Ligia Deca: Sub 10% dintre elevii din România fac opționalul Educație pentru sănătate. Un motiv invocat de școli e că nu sunt specialiști care să poată să predea această disciplină

4.801 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„Opționalul național educație pentru sănătate poate fi urmat de către elevi de la clasa I până la clasa a XII-a. Din păcate, sub 10% dintre elevii din România au acces la astfel de cursuri, iar unul dintre motivele invocate de către școli este lipsa specialiștilor care să poată să predea această disciplină”, a declarat ministrul Educației Ligia Deca, la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, astăzi,  2 octombrie. 

În acest sens, Ligia Deca se angajează „să sprijine fără echivoc orice inițiativă care vizează implicarea studenților la medicină în zonele rurale sau în zonele care au nevoie de expertiză medicală”.

Ministrul Educației a menționat și ajutoarele de care beneficiază studenții prin noua lege a învățământului superior: „de la programul național de reducere a abandonului universitar până la programul Primul student în familie, pentru că, din păcate, de prea multe ori, șansele unui tânăr cu talent, cu potențial să urmeze cursurile unei universități depind de nivelul de educație al părinților lui sau al familiei. Tot în acest sens, a fost crescut sprijinul social pentru studenți. De la creșterea procentului de subvenționare a transportului până la nivelul și numărul burselor studențești”. 

Discursul Ligiei Deca la deschiderea anului universitar:

„Provocările cu care ne-am confruntat cu toții în ultimii ani au generat nevoia unei noi viziuni în ceea ce privește învățământul superior, viziune materializată prin raportul proiectului național România educată, inițiat de către Președintele României și pus în practică de către noua lege a învățământului superior. 

În cadrul elaborării acestei legi, reprezentanții Universităților de Medicină și Farmacie au fost adevărați parteneri în a creiona o nouă viziune pentru un domeniu atât de important atât pentru dvs. cât și, evident, la nivel societal. Calitatea procesului educațional este un subiect despre care se discută mult în spațiul public și pe bună dreptate. Pe scurt, calitatea educației reprezintă modul în care reușim să ne ridicăm la nivelul așteptărilor voastre, ale studenților și absolvenților și mai ales la nivelul așteptărilor societății. 

De aceea, ne dorim ca modul în care asigurăm calitatea în învățământul superior să plece de la concentrarea pe rezultatele învățării și pe încurajarea, stimularea celor mai buni, celor mai bune instituții de învățământ superior, așa cum este UMF Carol Davila București, celor mai buni studenți, celor mai bune cadre didactice. Se spune de prea multe ori că România are prea mulți studenți. Dacă ne uităm la studiile internaționale, vedem că, atât în ceea ce privește procentul de absolvenți de învățământ superior în familia Uniunii Europene, cât și în rândul statelor dezvoltate, statelor membre OECD, România este departe de ceea ce ar trebui să fie, cu atât mai mult în domenii esențiale de care depinde bunăstarea întregii națiuni. Avem nevoie de mai mulți studenți și de mai mulți absolvenți talentați care să poată răspunde nevoilor societății. 

În acest sens, noua lege a învățământului superior vine cu o serie de programe naționale tocmai pentru a-i sprijini pe toți cei care au potențialul să finalizeze o școală de medicină și farmacie, de la programul național de reducere a abandonului universitar până la programul Primul student în familie, pentru că, din păcate, de prea multe ori, șansele unui tânăr cu talent, cu potențial să urmeze cursurile unei universități depind de nivelul de educație al părinților lui sau al familiei. Tot în acest sens, a fost crescut sprijinul social pentru studenți. De la creșterea procentului de subvenționare a transportului până la nivelul și numărul burselor studențești. Totul pentru ca dvs. să vă puteți concentra exclusiv în acești ani minunați pe împlinirea potențialului pe care îl aveți. 

Vă îndemn, de asemenea, să vă cunoașteți colegii din alte spații de învățământ superior, să utilizați oportunitățile de mobilitate academică, să utilizați proiectele internaționale pe care UMF Carol Davila le are și le folosește cu prisosință, să vă implicați în cercetare și să vă creați, încă de pe băncile facultății, acele rețele umane care mai târziu devin valoroase, rețele profesionale. Ați îmbrățișat o profesie nobilă, veți avea datoria de a vindeca răni și nu întotdeauna acestea sunt de natură fizică. De aceea, am încredere în rolul dvs. în societate, demonstrat prin atâtea proiecte și campanii care ajung și în zonele cele mai îndepărtate ale țării și, de asemenea, să vă implicați ca cetățeni activi, pentru că cu cât mai mulți oameni responsabili și educați avem implicați în viața civică, cu atât mai bine va arăta din punct de vedere economic, social, politic România. 

