Până pe 22 octombrie, toate inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației lista cu profesorii metodiști în anul școlar 2026-2027

547 de vizualizări
Foto: © motortion | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare trebuie să transmită, până la data de 22 octombrie, Ministerului Educației și Cercetării lista cu profesorii metodiști în anul școlar 2026-2027, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației și Cercetării nr. 30.303 din 11.09.2026.

Concret, inspectoratele școlare au de transmis decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu. Vezi mai jos adresa Ministerului Educației și Cercetării

Conform sursei citate, nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2026-2027 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2026-2027

Potrivit adresei Ministerului Educației și Cercetării, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar 2025-2026. „În raport cu rezultatele evaluării, pot fi reconfigurate, cu acordul acestora, numai cadrele didactice pentru care se consideră îndeplinite criteriile generale și specifice care stau la baza selecției în corpul de metodiști”, conform sursei citate.

Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
  • a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
  • b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
  • c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
  • d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii 5 ani şcolari;
  • e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Vezi aici ce au de stabilit inspectoratele școlare

Amintim că Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat lista locurilor libere pentru profesorii metodiști în anul școlar 2026-2027. Pentru profesorii de Limba română sunt disponibile 10 locuri, în timp ce pentru Limba engleză și Informatică sunt câte 5 locuri, conform documentului menționat anterior. 

Adresa Ministerului Educației poate fi consultată mai jos:

Foto: © motortion | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Profesori metodiști, an școlar 2026-2027. Locurile libere pe discipline de studiu, publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Cum se face selecția profesorilor
Profesori metodiști, an școlar 2026-2027. Care sunt criteriile generale pentru procesul de selecție și ce au de stabilit inspectoratele școlare – precizările Ministerului Educației și Cercetării


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *