Ore remediale 2025-2026. Directoarea Carmen Tică: Avem niște colegi obosiți, stresați, în acest moment. Învățăm cu elevii de gimnaziu și liceu până la ultima oră, adică terminăm la 19:50, în condițiile în care am asigurat spațiu pentru învățarea remedială

1.314 vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Carmen Tică, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza” din București, a vorbit despre ce înseamnă organizarea orelor remediale. „Învățăm cu elevii de gimnaziu și liceu până la ultima oră, însemnând a 12-a din zi, adică terminăm la 19:50 ultima oră, în condițiile în care am asigurat spațiu pentru învățarea remedială, pentru desfășurarea orelor de la învățământul primar”, a spus aceasta. Declarațiile au fost făcute la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, vineri, 17 octombrie.

Directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza” din București a precizat că „într-adevăr, avem niște colegi obosiți, stresați, în acest moment”. Profesoara a adus în atenție că, pentru organizarea orelor de activitate remedială la clasele primare, au fost sacrificate „puțin orele din tura de după-amiază”:

„A fost o perioadă, într-adevăr, dificilă, mai ales în calitatea aceasta de director, de a atenua puțin toate aceste modificări, care au venit cumva peste noi, fără să existe o dezbatere sau fără să existe mai multă comunicare. Le-am simțit pe parcursul întregii veri. Într-adevăr, avem niște colegi obosiți, stresați, în acest moment. Încercăm să păstrăm lucrurile într-un echilibru. Într-adevăr, și pentru noi a fost un impediment la început organizarea acestui program. Sau l-am organizat, sacrificând puțin orele din tura de după-amiază.”

Carmen Tică a afirmat că elevii de liceu și gimnaziu termină orele și la ora 19:50, având în vedere că a fost asigurat spațiul pentru desfășurarea orelor de învățare remedială:

„Ar fi ideal să învățăm într-un singur schimb, dar așa cum știm, în București, avem școli supraaglomerate, învățăm cu elevii de gimnaziu și liceu până la ultima oră, însemnând a 12-a din zi, adică terminăm la 19:50 ultima oră, în condițiile în care am asigurat spațiu pentru învățarea remedială, pentru desfășurarea orelor de la învățământul primar. Și gândiți-vă că noi avem doar opt clase de învățământ primar. A însemnat că opt clase au început mai târziu programul în ziua respectivă, dar, așa cum spuneați, lucrurile acestea se individualizează.

Există școli care învață într-un singur schimb și noi avem foarte multe astfel de școli, de exemplu, reabilitate în sectorul 6, unde există un program Școală după școală, susținut de primărie, cu o masă caldă. Și atunci, pentru ei a fost mult mai ușor să gestioneze modalitatea aceasta de a-i ține pe copii mai mult la școală, dar de a le asigura niște condiții, că, până la urmă, ne gândim la sănătatea lor, ne gândim că vrem să avem niște copii sănătoși, din punct de vedere fizic, psihic. De asemenea, poate că am nuanța (că cele 2 ore obligatorii de învățare remedială – n.red), pentru pregătitoare și clasa I, într-adevăr, din punct de vedere al particularităților lor psihofizice, înseamnă foarte multe ore la școală.”

În legătură cu orele remediale din învățământul primar, directoarea a afirmat că „suntem puțin într-o neconcordanță cu planurile-cadru care, totuși, ne limitează sau ne spun că avem un maxim de 21 de ore pe săptămână, pentru copiii din învățământul primar”:

În al II-lea rând, cred că suntem puțin într-o neconcordanță cu planurile-cadru care, totuși, ne limitează sau ne spun că avem un maxim de 21 de ore pe săptămână, pentru copiii din învățământul primar, deci cumva să le punem în acord. Și încă un aspect care este extrem de important: învățarea remedială nu rămâne la prima oră sau după ultima oră. Aspecte care țin de tratarea aceasta diferențiată a elevilor se realizează în timpul fiecărei ore de curs. Deci, nu poți să desfășori ora de curs fără să ai în vedere că ai un grup eterogen, cu cerințe diferite, cu ritm de dezvoltare diferit și, întotdeauna, aceste lucruri la învățământul primar chiar s-au realizat așa cum trebuie.”

Despre cele 2 ore obligatorii de activitate remedială

Pe 4 iulie a avut loc o dezbatere online privind proiectul Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare pe domeniul educației. În cadrul dezbaterii, Claudia Zamfir, director al Școlii din Pucioasa, a cerut ca la învățători activitățile remediale sa fie cuprinse în norma didactică. Tot aici, Daniela Mărian a propus ca pentru învățământul primar cele 2 ore în plus să fie ore remediale.

Organizarea orelor remediale este la latitudinea profesorului, a declarat minstrul Educației și Cercetării, Daniel David, la lansarea Raportului privind Starea Învățământului în București: „Eu cred că fiecare profesor știe ce are în clasă și știe că unii copii au nevoie de remedial pentru a corecta ce n-au dobândit. Alții au nevoie de pregătire pentru performanță. Cu toți aș face, dacă eu aș fi profesor, utilizarea competențelor în viața de zi cu zi. Hai să-i lăsăm pe ei să decidă. Nu vă așteptați ca ministrul să le spună exact ce să facă în fiecare clasă. Am încredere că vor ști ce să facă. Dacă respectă reglementările, eu n-am o problemă cu opțiunile lor diverse”, a precizat ministrul.

