Organizația Salvați Copiii cere autorităților permisiune și sprijin pentru cursuri școlare pe timpul verii, pentru copiii vulnerabili

650 de vizualizări
Foto: Salvați Copiii România
Organizația Salvați Copiii a lansat un apel, joi, ca autoritățile să îi permită și să o sprijine să desfășoare, pe timpul verii, cursuri școlare pentru copiii din medii vulnerabile, cu sprijinul comunităților locale și al ONG-urilor. Organizația spune, într-un comunicat de presă, că în cazul unor astfel de cursuri vor fi respectate condițiile de siguranță sanitară, fiind vorba de grupe mici de copii “care au nevoie de interacțiuni și activități școlare pentru recuperarea cunoștințelor”.

Salvați Copiii arată că “măsurile necesare luate pe fondul stării de urgență instaurate pentru a limita răspândirea pandemiei de COVID-19 au avut consecințe negative pentru copiii care provin din medii socio-economice precare. Inechitățile sociale au fost agravate, în cazul copiilor care nu au avut acces la școala online, iar marginalizarea și discriminarea au repercusiuni atât educaționale, cât și psiho-emoționale pe termen lung”.

Pentru ce solicită sprijin:

  • să “inițieze, în unitățile de învățământ publice, pe durata verii, activități de educație preșcolară și școlară de tipul Școală după Școală în beneficiul copiilor care au fost privați parțial sau total de accesul la educație în perioada suspendării cursurilor din școli.”

Organizația spune că vizează peste 4.600 de elevi din 35 de școli din București și 14 județe. Ea precizează că “proiectele derulate vor face obiectul unei evaluări ale cărei concluzii vor putea fi utilizate de către Ministerul Educației și Cercetării în alte comunități dezavantajate ori la nivel național”.


1 comment
  1. Zau? Asa vor sa salveze copiii? Daca scolile s-au inchis pentru ca este acest virus, le redeschidem ca asa vrea Salvati Copiii? Unde e logica? Sa- si ia corturi si da predea ca in misiunile crestine din jungla. Directorii, profesorii si autoritatile locale nu sunt datori sa managerieze aceste ore, spatiul, curatenia, igiena de dupa si asa mai departe. Predarea online este obligatorie, asa ca ststul trebuia sa asigure tot, nu fundatiile. Chiar culmea acum. Hai sa redeschidem scolile inchise pana in toamna…Judecati???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marcel Ciolacu: Cred că a fost o greșeală să se accepte demisia lui Sorin Cîmpeanu. Nu prea am înțeles ce anume a plagiat, când a plagiat, de ce / Eu personal mă consider unul dintre prietenii lui

Demisia lui Sorin Cîmpeanu de la conducerea Ministerului Educației a fost o greșeală, a declarat Marcel Ciolacu, președintele PSD și co-președintele coaliției de guvernare. Acesta spune despre scandalul plagiatului fostului…
Vezi articolul

DOCUMENTE Corpul național de profesori mentori și cel de formatori, constituite oficial. Pentru programele PROF III și PROF IV, activitatea de formator realizată nu este plătită, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial / Ce implică activitatea de mentorat pentru anul școlar 2022-2023

Corpul național de profesori mentori din învățământul preuniversitar a fost constituit printr-un ordin publicat vineri, 11 noiembrie, în Monitorul Oficial. Profesorii mentori sunt cei care se ocupă cu organizarea și…
Vezi articolul

Amenzi pentru părinții și directorii de școală care refuză să semneze contractul educațional, între 1.000 și 5.000 de lei / Directorii de școală pot să plătească amenda sau să presteze muncă în folosul comunității – ROFUIP 2024

Părinții sau directorii de școală care refuză să semneze contractul educațional riscă să plătească amendă între 1.000 lei și 5.000 de lei, dacă nu semnează contractul educațional, potrivit ROFUIP 2024.…
Vezi articolul