Peste 160 de elevi au cerut înscrierea la școli în județul Bistrița-Năsăud în 2024-2025, după ce s-au întors din străinătate / Majoritatea sunt elevi de clase primare întorși din Germania și Spania – raport al inspectoratului școlar

1.112 vizualizări
Peste 160 de elevi care au locuit în alte țări au cerut înscrerea la școli din Bistrița-Năsăud, potrivit Raportului privind starea învățământului pe județ, în 2024-2025, publicat recent de inspectoratul școlar județean. Dintre aceștia, majoritatea s-au înscris la clase primare. Jumătate dintre elevi provin din Germania și Spania, mai arată raportul.

Pentru 166 de copii s-au depus cereri de înscriere și echivalare a studiilor efectuate în străinătate. Dintre aceștia 94 au cerut înscrierea în clase primare.

42 de elevi au fost înscriși la gimnaziu și 29 la liceu, mai arată raportul ISJ Bistrița-Năsăud pe 2024-2025.

Majoritatea elevilor provin din Germania și Spania.

„În anul analizat, 166 de elevi din județul Bistrița-Năsăud au solicitat echivalarea studiilor efectuate în străinătate, provenind dintr-un total de 15 țări. Peste 52% dintre cereri provin doar din două state, Germania (26,5%) și Spania (25,9%), fapt ce reflectă migrația semnificativă a familiilor române în aceste zone.

Următoarele țări ca pondere sunt Austria (12,05%), Italia (6,63%) și Irlanda (6,02%).

Solicitările din afara Europei sunt foarte reduse (sub 3% cumulat) și provin din țări precum SUA, Brazilia și Turcia.

Sursa: Raport privind starea învățământului în Bistrița-Năsăud 2024-2025
Legea Educației și ROFUIP prevăd cursuri de acomodare pentru elevii care nu au învățat în ultimii 2 ani într-o școală din România

Elevii români reîntorși în țară, care nu au fost înscriși în ultimii 2 ani la o unitate de învățământ din România, pot participa cursuri din grupe de acomodare înființate în școli, unde se vor preda noțiuni de limbă, istorie, cultură și civilizație românească, potrivit ROFUIP 2024. 

Cursurile sunt de 2 ore pe săptămână, în afara orarului, iar elevii vor fi împărțiți pe grupe de vârste. Părinții trebuie să facă solicitare la inspectoratele școlare pentru înființarea grupelor, conform documentelor.

Metodologia pentru organizare cursurilor pentru elevii români reîntorși în țară a fost aprobată în 2023, iar înființarea grupelor de acomodare pentru elevi este prevăzută și în Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) din 2024.

Art. 96, alin. (5)–(7) ale Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024,

(5) În cadrul rețelei școlare se pot înființa grupe de acomodare pentru elevii români reîntorși în țară.

(6) La cererea părintelui sau a reprezentantului legal al elevului care nu a fost înscris în sistemul de învățământ din România în ultimii doi ani, inspectoratul școlar organizează în cadrul unităților de învățământ grupe de acomodare, în conformitate cu Metodologia pentru organizarea grupelor de acomodare, prevăzută în Anexa nr. 3 la prezentul regulament.

(7) Grupele de acomodare au ca obiectiv sprijinirea elevului în dobândirea unui nivel corespunzător de limbă română și în recuperarea decalajelor de orice fel, precum și integrarea facilă în sistemul național de învățământ preuniversitar, prin activități extrașcolare.

Cursurile pot fi organizate față în față, online sau în format hibrid

Ordinul nr. 3.899 din 28 martie 2023 aprobă metodologia pentru organizare acestor cursuri de acomodare.

Conform metodologiei, grupele sunt formate, în medie, din 11 elevi, dar nu mai puțin de 8 elevi și nu mai mult de 14 elevi. În cazuri justificate, cu avizul și la propunerea ISJ/ISMB, Ministerul Educației poate aproba organizarea de grupe al căror efectiv depășește numărul maxim sau este sub numărul minim de participanți prevăzut mai sus, astfel încât să fie asigurat dreptul de participare la grupele de acomodare pentru solicitanți.

Art. 6 – „(3) Elevii pot fi organizați în cadrul a 3 grupe/categorii de vârstă/niveluri de studiu, ținându-se cont de nivelul inițial de cunoaștere a limbii, culturii și civilizației românești de către elevi, după cum urmează:

a) grupa/categoria de vârstă 6—10 ani/nivelul învățământului primar;

b) grupa/categoria de vârstă 11—14 ani/nivelul învățământului gimnazial;

c) grupa/categoria de vârstă 15—18 ani/nivelul învățământului liceal.”