Fiecare învățător sau profesor pentru învățământ primar are obligația de a organiza două ore de învățare remedială pe săptămână. Cele două ore au fost introduse recent prin Legea Bolojan. Edupedu.ro a arătat aici că o oră de remedial din cele două obligatorii pe săptămână încalcă planurile-cadru de la învățământul primar, plus legea Educației, care prevede alt număr de ore.

Informații de context

Obligațiile învățătorilor și profesorilor de a face ore remediale din anul școlar 2025-2026 au fost transformate de ministrul Daniel David în „program național” pentru reducerea analfabetismului funcțional. Astfel, creșterea normei didactice de predare cu 2 ore pe săptămână este prezentată de Daniel David ca un „efect pozitiv” pentru educație, în raportul prezentat pe 29 septembrie

Metodologia de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 6.423/2025 a fost publicată în Monitorul Oficial marți, 2 octombrie.

Activitățile de remediere, consolidare, aprofundare și extindere, obligatorii pentru învățători din anul școlar 2025-2026, se sprijină și pe sesizarea eventualelor tulburări de învățare și colaborarea cu specialiștii în vederea evaluării elevilor, conform metodologiei de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 6.423/2025.

Daniel David a declarat, pe 12 septembrie, la B1TV, că „creșterea normei cu 2 ore în învățământul primar va duce la 2 ore pe săptămână de învățare remedială. Vom avea practic un program național de învățare remedială”.

Orele de educație remedială ridică mai multe probleme, motiv pentru care este posibil ca obiectivul acestora să nu fie atins, a declarat Sorin Hagiu, directorul Școlii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, la InfoEdu. Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a explicat că aceste ore au fost introduse „pur și simplu cantitativ” și că, așa cum au fost gândite, sunt doar o formă a lucrului diferențiat pe care mulți dintre profesori îl fac deja.

O învățătoare a vorbit, pentru adevarul.ro, despre cele 2 ore remediale incluse în atribuțiile postului. „Am făcut astfel de ore de multe ori de-a lungul celor 36 de ani la catedra, nu pentru că le cerea ministrul, ci pentru că le cerea situația – erau copii care aveau nevoie de mai mult ajutor”, a precizat aceasta.

Pe 7 iulie, o învățătoare, prezentă la protestul profesorilor din fața Parlamentului, a explicat pentru Edupedu.ro ce ar însemna introducerea a două ore de activități remediale pentru toți profesorii pentru învățământul primar. 

„Sunt învățător. Nouă ne bagă 2 ore pe remedial. Ok, unde bagă acelea 2 ore pe remedial? Știți care este programul unui elev? La casa a IV-a avem 3 zile cu 6 ore. Dacă eu mai am încă 2 pe remedial, înseamnă că toată săptămâna se duce pe 6 ore”, a spus cadrul didactic pentru învățământul primar.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Citește și:
Orele remediale obligatorii pentru învățători au fost introduse pentru că „în mod matematic, învățătorul are mai puține ore, dacă ne raportăm la norma de 20 de ore a celorlalți profesori”, spune Mircea Bertea, consilier onorific al ministrului Daniel David: „Dar munca la clasele I-IV nu înseamnă același grad de intensitate ca în gimnaziu și liceu”
Carmen Tică, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza”, despre orele remediale: Mulți părinți ne-au întrebat «de ce sunt obligatorii? Doar pentru că profesorii trebuie să mai aibă două ore în plus?»
Ore remediale 2025-2026. Tania Țăndăreanu, profesoară pe pedagogie: Pentru copiii de clasa pregătitoare, efortul fizic și psihic este considerabil. Pot apărea anumite stări de anxietate, din cauza acestei oboseli acumulate în timp
Vom verifica în prima inspecție tematică modul în care se organizează orele remediale, pentru că cele 2 ore de activități trebuie să figureze distinct în orar, spune Florian Lixandru, inspector școlar general București
Hai să îi lăsăm pe profesori să decidă cum fac orele remediale, spune Daniel David: Nu vă așteptați ca ministrul să le spună exact ce să facă în fiecare clasă
Daniel David, despre lipsa spațiilor pentru orele remediale introduse prin Legea Bolojan: Un ministru trebuie să vină să spună ce trebuie făcut și după aceea ne chinuim împreună, noi cu autoritățile locale, să implementăm acel lucru. Eu nu pot gândi viziunea pe educație în funcție de infrastructura care nu există în anumite unități școlare
Ore remediale 2025-2026. Învățătorii trebuie să sesizeze tulburările de învățare și să colaboreze cu specialiștii în vederea evaluării elevilor / Model fișă de evaluare psihopedagogică
Directorul Sorin Hagiu, despre orele remediale: Riscăm să avem niște lucruri făcute doar pe hârtie, o condică semnată și, de fapt, beneficiul să nu ajungă cu adevărat la elevi / E doar un mod complicat de a spune că ar trebui să lucrăm diferențiat, ceea ce mulți dintre noi încercăm să facem, a spus profesorul Doru Căstăian
Există o mare frustrare, pentru că ne-au fost impuse în forță cele 2 ore obligatorii de activitate remedială, spune o învățătoare: Acesta este mesajul pe care îl percepem
Cele 2 ore obligatorii de activitate remedială pentru învățători încalcă planul-cadru pentru învățământul primar, semnalează o învățătoare: Este depășit numărul maxim de ore. Ce facem? Încălcăm legislația?
Obligațiile învățătorilor și profesorilor de a face ore remediale din anul școlar 2025-2026, transformate de ministrul Daniel David în „program național” pentru reducerea analfabetismului funcțional și efect pozitiv al măsurilor fiscale
Ministrul Educației, în contradicție cu el însuși pe tema orelor remediale: impune tuturor învățătorilor să facă ore de recuperare cu propriii elevi, după ce tot Daniel David spunea că „este foarte ciudat că același profesor care n-a transferat bine competențele trebuie acum să corecteze lucrurile pe care el le-a făcut prost”
OFICIAL Metodologia pentru orele remediale, publicată în Monitorul Oficial: fiecare învățător e obligat la 2 ore pe săptămână, cu catalog separat și condică, iar elevii participă la solicitarea părintelui sau recomandarea cadrului didactic / Profesorii nu fac fișe, planificări sau planuri personalizate
Am făcut ore remediale de multe ori de-a lungul celor 36 de ani la catedra, nu pentru că le cerea ministrul, ci pentru că le cerea situația, spune o învățătoare: Nu mai semnam nu știu câte hârțoage, nu mai făceam planuri de intervenție personalizată, nu ceream acorduri scrise


