Parteneriat între UNATC și Teatrul Național din București pentru dezvoltarea de proiecte artistice, educaționale și de cercetare / Studenții vor putea participa la microstagiuni pentru producțiile de licență și master

63 de vizualizări
Foto: ID 45828841 © Aerogondo | Dreamstime.com
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din București a anunțat, într-un comunicat, semnarea unui parteneriat cu Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București. Cele două instituții vor implementa împreună „proiecte artistice, educaționale și de cercetare”. Studenții universității vor putea participa la microstagiuni pentru lucrările de licență și master și la activitățile artistice și tehnice ale teatrului.

„Parteneriatul dintre UNATC și TNB configurează un cadru instituțional solid și
permanent, necesar dezvoltării unor proiecte artistice, educaționale și de cercetare
comune, consolidând legătura dintre formarea universitară și practica profesională de
cel mai înalt nivel”, se arată în comunicat.

Studenții vor putea participa, pe întreg parucursul anului universitar, la microstagiuni dedicate producțiilor de licență și master, anunță reprezentanți UNATC. În plus, cele mai bune spectacole realizate de studenți vor putea fi selectate de actorii TNB pentru includerea în programul artistic al instituției.

Pentru proiectele desfășurate în parteneriat, repetițiile, atelierele, laboartoarele de creație, probele tehnice și pregătirea scenică vor avea loc în spațiile TNB.

Producțiile realizate de studenții din cadrul UNATC vor putea fi prezentate pe scena TNB, mai transmit reprezentanții universității. În paralel, studenții vor putea lua parte la activitățile artistice și tehnice ale TNB. Este vorba despre „roluri, figurație, asistență de regie, asistență de scenografie, coregrafie, sound design, lighting design, media design etc.”.

Potrivit comunicatului, alt obiectiv al parteneriatului este acela de a actualiza „programele și curriculelele UNATC în acord cu dinamica practicii artistice contemporane”: „Pe termen mediu și lung se urmăresc armonizarea programelor de formare cu standardele ocupaţionale şi nivelurile de competenţă profesională specifice sectorului cultural și dezvoltarea unei reţele de cercetare interdisciplinară la nivel naţional şi integrarea acesteia în spaţiul european de cercetare şi inovare artistică”.

Foto: © Aerogondo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Filozofie sau filosofie? Psiholoagă sau psihologă? Ambele variante sunt acceptate de DOOM 3 și Îndreptarul Ortografic 2024, spun lingvistele Rodica Zafiu și Adina Dragomirescu / FOTO Lansarea noului îndrumar pentru elevi și profesori

Filozofie sau filosofie? Psiholoagă sau psihologă? Ambele variante sunt corecte și acceptate de normele Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic (DOOM) 3 și de noul Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de…
Vezi articolul

Cătălina Curceanu: Putem să avem bani, putem să avem orice, dar dacă nu avem tineri instruiți, totul rămâne în urmă. E greu să-ți imaginezi că, apoi, ai miniștri, guverne care înțeleg importanța educației și a investiției în știință, în cercetare

Fără tineri instruiți rămânem în urmă – este semnalul tras de Cătălina Curceanu, director de cercetare la Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia, filiala din Frascati, care susține că…
Vezi articolul

Publicitatea de stat, proprietatea asupra organizațiilor de presă și alte instrumente de presiune politică sau economică asupra media, care afectează drepturile și interesele publicului, vor fi transparentizate prin lege europeană / Noile norme au intrat în vigoare acum și trebuie asumate prin legislația națională

Protejarea unuia dintre pilonii democrației, presa, în fața unor presiuni adesea invizibile pentru public, de la influențele patronale la amestecul politic sau condiționarea economică face obiectul unei noi legi europene,…
Vezi articolul