VIDEO Webinar gratuit – FOMO și presiunea asupra tinerilor de a fi mereu online

3.051 de vizualizări
Foto: Captura Salvati Copiii
„Pe vremea mea, copiii se jucau toată ziua în parc, alergau, construiau, își foloseau imaginația! Acum stau toată ziua cu ochii în telefon și își trimit emoticoane pe chat în loc să vorbească direct.” Mulți părinți sunt exasperați de rolul uriaș pe care rețelele de socializare online (precum Facebook, Instagram, Tik Tok, Snapchat, Telegram și altele) îl au în viața copiilor și simt că uneori aceștia reacționează exact ca persoanele dependente de substanțe interzise. Puțini tineri se simt în largul lor când nu au conexiune la internet sau sunt nevoiți să petreacă mult timp într-un loc în care folosirea telefonului este interzisă. De multe ori percep acest lucru ca pe o pedeapsă și nu reușesc să se concentreze la teme ori să se bucure de alte activități, ca și cum ar fi constant ceva mult mai important care se petrece ONLINE. 

Alți adulți înțeleg bine fenomenul, pentru că și ei la rândul lor petrec mult timp urmărind postările noi, amuzante, interesante ale prietenilor sau influencerilor. Iar întrebarea care apare este: cât este distracție și cât este distragere de la decizii importante sau situații stresante din viața de zi cu zi? 

Pentru a afla de ce suntem atât de fascinați de rețelele sociale și cum putem să ajungem la un echilibru sănătos între online și offline, Salvați Copiii România a organizat un webinar live pe pagina de Facebook Salvați Copiii cu tema „FOMO (Fear of Missing Out) – Cum gestionăm presiunea de a fi mereu online în rețelele sociale?

Părinții, cadrele didactice, terapeuții, asistenții sociali și lucrătorii de tineret – cu toții au fost invitați să adreseze întrebări despre acest subiect la adresa ajutor@oradenet.ro sau în direct în zona de comentarii a evenimentului online.

Dintr-un studiu recent al Organizației Salvați Copiii reiese că 4 din 10 copii navighează deseori fără un scop anume, 1 din 3 copii petrece mai puțin timp cu familia sau făcând lucruri pentru școală, iar 1 din 10 copii preferă să nu mănânce sau să nu doarmă pentru a fi online.  

Vom vorbi despre:

  • Cum funcționează rețelele sociale de fapt? De ce îi atrag așa mult pe tineri? Ce capcane ascund?  
  • Care e vârsta potrivită pentru a avea cont pe rețele de socializare? 
  • Câte ore pe zi este acceptabil să socializeze online un copil, în funcție de vârstă? Când putem vorbi de o dependență de rețele sociale? 
  • Cât de mult sunt afectate rezultatele școlare de această dificultate de concentrare la lecții și la teme?  
  • Cum ne convingem copiii că socializarea offline este și ea foarte importantă? Ce efecte au pedepsele precum confiscarea telefonului? 

Participarea a fost gratuită și nu a necesitat înregistrare prealabilă.

_________

De-a lungul celor peste 12 ani de activitate, prin programul “Ora de net”, Salvați Copiii a derulat activități de informare, prevenire și consiliere pentru copii și părinți, a colaborat cu autorități centrale și locale, alături de care a inițiat programe de studiu naționale și a implementat activități inter-disciplinare la nivel regional. Peste 550.000 de copii și 150.500 de adulți (cadre didactice, părinți și specialiști) au fost implicați în activități educaționale din 2008 până în prezent. 

Acest eveniment face parte din seria „Părinte responsabil în era digitală”, derulat de Organizația Salvati Copiii și Nepi RockCastle.


3 comments
  1. Cum pot face ca al meu copil sa nu mai foloseasca asa des onlinul-statul.pe telefon….
    Multumesc

    1. Pur și simplu îi impuneți restricții. Fără alte comentarii… Vă recomand un abonament la Kaspersky Safe Kids. Nu e mai mult de 35 de lei pe an.

    2. Iubeste-l și arata-i asta! Petrece mult timp cu el, ascultă-l indiferent ce îți povestește. Pune-i întrebări despre ceea ce îl interesează. Atenție, chiar dacă îți zice doar despre jocuri într-o prima faza. Nu îl critica, corecta, fără strambari din nas și fără „dar hai sa mai povestim și despre alt ceva”. Încet încet văzându-se interesata de interesele lui, la un moment dat se va simți dator sa se intereseze și despre ce îți place ție. Moment în care introduci jocuri de cărți, de citit pe roluri, activități în aer liber etc. Gata.Atat.Vei vedea ca în maxim o luna de zile vei avea un copil care va fi interesat mai mult de tine ca de calculator. Copii care sunt mereu pe gadgeturi sunt sau se simt neglijați, părăsiți. De aceea prefera realitatea virtuala fata de cea reala. Acolo cineva se joaca cu ei: calculatorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum ajungi profesor de biologie, conform proiectului legii educației. Ligia Deca: Dacă până acum era suficient modulul psihopedagogic și un program de licență în domeniu, acum introducem masteratul didactic de un an cu o bursă egală cu salariul mediu pe economie

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce se modifică în formarea profesorilor pentru învățământul preuniversitar, în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, unde se discută proiectul legii învățământului superior, astăzi,…
Vezi articolul

Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum: Acum, transmiterea de cunoștințe nu mai este prioritară, pentru că nu mai este profesorul singurul deținător al cunoașterii. Accentul este pe formarea de competențe

Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum în cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, că „transmiterea de cunoștințe nu mai este prioritară, pentru că nu…
Vezi articolul
CIVIS Open Lab

Facultatea de Litere și cea de Științe Politice din cadrul Universității din București se solidarizează cu protestele din preuniversitar: “dacă azi sunteți voi în stradă, e foarte posibil ca mâine cadrele didactice din toate universitățile țării să vi se alăture”

“Ne solidarizăm cu protestele îndreptățite ale tuturor celor care lucrează în ciclul preuniversitar (chiar dacă nu intrăm și noi, deocamdată, în grevă) și îi avertizăm pe cei care ne conduc…
Vezi articolul