Peste 1.000 de elevi navetiști din Vâlcea nu au transport gratuit, la două luni de la începerea școlii, semnalează inspectorul general școlar / Consiliul Județean nu are încheiate contracte cu transportatorii pe toate rutele: În prezent se desfășoară licitațiile

203 vizualizări
Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com
Transportul elevilor la şcoală este o problemă în Vâlcea, circa 1.000 de navetişti din cei aproximativ 4.000 din judeţ fiind în prezent în situaţia de a nu putea beneficia de gratuitate deoarece jumătate dintre trasee sunt încă neatribuite, a spus inspectorul şcolar general Mihaela Andreianu, scrie Agerpres. Preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a precizat că aceste contracte vor fi încheiate în perioada următoare, în prezent fiind în desfăşurare licitaţiile de atribuire a acestor rute.   
  • Recent, Uniunea Elevilor Reprezentanți semnala mai multe probleme în Educație, printre care transportul elevilor: În lipsa unor soluții potrivite, elevii sunt nevoiți să recurgă la alternative nesigure, cum ar fi autostopul

Peste o mie de elevi navetiști din județul Vâlcea nu primesc transportul gratuit, așa cum prevede legea Educației. Motivul este legat de faptul că primăria nu a încheiat contracte de servicii cu transportatorii pe toate rutele.

Totuși, elevii aflaţi în această situaţie vor primi totuşi suma forfetară prevăzută în lege, dar în multe cazuri aceasta este sub valoarea abonamentului, spune inspectorul şcolar general Mihaela Andreianu.

„Avem o problemă cu transportul elevilor în judeţul Vâlcea, o problemă în sensul în care din cele 106 trasee din judeţ, doar pe 53 dintre acestea avem încheiate contracte de servicii publice. Pentru celelalte 53 sunt prelungite prin acte adiţionale, deci nu mai putem asigura gratuitatea transportului elevilor decât pentru cele pentru care sunt încheiate contracte. Pentru copiii care beneficiază de transport pe celelalte 53 de trasee vom plăti suma forfetară. Problema care se pune în acest moment este că suma forfetară nu acoperă neapărat integral valoarea transportului elevilor, valoarea abonamentului, aşa încât considerăm că ar trebui să fim informaţi cu privire la momentul în care va avea loc încheierea contractelor pentru celelalte 53 de trasee, astfel încât să putem asigura gratuitatea transportului pentru toţi elevii navetişti din judeţ şi vorbim de peste 1.000 de elevi navetişti. Deci, nu se pune problema că nu se plăteşte suma forfetară. Aceasta se plăteşte. Se pune problema gratuităţii transportului pentru toţi cei aproape 4.000 de elevi din judeţ”, a spus în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea de luni reprezentanta Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.

În replică, preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a precizat că aceste contracte vor fi încheiate în perioada următoare, în prezent fiind în desfăşurare licitaţiile de atribuire a acestor rute.   

„Este un subiect care mă preocupă şi pe măsură ce se vor încheia contractele rezultate în urma licitaţiilor o să vă transmitem toate datele, pentru că aceste trasee se atribuie prin licitaţie publică. Am anunţat şi anunţ în continuare că, în perioada următoare, echipe mixte ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Consiliul Judeţean, ATOP vor face verificări la transportatori, pentru că pe anumite rute avem reclamaţii cu privire la calitatea serviciilor de transport asumate prin contractele încheiate în urma licitaţiilor”, a adăugat Rădulescu. 

Informații de context

Recent, Uniunea Elevilor Reprezentanți semnala mai multe probleme în Educație, printre care transportul elevilor: În lipsa unor soluții potrivite, elevii sunt nevoiți să recurgă la alternative nesigure, cum ar fi autostopul. Vezi aici detalii

Edupedu.ro a scris despre tăieri de sume pentru transportul elevilor, înainte de campania electorală, făcute Ministerul Educației într-un nou proiect de HG, adoptat de Guvern. După ce în urmă cu o lună solicita 99 de milioane de lei, acum suma e mai mică cu două treimi.

Probleme cu acordarea gratuității la transport pentru elevi a fost anul trecut, când legea Educației și metodologia s-au modificat.

Cei mai afectați au fost elevii navetiști din 14 județe care au început să primească sumele forfetare abia din luna februarie a acestui an, la jumătate de an de la începerea anului școlar, pentru că consiliile județene respective nu au avut contracte încheiate cu transportatorii, în consecință nu puteau fi încadrați la transport public, iar elevii au plătit din banii lor abonamentele timp de 6 luni.

Legea Educației nu a prevăzut și această situație pentru că “la momentul aprobării legii nu s-a gândit nimeni la aceste situații particulare, care, iată, nu sunt tocmai particulare”, a spus secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, în cadrul unei dezbateri online, organizate pentru modificarea legii.

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști sunt în situația în care trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin legea actuală și a pus în dezbatere un proiect de HG care să le permită și acestor elevi să primească sume forfetare, abia în decembrie, când după ce a început școala și au ieșit la iveală situațiile din multe județe, unde elevii nu primeau abonamente gratuite.

În ultima ședință de Guvern din decembrie 2023, Guvernul a aprobat Proiectul Hotărârii de Guvern privind modul de calcul al sumelor forfetare pentru transportul elevilor, inclusiv pentru județele în care Consiliile Județene nu au încheiate contracte cu operatorii de transport și mecanismul prin care se face plata către elevi.

Primii bani au ajuns la elevi abia în luna februarie 2024.

Peste 110 mii de elevi navetiști au nevoie de transport pentru a ajunge la școală, conform datelor centralizate de Ministerul Educației, obținute de Edupedu.ro. 

Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com /
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Uniunea Elevilor Reprezentanți semnalează mai multe probleme în Educație, printre care transportul elevilor: În lipsa unor soluții potrivite, elevii sunt nevoiți să recurgă la alternative nesigure, cum ar fi autostopul

Tăieri de sume pentru transportul elevilor, înainte de campania electorală, făcute Ministerul Educației într-un nou proiect de HG. După ce în urmă cu o lună solicita 99 de milioane de lei, acum suma e mai mică cu două treimi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul pentru Combaterea Discriminării anunță Ministerul Educației că încalcă Constituția prin eliminarea elevilor din școlile particulare din rândul beneficiarilor de burse școlare

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării transmite Ministerului Educației că proiectul de OUG prin care ministrul Ligia Deca vrea să-și modifice pentru a treia oară propriile legi ale învățământului limitează beneficiarii…
Vezi articolul

Casele de Cultură ale studenților și direcțiile județene de familie și tineret vor trece „în regim de urgență” de la Ministerul Muncii în subordinea primăriilor sau a consiliilor județene – proiect de lege

Casele de Cultură ale studenților (CCS) vor fi cedate către administrația publică locală, propune un proiect de lege elaborat de Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS). Proiectul vizează…
Vezi articolul

Campania împotriva violenței în școli, lansată de Ministerul Educației joi seara, la ora 18, cu implicarea ministrului Ligia Deca și a secretarilor de stat, inexistentă pe site-ul instituției, edu.ro

Campania împotriva violenței în școli, „#Nusuntețisinguri. Împreună oprim violența din școli”, a fost lansată de Ministerul Educației joi seară, la ora 18, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al…
Vezi articolul