu. Eu nu vreau să fiu un astfel de exemplu”, a declarat luni seara la Digi24 premierul Ludovic Orban.

Acesta a fost surprins într-o fotografie alături de alți miniștri din cabinet în timp ce fuma în sediul Guvernului, iar pe mese și în mâinile unor oficiali erau pahare sau sticle cu băutură.

Niciunul nu purta mască, iar distanțarea fizică nu era respectată. Imaginea s-a viralizat pe rețelele de socializare, iar premierul și colegii săi au fost amendați.

Redăm răspunsul lui Ludovic Orban:

Întrebare: Ce ați înțeles dumneavoastră că au avut ceva reproșeze oamenii?

Ludovic Orban: Faptul că am încălcat regulile. Faptul că deși am promovat purtarea mă știi, în momentul respectiv nu purta mască, faptul că am fumat în spațiu închis. Suntem oameni, mai greșim. Eu sunt fumător de 40 de ani. Cu siguranță regret, mi-am cerut și scuze și nu mi-am dorit să compar în acel… Gândiți-vă că difuzarea acelei poze poate să aibă un impact negativ. Pentru că eu, ca prim-ministru, fumez. Dacă poza e văzută de copii, ar putea să mă ia ca exemplu. Eu nu vreau să fiu un astfel de exemplu. Așa nu! le spun tuturor tinerilor care au văzut. Să nu se apuce de fumat dacă pot. Eu m-am apucat la 17 ani, fumez de 40 de ani. Mi-aș dori să pot să mă las de fumat și o să încerc să mă las de fumat.

Eu sunt un om corect sunt un om care respect regulile. Se întâmplă la anumite ocazii să mai lași garda jos. A fost o astfel de ocazie, era ziua mea. Hai să fim cinstiți, eu n-am chemat pe nimeni de ziua mea, asta am și spus public, ei mi-au făcut o surpriză și au venit, colegi, colaboratori apropiați, vă dați seama că nu puteam să nu-i primesc să nu stăm de vorbă.”

(…)

„În general tinerii sunt tentați, cum am fost și eu tentat, fie să copieze un lider informal de opinie, fie să încalce regulile care li se impun în spirit de frondă. Există această tendință în fiecare dintre noi, în adolescență, de a nega ceea ce ne spun părinții sau cei din generația anterioară Și foarte mulți, inclusiv eu m-am apucat de fumat la 17 ani, 17 spre 18 ani, se apucă în această perioadă.

E mult mai simplu să nu te apuci de fumat, pentru că dup-aia dacă fumezi și capeți această dependență este mult mai greu să te lași de fumat. Vă spun din experiența mea ca om care 40 de ani am fumat și mi-a făcut plăcere, și îmi face plăcere să fumez.

Fumatul, în timp îți generează o serie de consecințe care îți afectează nu mai starea de sănătate, îți afectează acuitatea mintală, îți afectează foarte multe funcții și e păcat. Cel mai bine să nu te apuci de fumat.

Reflectez la o soluție ca să mă las de fumat, cred că am fumat destul 40 de ani. Cred că cel mai tare s-ar bucura familia dacă mă las de fumat”, a spus Orban.

Știrea este în curs de actualizare


3 comments
  1. Pai domnule ministru, deja ma simt mai mult decât discriminata!!!! Ziua mea de naștere a fost în aprilie, când ne țineai în case, sa nu iesim, sa păstrăm distanțarea sociala…. Eu mi-am petrecut ziua de naștere fără prieteni, fără părinți, fără tort (ca era închisă cofetăria)!!! Ceea ce ai făcut, sfidând toată populația tarii și tratandu-ne cu dispreț, din postura în care ești, se numește „Nesimțire” !!!!

  2. Eu sunt un om corect sunt un om care respect regulile. Se întâmplă la anumite ocazii să mai lași garda jos. A fost o astfel de ocazie, era ziua mea. Hai să fim cinstiți, eu n-am chemat pe nimeni de ziua mea, asta am și spus public, ei mi-au făcut o surpriză și au venit, colegi, colaboratori apropiați, vă dați seama că nu puteam să nu-i primesc să nu stăm de vorbă.”

    Da, dar pute-ai să le spui: Suntem la serviciu și conform legilor nu avem voie să bem, să fumăm chiar dacă e vorba de trabuc. Dar nu numai că nu le-ai spus dar cred că ai gândit astfel: FUMAȚI, BEȚI CĂ NU NE VEDE NIMENI.

    La alegeri să mă așteptați, votul meu va fi un X cu markerul – valabil pentru toate partidele care acum dau din coate să acceadă iar la putere.

    V-aș fi iertat dacă acolo discutați despre pensiile speciale și 300 de parlamentari dar cred că ați spus: dă-i naibii că oricum ne vor alege iar. Eiii! de data asta nu mai ține.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Am primit un telefon de la mama unui elev care îmi cerea ajutorul, pentru că elevul a intrat într-o perioadă stresantă, spune profesorul Flavian Georgescu: Am întrebat-o care sunt activitățile copilului și mi-a zis că lunea, de la 16 la 18, are engleză, de la 18 la 20 are germană, de la 20 la 21:30 face matematică și apoi pe la 10 se apucă de teme

Profesorul Flavian Georgescu a povestit că o mamă i-a cerut ajutorul în legătură cu programul copilului, deoarece elevul intrase într-o perioadă stresantă și nu se mai putea concentra. Potrivit profesorului,…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan, mesaj pentru profesori: În ultimii ani am scăzut normele didactice, am scăzut numărul de copii în clasă, am crescut salariile. N-am văzut o îmbunătățire globală a sistemului de învățământ

Premierul Ilie Bolojan a declarat că în ultimii ani, în educație, au fost luate măsuri precum reducerea normelor didactice, scăderea numărului de elevi din clasă și creșterea salariilor profesorilor. Însă…
Vezi articolul

Dezbatere organizată de Edupedu.ro și World Vision România

EXCLUSIV Cercetătorul Dacian Dolean, despre rezultatele PISA 2022: Problema noastră este că avem prea multe soluții, sfaturi și afirmații și prea puține întrebări / O soluție oferită a fost alocarea a zeci de milioane de euro pentru cursuri de formare, dar nu am citit întrebări legate de efectul lor asupra elevilor

„Problema noastră nu este că nu avem soluții, sfaturi și afirmații. Problema este că avem prea multe, dar și avem prea puține întrebări”, a spus cercetătorul Dacian Dolean, referitor la…
Vezi articolul

Cumințenia pământului nu va putea fi văzută de Ziua Brâncuși pentru că Ministerul Culturii nu a plătit o asigurare de 2000 de euro. Avocatul proprietarilor: Este o minciună că ministerul a reluat discuțiile

Se împlinesc aproape 6 ani de când sculptura lui Constantin Brâncuși, Cumințenia pământului, a fost scoasă la vânzare, în România, scrie CulturaLaDubă.ro. Fiindcă este clasată în tezaurul național, Ministerul Culturii…
Vezi articolul