Orele suplimentare pentru profesori se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acestora. Dacă nu este posibilă compensarea în cele 90 de zile, orele suplimentare se vor plăti cu un spor aplicat la salariul de bază, potrivit contractului colectiv de muncă

32.872 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Profesorii și angajații din școli și grădinițe pot fi solicitaţi să presteze ore suplimentare numai cu acordul lor, după cum prevede contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ. Orele suplimentare se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acestora.

Conform sursei citate, în cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu este posibilă în următoarele 90 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti cu un spor aplicat la salariul de bază, în condiţiile legii.

În situația în care angajaţii din Învățământ sunt programaţi să lucreze şi în zilele libere prevăzute de lege, aceştia beneficiază, în zilele lucrate, de salariul corespunzător, conform legislaţiei în vigoare, inclusiv de indemnizaţia de hrană, indiferent de numărul de ore/zile de muncă acumulat în perioada lucrată.

Art. 19 – „(1)Angajaţii pot fi solicitaţi să presteze ore suplimentare numai cu acordul lor. Durata maximă legală a timpului de muncă prestat în baza unui contract individual de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

(2)Prin excepţie, durata timpului de muncă poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, care includ şi orele suplimentare, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de patru luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.

(3)Pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale ori a altor cazuri de forţă majoră, angajaţii au obligaţia de a presta munca suplimentară, la solicitarea angajatorului.

(4)Orele suplimentare prestate în condiţiile alin. (1) de către personalul din învăţământul preuniversitar se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acestora. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu este posibilă în următoarele 90 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti cu un spor aplicat la salariul de bază, în condiţiile legii.

(5)Numărul total de ore suplimentare prestate de un angajat nu poate depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatului afiliat uneia dintre federaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract, al cărui membru este angajatul.

(6)În situaţia în care angajaţii din învăţământul preuniversitar sunt programaţi să lucreze şi în zilele libere prevăzute de lege, aceştia beneficiază, în zilele lucrate, de salariul corespunzător, conform legislaţiei în vigoare, inclusiv de indemnizaţia de hrană, indiferent de numărul de ore/zile de muncă acumulat în perioada lucrată.

Art. 20 Personalul de conducere, de îndrumare şi control beneficiază, în condiţiile legii, de prevederile art. 19 din prezentul contract”, conform contractului colectiv de muncă.

Profesorii pot beneficia, pentru rezolvarea unor situaţii personale deosebite, dovedite cu documente justificative, de zile libere plătite, pe bază de învoire colegială, după cum prevede contractul colectiv de muncă (CCM)

Informații de context

Edupedu.ro a scris că profesorii și angajații din sistemul de Învățământ au dreptul la zile libere plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite sau în alte situații, conform contractului colectiv de muncă.

Cadrele didactice care lucrează în weekend sau în zilele de sărbătoare legală beneficiază de 2 zile libere pentru fiecare zi lucrată, potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă. Cele două zile libere pentru fiecare zi lucrată în weekend vor fi acordate în următoarele 30 de zile, conform sursei citate anterior.

Concediul pentru directorii de școli și grădinițe este stabilit în contractul colectiv de muncă. Un director cu peste 15 ani vechime are un concediu de odihnă de 28 de zile lucrătoare, la care se adaugă și un concediu suplimentar între 5 și 10 zile.

Art. 28 – „(2) Pentru personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ și unități conexe, pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, concediul de odihnă se acordă în funcție de vechimea în muncă, astfel:

până la 5 ani vechime – 21 de zile lucrătoare;

între 5 și 15 ani vechime – 24 de zile lucrătoare;

peste 15 ani vechime – 28 de zile lucrătoare”, după cum se arată în contractul colectiv de muncă.

De câte zile de concediu suplimentar beneficiază directorii și inspectorii

Personalul didactic de conducere, de îndrumare și control, didactic auxiliar și nedidactic beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar între 5 și 10 zile lucrătoare, potrivit noului contract colectiv de muncă semnat pe 5 iulie de sindicate și ministrul Educației.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Învoire colegială pentru profesori. Cadrele didactice pot beneficia, pentru rezolvarea unor situații personale deosebite, de zile libere plătite, conform contractului colectiv de muncă. Sunt necesare documentele justificative
Zilele libere plătite la care au dreptul profesorii și angajații din Învățământ în cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit contractului colectiv de muncă
An școlar 2024-2025. Zilele libere din contractul colectiv de muncă al profesorilor și cele libere legale din timpul cursurilor
Profesorii care lucrează în weekend beneficiază de 2 zile libere pentru fiecare zi lucrată, potrivit contractului colectiv de muncă
Concediul pentru directorii de școli, stabilit în contractul colectiv de muncă. Un director cu peste 15 ani vechime are un concediu de odihnă de 28 de zile lucrătoare, la care se adaugă și un concediu suplimentar între 5 și 10 zile
Calendarul anului școlar 2024-2025 pentru fiecare județ, în format printabil / Când începe școala în septembrie și cât durează Modulul 1
Calendarul anului școlar 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial. Cursurile încep pe 9 septembrie și se încheie pe 20 iunie
Noul contract colectiv de muncă pentru Învățământ intră în vigoare de astăzi – descarcă documentul. Cele 17 noutăți pentru profesori și ceilalți angajați
Profesorii și angajații din școli, anunțați de sindicate că au semnat contractul colectiv de muncă abia după ce au făcut acest lucru. Motivul – pentru ca la banii de concediu să fie luată în calcul și indemnizația de hrană, plus alte beneficii / Niciun cuvânt despre închiderea grevei generale – document

14 comments
  1. De ce ar trebui profesorii platiti “pentru orele suplimentare”, cand ei nu isi fac nici orele normale de lucru? E adevarat ca au mai mult de lucru in perioada de început de an scolar (septembrie – octombrie) si la final de an scolar. Dar in rest o duc bine. De exemplu, vara, dupa terminarea scolii, cand ar trebui sa mearga la scoala pentru cele 8 ore de lucru, ce materiale au de pregatit de sunt scutiti sa stea acasa?
    In primii ani le este greu cu pregatirea materialelor, dar apoi majoritatea profesorilor nici nu se mai sinchisesc sa vina cu ceva nou.

