Până joi, 18 aprilie, profesorii pot reactualiza dosarele pentru prelungirea contractului de muncă în anul școlar 2024-2025

8.402 vizualizări
Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com
Până joi, 18 aprilie, cadrele didactice pot reactualiza dosarele personale, la inspectoratele școlare, pentru prelungirea contractului de muncă pe perioadă determinată, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025. În perioada 3-11 aprilie, profesorii au depus la școală cererea și documentele necesare.

Este vorba despre cadrele didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, în baza notei sau mediei de repartizare minimum 7 (şapte), sesiunile 2023 şi/sau 2022, respectiv 2023, 2022, 2021 şi/sau 2020 pentru învăţători/profesori pentru învăţământ primar, pentru finalizarea ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi.

Concret, în perioada 15-18 aprilie au loc următoarele: reactualizarea dosarelor personale, la inspectoratele şcolare, a cadrelor didactice care au primit acordul de principiu privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2024-2025, conform prevederilor art. 63 din Metodologie; verificarea dosarelor şi a situațiilor transmise de unitățile de învățământ, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate.

Calendarul pentru prelungirea contractului de muncă în anul școlar 2024-2025, conform metodologiei de mobilitate

„8) Stabilirea prelungirii duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2024-2025, pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, în baza notei sau mediei de repartizare minimum 7 (şapte) obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2023 şi/sau 2022, respectiv 2023, 2022, 2021 şi/sau 2020 pentru învăţători/profesori pentru învăţământ primar, pentru finalizarea ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi, conform prevederilor art. 63 din Metodologie:

a) depunerea și înregistrarea la secretariatele unităților de învățământ, a cererilor personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în vederea prelungirii duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2024-2025, conform prevederilor art. 63 din Metodologie; Perioada: 3-11 aprilie 2024

b) discutarea și analizarea de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, a cererilor depuse, comunicarea, de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, inspectoratului școlar și cadrelor didactice, a acordului de principiu/refuzului privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2024-2025, conform prevederilor art. 63 din Metodologie; Termen: 15 aprilie 2024

c) reactualizarea dosarelor personale, la inspectoratele şcolare, a cadrelor didactice care au primit acordul de principiu privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2024-2025, conform prevederilor art. 63 din Metodologie; verificarea dosarelor şi a situațiilor transmise de unitățile de învățământ, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 15-18 aprilie 2024

d) verificarea și avizarea dosarelor cadrelor didactice de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 16-24 aprilie 2024

e) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate ca urmare a soluționării, în ordine, a:

(i) cererilor cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie rămase cu norma didactică incompletă pentru completarea normei didactice de predare, conform prevederilor Metodologiei;

(ii) cererilor cadrelor didactice rămase cu restrângerea de activitate nesoluţionată, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată;

(iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei;

(iv) cererilor de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ;

(v) cererilor privind modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei;

(vi) cererilor de prelungire a duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2024-2025, pentru personalul didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 63 din Metodologie. Până la data de 25 aprilie 2024

f) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare. Perioada: 8-10 mai 2024

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
În perioada 3-11 aprilie, profesorii depun la secretariatele școlilor cererea pentru prelungirea contractului de muncă în anul școlar 2024-2025. Model de cerere

2 comments
  1. Sunt scoli unde profesori fara concurs, fara grade didactice, dar iubiti de conducere sunt mentinuti pe post ani la rand, ca de, stiu sa fie de acord cu tot ce spune seful.
    Ei sunt oameni de valoare!
    Se spune ca pe la Economic in Slatina ar fi astfel de favoriti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consilierul prim-ministrului pe Educație, Sorin Costreie: Există o rezistență foarte mare în societatea noastră prin care, și cu educația sexuală, și cu educația financiară, credem că distrugem inocența copiilor / Cred că această inocență a copiilor noștri trebuie educată, inocența în cazul de față înseamnă necunoaștere

„Există încă o rezistență în societatea noastră foarte mare prin care, și cu educația sexuală, și cu educația financiară, vă spun că sunt studii în spate, credem că distrugem inocența…
Vezi articolul

Ligia Deca își îndeplinește un vis: va vorbi la un eveniment de tip TED. Ministra Educației, membră PNL, este anunțată la o conferință independentă TEDx organizată de o persoană cu care a lucrat, unde accesul e contra cost și unde trebuie evitat conținutul politic

“De mult mi-am dorit să fiu și eu în poziția să fac un filmuleț TED”, spunea la sfârșitul lui 2022, la o conferință filmată pe teme de educație, ministrul Ligia…
Vezi articolul