Pandemia la sat: peste 40% dintre elevii din mediile defavorizate nu au făcut școală online. Peste 60% dintre părinți nu au lucrat, iar aproape jumătate nu au reușit să asigure alimente și produse de bază – studiu World Vision

6.437 de vizualizări
Foto: World Vision România
Trei din cinci părinți din mediile defavorizate de la sate nu au lucrat în perioada pandemiei, iar doi din cinci nu au reușit să asigure elementele și produsele de bază, în timp ce aproape jumătate dintre elevi nu au făcut școală online, potrivit unui studiu prezentat, marți, de World Vision România. Acesta arată că, în pofida măsurilor de izolare și a nevoii copiilor de suport socio-emoțional, 1 din 3 părinți spun că nu au petrecut mai mult timp cu copiii lor în timpul stării de urgență.

Cercetarea World Vision România a fost realizată în perioada 10 mai-27 iunie 2020 și urmărește să realizeze „o radiografie a bunăstării copilului din mediul rural în perioada pandemiei de COVID-19, urmărind trei aspecte esențiale: bunăstarea materială, cea emoțională și accesul la educație”. Studiul a colectat informaíi din șase județe în care organizația derulează intevenții și a inclus un chestionar adresat părinților copiilor care participă la proiectele World Vision și interviuri cu autorități școlare și locale.

Cercetarea arată că la niciunul dintre capitolele urmărite copiii din mediul rural nu stau bine, iar pe măsură ce gradul de vulnerabilitate al unei familii creşte, nivelul de bunăstare emoţională şi educaţională a copilului scade considerabil.

Sursa: World Vision
Ce spune studiul despre situația familială în mediile vulnerabile

Aproape 19% dintre respondenţi au declarat că veniturile le-au scăzut din cauza concedierii, şomajului tehnic ori a imposibilităţii de a mai lucra cu ziua.

  • Pentru alţi peste 40% dintre părinţii respondenţi, asistați social, pandemia a adâncit problemele. Părinţii au fost întrebaţi dacă reuşesc, în situaţia dată, să asigure necesarul familiei pe anumite categorii de produse.
  • 41 % (2 din 5) au fost nevoiți să adopte strategii de reducere a cheltuielilor familiale în perioada de izolare.
  • 27 % dintre cei care au adoptat strategii de reducere a cheltuielilor declară ca au rămas fără locuri de muncă, din cauza concedierii, a șomajului și imposibilității de a lucra cu ziua.
  • Aproape 40% din totalul respondenţilor nu au reușit să asigure alimentele sau le-au asigurat parțial.
  • Peste 40% dintre părinți nu au reușit să cumpere ori au achiziționat parțial medicamente și produse de igienă.
Sursa: World Vision
Participare slabă la școala online

Aproximativ 40% dintre elevii din mediul rural nu au participat la ore online. Doar 64% dintre cadrele didactice au organizat ore online. Restul au trimis și exerciţii prin telefon, Whatsapp, Messenger ori teme printate copiilor, pentru că aceştia nu aveau mijloace de conectare online.

  • Peste 55% dintre părinţi nu au un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie; 8% dintre respondenți afirmă că nu dețin niciun dispozitiv care să-i permită copilului să-și continue educația acasă.
  • Doar 20% au afirmat că în familiile lor copiii au urmărit emisiunile Teleşcoala organizate de Ministerul Educaţiei; 8 % din cauză că nu au avut televizor care să le permită să urmărească emisiunea, proporția atingând valori foarte mari în Cluj (22 %) și Vaslui (15%).
Ce au spus directorii de școală din mediul rural, participanți la studiu, despre noul an școlar
  • 1 din 4 şcoli nu are conexiune la Internet.
  • 9 din 10 şcoli nu au laptop/ PC/ tablete pentru educația digitală.
  • 87% dintre directorii de școală cred că învăţarea online nu mai trebuie extinsă.
  • 60% dintre ei cred că procesul educațional va fi afectat din cauza pandemiei și materia trebuie reluată, 16% cred că starea emoțională a elevilor va fi afectată și 13% cred că riscul de analfabetism va crește ca urmare a crizei COVID-19.
Studiul, despre neglijarea emoțiilor copiilor în pandemie:

22,85% dintre părinții chestionați nu și-au lăudat niciodată copilul sau au făcut-o doar câteodată în perioada pandemiei.

  • Aproape o cincime din părinții chestionați au declarat că își îmbrățișează copiii necondiționat doar câteodată sau deloc.
  • O treime din respondenții părinți (31,4%) nu au petrecut aproape deloc mai mult timp cu copiii lor pe perioada stării de urgență.
  • Cu toate acestea, proporția părinților care consideră că au gestionat pozitiv starea de tensiune indusă de pandemie a fost de aproape 81%.
Sursa: World Vision


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cercetătoarea Thea Ionescu: S-au scos tezele, din păcate. Dacă eu nu mai fac niciodată până la examen ceea ce am făcut în modulul 1, de unde să mai știe copilul? Lucrurile trebuie repetate în contexte variate destul de mult, pentru a se fixa

Eliminarea tezelor școlare obligatorii în gimnaziu și liceu privează elevii de repetarea în contexte variate, „destul de mult”, a informațiilor care le sunt predate, avertizează cercetătoarea specializată în cogniţie ancorată…
Vezi articolul

Noile programe școlare propuse pentru liceu au mari probleme de formulare a competențelor, majoritatea fiind neevaluabile – avertizează Șerban Iosifescu, cercetător și expert educațional: Totul va depinde de profesori și de subiectele de examen

M-am uitat, din curiozitate, pe câteva proiecte de programe noi pentru liceu. Conținuturile m-au interesat mai puțin (ele sunt, oricum, orientative, cu condiția ca „recomandările” să nu devină obligatorii prin…
Vezi articolul

„Evaluarea finală” de școală generală în Finlanda, țară ce ar putea fi luată ca model pentru schimbări în Evaluarea Națională – clasa a VIII-a, potrivit ministrului Daniel David

Elevii care finalizează învățământul secundar inferior (echivalentul gimnaziului) în Finlanda și se pregătesc să continue studiile la nivel liceal trebuie să treacă printr-o „evaluare finală”, ce stabilește cât de bine…
Vezi articolul

Reconsiderarea numărului de discipline la liceu, Istoria comunismului și Istoria evreilor-Holocaustul să fie unități de învățare, Religia să fie o oră la două săptămâni și modificarea legii educației – propunerile profesorilor Merito pentru planurile-cadru de liceu 2025

Comunitatea de profesori Merito propune modificări semnificative asupra planurilor-cadru pentru liceu, printre care reducerea numărului de discipline, integrarea Istoriei comunismului și a Holocaustului ca unități de învățare în disciplina Istorie…
Vezi articolul