6 comments
  1. Ligia,cu așa discurs ,n ar trebui sa lucrezi în învățământ nici o ora .Nu te tine nimeni cu forța,nu ți place reprofilează te,demisia . Mergi sa ți expui frustrările in alt domeniu de activitate.

  2. Nimeni nu se uita cat sunt de agitati si stresati copiii, numai la profesori se uita. Si asta e pacat… Avem de-a face cun niste generatii nevrotice dependente de vizual, de ecrane, cu hormonii intinsi la maxim care isi pierd in mare parte traiectoria de prin clasa a 7-a, caci programa si cadrele didactice sunt supraaglomerate. Hartii si iar hartii, statistici peste statistici, comisii peste comisii, iar grupurile Whatsup intind nervii angajatilor scolilir la maxim, incat ajungi sa iti faci munca cu cea mai mare scarba! In tot acest context, directorii se agata de functii, ei sunt dornici de functii si cariera, toti numiti politic, ei joaca exact asa cum e muzica lui Daniel David!

  3. Cauza orelor târzii la școală nu este că se fac orele remediale ,cauza este că elevii din Romania sunt prizonierii școlilor,au în medie 5-6 – 7 ore pe zi cursuri ,in timp ce profesorii au doar 4 ore pe zi cursuri .Singurii hăituiți și stresați sunt elevii care sunt copii ,dar au program pentru școală cu tot cu teme,meditații 8-10 ore pe zi.

    1. Da.Elevii sunt niște eroi care ne mănâncă sufletul pentru ca voi nici cei 7 ani de acasă nu aveți decenta sa le dați. Se compara faptul ca odrasla ta sta ca o leguma la ora și cu faptul ca un profesor muncește!A ajuns învățământul vai de capul lui tocmai din cauza acestor neaveniți își dau cu părerea!
      Dați banii pe meditații ca la ore dorm sau se distrează!Va meritați soarta.

    2. Acuma, una din 2, orobesti pro$t, ori esti pro$t. Vorbesti doar despre norma de predare .. Pe de altă parte, saracii copii, cat de haituiti sunt ei, adusi la scoala cu gipane, haituiti cu nutreturi scumpe de la Glovo, kfc sau mac, haituiti de tiktok, facebook sau instagram. . Care mai de care intoliti cu haine de firma, saracii, sproape ca imi dau lacrimile🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ Încă 17 milioane de lei pentru transformarea latrinelor din școli în toalete, aprobate de Guvern. Cîmpeanu: În România mai sunt 404 unități de învățământ care funcționează cu grupuri sanitare neconforme

Guvernul a aprobat, miercuri, Hotărârea pentru modernizarea toaletelor în școlile care au în continuare latrina în curte, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Proiectul de HG a fost…
Vezi articolul

Premierul Nicolae Ciucă a propus programul „O carte pe an pentru fiecare elev”, pe modelul „Cornul și laptele”, dar a declarat că scopul este să ajungă „mai multă carte românească în școli și în biblioteci”

Premierul Nicolae Ciucă ia ca model programul „Cornul și laptele” – proiect european implementat din perioada guvernului Adrian Năstase, dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, prin care elevii primesc zilnic…
Vezi articolul