Aș dori să vă transmit și un mesaj de încredere celor care pășesc pentru prima dată pragul universității. Sunteți, în mod evident, în cea mai frumoasă perioadă a vieții voastre, iar sesiunile de examene sau examenul de admitere sunt convinsă că vor părea nimica toată pe lângă gărzile pe care le veți face mai târziu. Studenților din anii terminali le urez mult succes în a finaliza studiile universitare. Știu că sunt cei mai buni dintre cei mai buni și că urmează provocarea rezidențiatului și în acest sens, alături de reprezentanții universităților de medicină și farmacie și de Ministerul Sănătății, vom face în așa fel încât rezidențiatul să fie aliniat cu nevoile viitorului, cu progresul tehnologic și științific. 

Aș vrea, de asemenea, dragi studenți, să vă lansez o provocare. Cred în puterea învățării bazate pe compasiune și pe serviciu spre comunitate. Observ o frecvență tot mai mare a implicării dvs. în caravane organizate chiar de către societățile studențești în medicină sau stomatologie sau de către tineri absolvenți ai învățământului medical. Ajutorul pe care îl puteți acorda inclusiv direct, prin implicarea dvs. în zonele rurale sau în zonele care au nevoie de expertiză medicală poate reprezenta o adevărată lecție de maturizare profesională. De asemenea, mă angajez să sprijin fără echivoc orice astfel de inițiativă. Cred că trebuie să putem să ne implicăm cu toții mai mult în prevenție. S-a discutat mult în ultimele săptămâni, chiar în ultimele luni, despre adicții și pericolul consumului de substanțe interzis. S-a discutat foarte mult despre soluții și știm, atât eu, cât și dl. ministru Rafila, că soluția prima soluție este prevenția, prevenția prin educație pentru sănătate. 

Avem deja de mulți ani un opțional național educație pentru sănătate, care poate fi urmat de către elevi de la clasa I până la clasa a XII-a. Din păcate, sunt prea prea puțini elevi care beneficiază de acest opțional. Vorbim despre sub 10% dintre elevii din România care au acces la astfel de cursuri, iar unul dintre motivele invocate de către școli este lipsa specialiștilor care să poată să predea această disciplină. Cred că avem nevoie de educație pentru sănătate în toate formele ei, adecvată vârstei și predată de către specialiști. Iar aici sunt absolut convinsă, uitându-mă la activitățile dvs. și la activitățile sprijinite de către UMF Carol Davila, că putem să facem mai mult și că trebuie să facem mai mult. Sigur că rolul dvs. va fi să vindecați, dar poate că în multe dintre cazuri putem să prevenim starea de boală, pentru că dependența este o boală. 

Tot în acest sens m-am bucurat tare mult să sprijin atât programul de educație privind tehnicile de resuscitare de bază, cu toții trebuie să avem elemente de bază de prim ajutor, dar mai ales cadrele didactice din preuniversitar pentru a putea salva vieți și de asemenea, să dau tot sprijinul Ministerului Educației pentru campania Fumatul nu te face mare, pentru că, din păcate, consumul de nicotină s-a diversificat și, conform spuselor specialiștilor, deschide poarta pentru alte adicții, mult mai periculoase, ceea ce ne face pe noi să regândim rolul în colaborare al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, împreună cu specialiștii în medicină, pentru a combate astfel de flagel. 

Aș dori, de asemenea, să mă adresez cadrelor didactice ale UMF Carol Davila.  Cred că calitatea de cadru didactic în învățământul superior medical are o dublă manifestare de noblețe profesională, atât rolul educațional, cât și rolul medical, care vă face poate unici din multe puncte de vedere. Vă mulțumesc pentru colaborările fructuoase din cadrul ultimelor proiecte comune. Vă mulțumesc pentru eforturile pe de a performa atât în cercetare, cât și în actul medical, cât și în a da mai departe din harul dvs. către studenți.

De asemenea, aș dori să subliniez contribuția minunată pe care reprezentanții Universităților de Medicină și Farmacie o au în continuare pentru modul în care gândim anumite procese esențiale pentru educație. Și aici mă refer, de exemplu, la educația timpurie. Prea mult timp s-a considerat că educația timpurie este o chestiune simplă, doar de îngrijire. Noile studii spun că este poate cea mai importantă perioadă de investiție în dezvoltarea cognitivă și intelectuală, iar cunoștințele medicale și psihomedicale pe care cei care lucrează în creșe și grădinițe trebuie să le aibă nu se pot obține decât în colaborare cu elementele științifice pe care dvs. le puteți aduce aproape de pedagogi și de alți specialiști în educație. ”


8 comments
  1. și cu educația financiară se întâmplă același lucru…nu sunt specialiști care sa vina in educație,unde salariile încă sunt mici pt ei..dar și pt cadrele didactice în general,în condițiile în care Ministerul Muncii nu s-a ținut de cuvânt…

