Pauze la ore diferite pentru ca elevii romi să nu interacționeze cu ceilalţi elevi – acuzații de segregare la Iași

1.475 de vizualizări
Cât de mulți elevi sunt într-o clasă?
Foto: Pexels.com
Acuzaţii de segregare lansate oficial de Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa” – Centrul Regional Iaşi, în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Ministerului Educației și ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Un etaj al Școlii Gimnaziale „Ion Neculce” din Iași – unde ar fi înscriși preponderent elevi de etnie romă – este folosit de elevi din învăţământul primar de la Şcoala „Titu Maiorescu”, iar reprezentanţii comunităţii rome din Iaşi acuză că elevii romi au pauze la ore diferite, pentru a nu interacţiona cu ceilalţi elevi, transmite Ziarul de Iași.

În cadrul conferinței, reprezentanții romilor au susținut că majoritatea elevilor de etnie romă înscriși în cadrul Școlii „Hașdeu“ din Iași au fost repartizați într-un singur corp de clădire. Aceștia au acuzat Inspectoratul Școlar și conducerea școlii că, deși au fost amendate recent de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru segregare rasială a copiilor de etnie romă, nu au luat măsuri pentru combaterea segregării.

La Școala “Ion Neculce” din Iași sunt înscriși mai ales elevi de etnie romă, iar în unele cazuri clasele sunt subdimensionate, cu 13-15 elevi, pe când la Școala “Titu Maiorescu” aflată la doar câteva sute de metri clasele au depășit efectivele maxime de elevi sau s-au creat clase noi, scrie Ziaruldeiasi.ro.

Reprezentanții comunității rome din Iași au acuzat că un etaj de la „Ion Neculce“ este folosit de elevi din învăţământul primar de la „Maiorescu“ și ca elevii romi au pauze la ore diferite, pentru a nu interacționa cu ceilalți elevi, potrivit sursei citate.

Reprezentanții comuntății rome susțin și că li se refuză dreptul de studia limba maternă.

Inspectorul școlar pentru Management insituțional din cadrul ISJ Iași, Cristinel Iordăchioaia, a declarat la eveniment: “nu am simțit că la nivelul județului Iași segregarea sau problema romilor ar fi atât de gravă cum am aflat astăzi, în prima etapă a dezbaterii. Întotodeauna, vrând-nevrând, am colaborat cu toți directorii școlilor în care învață elevi de etnie romă, am tratat cu celeritate maximă problemele romilor, am avut o bună colaborare cu doamna Motaș, fost inspector pentru problemele romilor în cadrul ISJ Iași, dar şi cu domnul Viorel Motaș. Acesta mi s-a destăinuit, ca unui coleg, la începutul acestui an, că există o pro­blemă mai gravă legată de segregarea romilor la nivelul județului Iași. Am discutat, am încercat să vedem care sunt cauzele și cum s-ar putea diminua acestea”.

 

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Breaz: Niciun coleg din PNL nu mi-a spus că nu și-ar dori să fiu ministru al Educației / Controversatul rector cu 4 mandate la Universitatea Alba Iulia a fost în PSD, a făcut „o haltă în partidul ApP” care l-a susținut pe Dragnea, iar în 2022 a trecut în PNL, partid care i-a cerut demisia chiar de la Educație pentru afirmații nepotrivite despre Holocaust

Daniel Breaz, rectorul Universității din Alba Iulia, a declarat la Antena 3 că „niciun coleg din PNL nu m-a sunat să-mi spună că nu și-ar dori să fiu ministru al…
Vezi articolul

Experții americani solicită prudență cu privire la administrarea vaccinului Covid copiilor. Ei spun că boala se dezvoltă diferit la aceștia și nu pot fi luate în considerare studiile realizate pe adulți. Marea Britanie a interzis testarea vaccinurilor pe minori

Copiii nu ar trebui să primească un vaccin Covid-19 până când nu există mai multe date pentru a avea certitudinea că este sigur, au avertizat experții Autorității de reglementare din…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Bucureștiul a trecut de pragul de 6 la mie al ratei de incidență. Potrivit regulilor în vigoare, școlile s-ar închide de săptămâna viitoare / Ministrul Cîmpeanu a confirmat că autoritățile vor discuta eliminarea pragului

Bucureștiul a trecut, miercuri, de pragul de 6 la mie al ratei de incidență, de la care, potrivit reglementărilor în vigoare la acest moment, școlile ar urma să se închidă…
Vezi articolul