Forma de organizare și desfășurare a cursurilor poate fi cu prezență fizică/față în față, online sau în format hibrid. Forma de organizare și desfășurare se stabilește de către inspectoratul școlar, în baza unei analize și a consultării unităților de învățământ preuniversitar care organizează cursul, ținând cont de situația elevilor care sunt înscriși în cadrul grupelor și de resursele unităților de învățământ preuniversitar, astfel încât să permită participarea tuturor elevilor înscriși la cursuri.”

Propunerea pentru orarul cursului fiecărei grupe de acomodare este elaborată la nivelul școlilor desemnate să organizeze cursurile și este transmisă spre avizare către inspectoratul școlar.

Art. 7 stabilește că fiecare grupă de acomodare, respectiv fiecare elev înscris beneficiază de două ore de curs pe săptămână, pe durata întregului an școlar, cu respectarea structurii anului școlar respectiv.

În situația în care înscrierea și participarea elevului nu s-au realizat de la începutul anului școlar, astfel încât numărul total de ore de curs de care are dreptul să beneficieze să fie de cel puțin 72 de ore, atunci copilul beneficiază de curs de două ore pe săptămână, pe durata anului școlar în care a început frecventarea cursului și pe durata anului școlar următor.

Ce profesori susțin aceste cursuri

Cursurile sunt susținute, de regulă, de către cadre didactice care dețin diploma de studii superioare absolvite în specializarea „Limba și literatura română”.

Art. 12. — „Ministerul Educației poate organiza, în parteneriat cu Institutul Limbii Române și/sau alte organizații, activități de formare a profesorilor care predau cursul de la grupele de acomodare și schimburi de experiență ale acestora cu profesorii care predau cursul de Limbă, cultură și civilizație românească în școli din străinătate, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 454/2008 pentru aprobarea Proiectului Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului privind predarea cursului de Limbă, cultură și civilizație românească în unități de învățământ din state membre ale Uniunii Europene.

Art. 13. — Profesorii care susțin cursul la grupele de acomodare vor beneficia, cu prioritate, de accesul la activități de formare în domeniul predării limbii, culturii și civilizației românești.”

Informații de context

Ministerul Educației și Cercetării a cerut în aprilie 2025 inspectoratelor școlare informații despre elevii români reîntorși în țară și desemnarea unui inspector responsabil cu grupele de acomodare și profesorii care țin cursuri de acomodare.

Această măsură are scopul de a asigura integrarea eficientă a elevilor în sistemul educațional românesc și de a le facilita procesul de adaptare la cerințele curriculare și culturale din România.

Vă solicităm precizarea inspectorului responsabil cu organizarea acestor grupe, crearea unei baze de date cu beneficiarii acestor cursuri și grupele constituite, precum și cu monitorizarea și consilierea activității cadrelor didactice care susțin cursurile.

De asemenea, informații referitoare la desemnarea unităților de învățământ pentru organizarea cursurilor pentru grupele de acomodare, precum și categoriile de beneficiari ai acestor cursuri, trebuie completate și în format electronic,” a cerut ministerul.

DESCARCĂ Raportul anual privind starea învățământului din jud. Bistrița-Năsăud
Citește și:
Curs de acomodare pentru elevii care nu au fost înscriși la școală în ultimii doi ani școlari. Părinții vor depune la inspectoratul școlar o cerere pentru participarea copiilor la aceste grupe unde sunt predate noțiuni de limba română

Ministerul Educației și Cercetării solicită inspectoratelor școlare informații despre elevii români reîntorși în țară și desemnarea unui inspector responsabil cu grupele de acomodare și profesorii care țin cursuri


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Ministrul Daniel David a invitat-o pe consiliera premierului Ilie Bolojan, Luciana Antoci, la discuții la Ministerul Educației / Întâlnirea vine după ce Antoci a criticat dur programa de română de liceu pusă în dezbatere de Ministerul Educației

Ministrul Daniel David a invitat-o în această dimineață la discuții pe Luciana Antoci, consiliera de stat responsabilă cu domeniul educație în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ilie Bolojan. Potrivit surselor Edupedu.ro, întâlnirea…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Funeriu, critici dure la adresa președintelui Iohannis și a proiectului România educată: 7 ani de mandat, 200.000 de copii per generație, 1,4 milioane de copii care au trecut prin școală în acești 7 ani. Să judece ei și părinții lor

Critici dure lansate de fostul ministru al Educației Daniel Funeriu la adresa președintelui Klaus Iohannis. Funeriu l-a acuzat pe liderul de la Cotroceni de lipsa îndeplinirii rolului de mediere în…
Vezi articolul