  2. Am lucrat, in “Epoca de Aur” doar 3 ani, la Gimnaziu, iar, dupa aceea, o Viata, la Universitate! Peste tot, am fost, si Dascal, si Mama, si Medic,si Psiholog, si Confidenta pentru Elevii si pentru Studentii mei !( Stiu ca nu ma credeti, insa IISUS ma aude!) Dupa opinia mea, un Dascal este un “Model” pentru Adolescenti si, cu cat este mai “bogat in ani”, cu atat poseda suficiente “Cunostinte”, si Medicale, si Farmaceutice, si Psihologice, si Educationale, avand, si Empatie,si Metode psiho-pedagogice! Mereu auzim Fraza:” Tot Omul trebuie sa stie un strop de <>, adica sa stie ce se intampla cu Corpul lui, care sunt Parametri intre care se pot incadra, din diferite p.d.v. ce remedii se pot aplica s.a.m.d. Cand e nevoie de “Ajutor medical” te gandesti : ” Ce ai face tu, ca Parinte, cu Copilul tau”!? Eu nu sunt pesimista, dar ce vad eu ca se intampla in minunata noastra Tara, care ea este NEVINOVATA, n-am sperante ca s-ar infiinta la SCOLI( asa cum era, pe vremea mea, la Scoala mea), un “Cabinet medical”, cu Medic, cu Asistenta medicala etc.( al nostru se afla, chiar la Poarta de intrare in Scoala), intrucat, si aici este mare nevoie de BANI !
    RAU de tot imi pare! Suntem, cu Totii, numai in grija lui bunului DUMNEZEU! ATAT! DOAMNE, AJUTA! AMIN !

  3. Ar fi foarte bine sa nu fie optionala educatia pt sănătate, copiii noștri au mare nevoie de asta , insa e atât de greu orarul si pe deasupra mai există si ,,opționale obligatorii,, . Un copil In cla a 7-a nu este normal sa aiba 3 zile pe săptămână 7 materii
    In cls a 8-a la fel. Si ce ne facem dacă are nevoie si de pregătire suplimentară? Se ajunge ca de la un copil care iubea școala in clasele mici să o urască in gimnaziu 😔

  4. Educație pentru sănătate se face la alte materii. Nu sunt de acord cu introducerea niciunei materii noi, până nu se scot materiile inutile. Nu aș vrea să dau vreun nume, ca se vor isteriza mulți. Dar poate ministerul educației se uită pe la numărul de ore și materii stufoase pe care le parcurg elevii de gimnaziu. Cum este posibil să ajungă un copil de gimnaziu sa aibă același număr de ore de lucru pe săptămână ca un adult? Nu ne întrebăm dacă este legal, dacă copiii pot? Nu, doar ne gândim cum să mai plusam cu o materie.

    1. Da, asta ma intrebam si eu: oare este legal ca un copil de 13 ani sa muncească mai mult ca un adult? Sănătos ,nu este sigur,pentru copiii noștri.Le este încărcată programa cu tot felul de materii inutile.Oare nu putem acționa în judecată acest Minister al Educației?

  5. Nu sunt nici asistenti scolari…n ai un cabinet.. moti cu zile intr-o scoala de tara unde pana si medicul de familie pleaca la 12 acasa. Si ‘neata vrei educatie pentru sanatate? Plateste oameni sa-ti predea! Te-ai invatat ca profesorul sa predea de toate pe 2 lei si apoi sa-i cawce toata lumea usa cand nu e bine? Pot sa stiu si eu de ce in fisa de evaluare eu nu sunt profesor bun pentru ca nu fac voluntariat, nu impart lapte si corn, nu sunt diriginte etc? De ce sunt eu un profesor de matematica mai prost pentru ca nu au mai fost dirigentii in scoala mea ? De ce se puncteaza in fisa anuala a unui profesor voluntariatul, stransul de gunoaie, plantatul de copaci, mersul in excursii(gratis, desigur) cu elevii? Are cineva un raspuns?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Universitățile pot înființa societăți comerciale și consorții duale, după ce ordonanța de urgență creată și aprobată într-o săptămână, cu articole copy-paste din proiectul legii Cîmpeanu, a intrat în vigoare

A fost publicată, luni seară în Monitorul Oficial, ordonanța de urgență prin care se înființează învățământul superior dual. Documentul conține pasaje întregi din proiectul legii Educației care a fost în…
Vezi articolul

Şcoala construită de Iuliu Maniu în satul Bădăcin din Sălaj s-a închis după 85 de ani. Aici mai învățau doar 4 copii / Părinții preferă să îi ducă la școală în alt oraș unde există programul “Școală după școală”

Școala din Bădăcin, județul Sălaj, a funcţionat neîntrerupt timp de 85 de ani. Astăzi, părinţii preferă să-şi ducă copiii la şcolile din oraş, acolo unde au locul de muncă şi…
Vezi articolul