Patru asociații românești implicate în susținerea drepturilor copiilor și a egalității de gen, premiate de Ambasada Franței

139 de vizualizări
Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație, Asociația „Sprijinirea Integrării Sociale”, Asociația „Funky Citizens” și Asociația „SOS Satele Copiilor” sunt câștigătoarele unui apel la proiecte, destinat societății civile implicate în susținerea drepturilor și libertăților copiilor și a egalității de gen, organizat de Ambasada Franței în România.

Premiile, care constau în subvenții în valoare de patru mii de euro, au fost decernate în cadrul unei ceremonii care a avut loc, vineri, 9 noiembrie, la Reședința Franței, în prezența ambasadoarei Franței în România, Michèle Ramis.

Aceasta a salutat dinamismul asociațiilor din România care vin cu numeroase inițiative și joacă un rol important în mobilizarea și structurarea vieții publice din România.

„Toți cunoaștem puterea ideilor. Ele pot conține prejudecăți și pot reprezenta obstacole dificil de depășit în dezvoltarea individuală sau colectivă, dar pot aduce, de asemenea, energii pozitive, creative și pot răspândi în opinia publică bunăvoință, respect și solidaritate”, a declarat Michèle Ramis, ambasadoarea Franței în România.

Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație a fost premiat pentru un proiect de educație, sensibilizare și formare a studenților, părinților și profesorilor lor în domeniul egalității de gen și educații sexuală, în județul Argeș.

Asociația „Sprijinirea Integrării Sociale” a fost premiată pentru un proiect de consolidare a capacității serviciilor sociale ale Sectorului 6 din București și de îmbunătățire a comunicării între familiile aflate în situații de risc și instituțiile care se ocupă de combaterea abuzurilor asupra copiilor.

A fost, de asemenea, premiat proiectul Asociației „Funky Citizens” de creare a unui suport educațional civic online dezvoltat de și pentru fete, pentru a le sprijini în realizarea ambițiilor lor profesionale, punându-le în legătură cu femei de succes din România.

Al patrulea premiu a fost acordat Asociației „SOS Satele Copiilor România ” pentru proiectul pilot care vizează stabilizarea unui mecanism comun de raportare a situațiilor de maltratare sau a informațiilor de interes identificate în cadrul structurilor asociației. De altfel, acest proiect completează proiectul elaborat de Ambasada Franței în România și de magistratul de legătură, al cărui obiectiv este stabilirea unui protocol interinstituțional de cooperare privind abuzul asupra copilului.

Acest apel la proiecte are ca obiectiv combaterea prejudecăților și a stereotipurilor care împiedică dezvoltarea și abilitarea tinerilor, în special a fetelor, prin vizarea unei schimbări a normelor sociale și comportamentale și prin încurajarea autorităților publice să țină seama de preocupările lor în dezvoltarea politicilor care îi privește.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

78% din elevii de clasa a IX-a, testați la limba română în cadrul proiectului ROSE, sunt cu materia de clasa a VIII-a în categoria de „funcționalitate limitată și risc”, arată un raport publicat de Ministerul Educației

Aproape 80% dintre cei peste 62.000 de elevi de clasa a IX-a din licee participante la proiectul Romanian Secondary Education (ROSE), testați la limba română, sunt cu materia de clasa…
Vezi articolul

Emilia Șercan, despre poziția premierului-ministru interimar al Educației în scandalul de plagiat al lui Radu Marinescu: Bolojan a a declarat că lucrurile de care ministrul justiției e acuzat sunt de 15-20 de ani în urmă. Pe Anastasiu și pe Moșteanu, însă, i-a evaluat exact pentru scandaluri vechi, nu pentru ce au făcut ca membri ai Guvernului

În dubla calitate de premier și de ministru interimar al Educației, Ilie Bolojan „a declarat că ‘Lucrurile de care este acuzat [Radu Marinescu] nu s-au întâmplat în mandatul de ministru,…
Vezi articolul

Mai multe tipuri de diplome și atestate, recunoscute printr-un nou acord de recunoaștere reciprocă a diplomelor și titlurilor științifice, pregătit între România și Republica Moldova

Atestatele de studii medii de cultură generală eliberate în Republica Moldova, studiile universitare de scurtă durată și diplomele și certificatele obținute la absolvirea studiilor postuniversitare vor fi recunoscute printr-un nou…
Vezi articolul

Proiectele de legi ale Educației vor fi dezbătute în proces legislativ normal, nu în comisie comună, spune Natalia Intotero (PSD), președinta comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților, după ce Ligia Deca anunțase o procedură accelerată

Proiectele legilor Educației vor fi dezbătute în Parlament într-un proces legislativ normal, a declarat pentru Edupedu.ro, președinta comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Natalia Intotero. Deputată PSD, Intotero a mai…
Vezi articolul