Participanții la etapa județeană a Olimpiadei de matematică au dreptul să își vadă lucrările după contestații, potrivit unei adrese a Ministerului către Inspectoratul Școlar București

2.848 de vizualizări
Foto: © Maurice Van Den Bosch | Dreamstime.com
Participanții la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) au dreptul să își vadă lucrările după contestații, conform unei adrese a Ministerului Educației (ME) către Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), publicată pe pagina de Facebook a președintelui Federației Naționale a Părinților (FNP), Iulian Cristache.

Deși data adresei nu este cuprinsă în fotografie, ea este recentă, ca urmare a unei sesizări de acum 4 zile primită la ISMB. Cu toate acestea, etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică s-a susținut în țară pe 11 martie, în urmă cu mai bine de o săptămână.

”În baza prevederilor legale cuprinse în Metodologia-cadru de organizarea și desfășurare a competițiilor școlare, Anexa nr. 1 la ordinul ministrului educației OMECTS nr. 3035/2012, cu modificările și completările ulterioare și a Regulamentului Specific nr. 38 LIF/31.01.2023 privind organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Matematică, și pentru a asigura transparența procesului de evaluare, puteți planifica o perioadă în care, la solicitarea părinților, să fie vizualizate lucrare elevilor participanți la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică”, se arată în informarea ME către ISMB.

Conform regulamentului specific de organizare a ONM în anul școlar 2022-2023, singura prevedere referitoare la vizualizarea unor posibile contestații este referitoare la etapa națională a competiției. La articolul 17, alineatul (5), scrie: ”Contestațiile la etapa națională a ONM se depun de către fiecare elev la secretariatul Comisiei Centrale a ONM, menționând problema/problemele contestate, având și opțiunea de a vizualiza rezolvarea problemei/problemelor cu reprezentanți ai comisiei de contestații a problemei”.

FOTO Adresa ME către ISMB:
Foto: Facebook.com/ Iulian Cristache

Potrivit aceluiași regulament de desfășurare în vigoare, rezultatele finale la județeana ONM, adică cele de după contestații, s-au afișat până pe 17 martie, la 5 zile lucrătoare de la finalizarea probei scrise de sâmbătă, 11 martie:

”Pentru etapele pe școală, locală și județeană/a sectoarelor municipiului București ale ONM, activitățile de evaluare, de notare ale lucrărilor și de stabilire a componenței loturilor la nivel județean/ale sectoarelor municipiului București, pot începe în ziua în care s-a desfășurat proba scrisă și se încheie cu afișarea rezultatelor finale elevilor, cu respectarea GDPR, nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la finalizarea probei scrise”, scrie la articolul 16, alineatul 2.

Amintim că în etapa următoare, adică faza națională, se clasează câte un elev din fiecare județ, primul după punctajul obținut, cu condiția de a obține ”un punctaj minim de calificare de 11,5 puncte din punctajul general maxim posibil de 28 de puncte”, potrivit regulamentului de concurs pentru anul școlar 2022-2023. Naționalele Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) 2023 se susțin în perioadele următoare: 10-13 aprilie, la Slobozia, clasele V-VI, 10-14 aprilie – clasele VII-VIII la Brașov (inițial era planificată la Târgu Jiu) și 10-14 aprilie, la Craiova, clasele de liceu (IX-XII).

Foto: © Maurice Van Den Bosch | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Mare măgărie s-a făcut la faza pe județ: s-a refuzat la contestație posibilitatea de a-ți vedea lucrarea. Cel puțin la matematică. Fiicei mele i s-a transmis ulterior de către profesorul de la catedră că în două din problemele din lucrarea ei este un alt scris. Deci ori a fost o mare mânăreală ca sa ajungă la națională cine trebuie (fabricile de meditații pentru olimpiade), ori avem parte de cei mai idioți organizatori.
    E putin probabil să știi că ai scris două pagini la un subiect și să primesti 0 puncte pe el – inclusiv după contestație.
    Plus că este o mare treabă unsuroasă olimpiada de matematică, in care profesorii care fac subiectele la olimpiadă au voie să facă meditații cu elevii care participă la aceleași olimpiade. Apoi să-și crească cota si să se laude cu rezultatele elevilor lor meditați și “olimpici”. Nu e nimic in neregulă aici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cooperativa „munca în zadar”. Cel puțin 888 de școli, obligate să ceară revenirea în activitate cu prezență fizică, deși toți elevii sunt în vacanță. Circuitul hârtiilor degeaba pune în mișcare sute de funcționari în toată țara

8 școli din București își reiau activitatea cu prezență fizică de astăzi, potrivit unei hotărâri a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), potrivit Agerpres. „Nu se întorc elevii,…
Vezi articolul

Proiectele de legi “România educată”, “o insultă la adresa tuturor celor care se (mai) simt atașați de școala românească” – Scrisoarea deschisă a profesorului universitar Eugen Munteanu către președintele Iohannis

“Fiți generos, domnule președinte, și dați un semnal clar că totul trebuie luat de la capăt” în ceea ce privește proiectele de legi “România Educată”, este îndemnat Klaus Iohannis într-o…
Vezi articolul

Evaluarea externă a școlilor și grădinițelor de stat și private din Republica Moldova a fost suspendată de ministrul Educației. Dan Perciun: Punem moratoriu timp de 1 an pe controale, pentru că nu includeau asistarea la ore și nu țineau de finalități

Ministrul moldovean al Educației, Dan Perciun, a anunțat astăzi că sistează pentru un an toate evaluările externe din școlile și grădinițele din Republica Moldova. „Vom suspenda începând cu 1 ianuarie…
Vezi articolul