  2. Dar cu orele prestate mocca pe la supravegheat sau evaluat la olimpiade și concursuri,cum rămâne?Că eu nu mai am nevoie de adeverințe la dosar,că în doi ani ies la pensie,dar mi se impune să particip gratis la astfel de activități

  3. S-a născut , din nou , o lege șchiopă , cu acordul sindicatului ! Iată un exemplu : să -mi spună cineva cum se rezolvă situația managerului financiar pe perioada concediului legal de odihnă ? În acea perioadă sunt raportări și situații diverse de trimis + salariile++++….Sunt sigur că știți că nimeni dintr-o școală nu-l poate suplini , nici macar pt o zi . Așadar, concediul lui e doar pe hârtie, de mulți ani . Despre compensarea atâtor zile , nici nu poate fi vorba . Pentru aceste zile , cum va plătit ? Nicicum , că până acum😡😴

  4. De ce să le dea lor acești bani, când pot să aibă o zi liberă, neplătită, la fel ca la privat și acei bani să meargă la copiii defavorizați. Li s-au mărit salariile destul de mult, după ce au făcut greva aia inutilă (ca să nu mai vorbim de meditațiile nefiscalizate, din particular), pentru ce program au: 18 ore pe săptămână + zile libere cu nemiluita + vacanțe, pentru cât de puțin timp lucrează și pentru făcut mai nimic la clasă. Ca să avem bani la buget, cum se plânge nenorocitul ăla de la finanțe, ar cam trebui să fie tăiate salariile cu 50% tuturor bugetarilor și să mai concedieze din ei, că și așa sunt prea mulți și degeaba, nu să taie bani de la festivaluri de teatru, film, dans, muzică, dar trăim în România și asta ne ocupă tot timpul 🤢🤮

    1. Treci la predare sau du-te si re plimbs! De “destepti” care nu sunt buni la locul lor de munca dar ii judeca pe altii , este plina tara asta!
      Pensiile speciale si salarii la atatia idioti in tara asta, nu te deranjeaza? Voi ati vrea ca oamenii care invata o vista , sa stea in genunchi in fata prostilor cu salarii mari.
      La asta am ajuns, prostii se ajuta intre ei si isi dau salarii mari, iar pe cei capabili ii marginalizeaza si sunt prost platiti!
      Vor fi din ce in ce mai multe locuri libere in invatamant, asa ca hai sa lucrezi pe salariile “gigantice” din invatamant si doar “18”!
      Astia ca tine au permis amploarea coruptiei si ridicarea prostilor la nivel de ” inteligenti”, in prim plan politic si in toate functiile cheie ale statului roman!

    2. Cel mai bine ii concediem pe toti , si faceți dumneavoastră acasa scola cu copilul !
      Sau poate va faceți profesor sa va umple statul de bani si societatea de respect…

    3. DarkNight,
      … gandesti si te exprimi de parca tocmai te-ai intors de la un festival din acelea, dupa ce vei fi consumat pe acolo ceva ce ti-a intunecat mintea …ca noaptea!

      Ai probleme cu profesorii care, culmea, sunt in coada “clasamentului” salariilor bugetare.

      De ce nu te deranjeaza alti bugetari cu adevarat platiti mult prea bine?

      1. Lasă că și voi aveți salarii prea mari, pentru cât de puțin munciți. Ar trebui să primiți aceste salarii în funcție de feedback-ul elevilor și al părinților

  5. da,sunt directori demenți care inca fac acțiuni în 1 iunie ..5 oct…sau sâmbătă….etc…zice angajatul ceva?! nu,din păcate…și uite așa se crează precedente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu nuanțează afirmațiile despre profesorii nevaccinați care ar putea preda doar online: Am primit aceste întrebări de la părinți din ce în ce mai mult / Este o ipoteză. Vreți să ascundem sub preș?

Mai mulți părinți i-au transmis ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, că ar prefera ca profesorii care nu sunt vaccinați să nu predea fizic, ci doar online pentru a evita infectarea copiilor,…
Vezi articolul

Președintele Academiei Române, despre posibile materii opționale noi: „Dacă crede cineva că fetele minore nasc pentru că nu învaţă la şcoală nimic despre sex se înșală amarnic. Ele fac asta fiindcă provin, în mare măsură, din familii dezorganizate sau abandonează școala”

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, afirmă că şcolarizarea tuturor copiilor şi asigurarea unităţilor de învăţământ cu învăţători şi profesori bine pregătiţi ar trebui să constituie „prima grijă” şi susţine că…
Vezi articolul

Asociația lui Cumpănașu și Academia de Poliție îi învață „etică, integritate și anticorupție” pe angajații din Ministerul Educației, într-un proiect de 4,8 milioane lei / Ministrul Cîmpeanu: Este semnat în 2018. Am solicitat o analiză cu privire la cât de adecvat este parteneriatul

Asociația pentru Implementarea Democrației, a lui Alexandru Cumpănașu și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” predau lecții de „etică, integritate și anticorupție” la mese rotunde, ateliere și seminarii funcționarilor din…
Vezi articolul