Orice școală din România poate să urmărească live pe YouTube prima lecție „Educație la Înălțime” din acest an școlar, joi de la 11:00

1.145 de vizualizări
Foto: Captură „Aspire Teachers”
Joi, de la ora 11:00, orice școală din România poate urmări în direct prima lecție, din această toamnă, din proiectul ”Educație la Înălțime”. Subiectul acestei ediții va fi despre fascinanta lume a animalelor și ce putem face pentru a opri împuținarea lor și dispariția unora dintre specii, potrivit autorilor proiectului. Se va difuza live din Munții Țarcu, județul Caraș-Severin.

„O lecție despre relația om – animale sălbatice, în direct, dintr-un loc de poveste, unde legenda zimbrilor prinde iarăși viață – Munții Țarcu. Orice școală din România poate să urmărească transmisia live pe canalul YouTube Educație la Înălțime și poate să participe la concursuri cu premii tentante. Educație la Înălțime este un proiect inovator al Asociației Însemne realizat la nivel național prin parteneriatul cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României”, transmit organizatorii programului.

  • Totodată, o transmisie deosebită se va realiza, în această ediție, și din Turcia.

Formularul de înscriere pentru profesori se poate accesa aici.

Lecțiile ”Educație la Înălțime” sunt realizate de către profesori dedicați din diferite părți ale țării și se adresează elevilor de vârste cuprinse între 7 și 15 ani. Durează aproximativ 50 minute și sunt transmise prin YouTube Live, pe canalul dedicat Educație la Înălțime. Orice profesor poate să găzduiască transmisiunea în direct în clasă la discipline precum geografie, biologie, istorie, explorarea mediului, dirigenție.

Formatul „Educație la Înălțime” a fost declarat câștigător la un concurs de inovație în educație și a fost testat într-un proiect-pilot în județul Hunedoara. Abia apoi a fost extins în primăvara anului 2021 la nivel național datorită parteneriatului cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

De asemenea, proiectul a avut sprijinul Ministerului Educației Naționale și al Aspire Teachers.

Poți accesa aici lecțiile din ediția din primăvara anului acesta. În 2020, proiectul a fost într-o fază pilot, iar cele trei lecții au fost desfășurate în Munții Făgăraș, la Adamclisi – județul Constanța – și la Trovanții din Ulmet, județul Buzău.

Vezi și:
29 aprilie 2021: Lecții cu ajutorul dronelor, ce includ experimente și jocuri, într-un proiect educațional online ce se va desfășura în mai-iunie. Prima lecție – la vărsarea Dunării în Marea Neagră
6 mai 2021: VIDEO Prima lecție „Educație la înălțime” transmisă în direct din Delta Dunării
23 iunie 2021: Imediat după proba de Matematică de la Evaluarea Națională începe ultima lecție de „Educație la înălțime”, în direct de la Dăbuleni: Deșertificarea și efectele schimbărilor climatice. Profesorii se pot înscrie printr-un formular


2 comments
  1. Vrăjeli de lecții!

  2. Sunt interesante aceste lecții, dar poate cineva să ne spună ce cheltuieli înregistrează???
    Se pot face de oricine???
    Ce implicații au aceste lecții???
    Și nu poți să înveți o disciplină urmărind doar o lecție la înălțime, haideți să fim serioși!
    Aceste cadre sunt prea implicate, nevoie mare!!!
    Cel mai bine ar fi să fie ore de practică pentru aceste discipline ca să învețe elevii! După ce află teoria, îi duci pe elevi și le arăți relieful, vegetația etc! Aceste lecții sunt pur și simplu de afirmare pentru unele cadre didactice!!!!!
    Este punctul meu de vedere!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT „Ministru” Educației le-a cerut universităților ca în 48 de ore să recomande experți care să evalueze proiectele de digitalizare depuse de aceleași universități pentru apelul de 234 de milioane de euro lansat recent. Experții vor fi retribuiți / Lista cu întrebările frecvente, publicată de minister

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, le-a solicitat universităților să recomande experți în digitalizare pentru evaluarea proiectelor depuse de universitățile în care ei lucrează, potrivit unui document trimis de minister. Amintim că…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor, despre posibilitatea ca profesorii să stea 8 ore în școală: Școlile trebuie să ofere condiții, iar veniturile să fie decente. Dacă nu se îndeplinesc aceste condiții, nu prea avem ce să discutăm / Ceea ce se conturează în momentul de față va conduce la o diminuare a veniturilor profesorilor

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la declarația lui Daniel David ca profesorii să stea 8 ore în școală, că „școlile trebuie să ofere…
Vezi articolul

Cercetarea intră sub umbrela Ministerului Educației și Cercetării prin Autoritatea Națională pentru Cercetare, instituție separată cu atribuții strategice, administrative și de planificare și finanțare / ANC va avea circa 250 de angajați și va fi condusă un președinte cu rang de secretar de stat

Administrarea cercetării din România intră sub umbrela Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), ca urmare a schimbărilor din structura guvernului prin care acest domeniu a trecut de la fostul Minister al…
Vezi articolul