Peste 20 de mii de semnături în 5 zile pentru petiția prin care zeci de licee pedagogice cer Ministerului Educației, Parlamentului și Președintelui să nu desființeze specializarea de învățător de la aceste școli

1.243 de vizualizări
Foto: © Konstantin Chagin | Dreamstime.com
În cinci zile s-au strâns 21.600 de semnături pentru a susține petiția online prin care 29 de licee pedagogice cer să nu se desființeze specializarea de învățător de la aceste școli. Acest lucru este prevăzut în proiectul legii Educației, varianta Deca, potrivit surselor Edupedu.ro. Amintim că, pe 18 ianuarie, Edupedu.ro a publicat scrisoarea deschisă a celor 29 de licee pedagogice semnatare a unei scrisori deschise prin care cereau Președintelui, Parlamentului și Ministerului Educației să nu desființeze specializarea de învățător de la liceele pedagogice.
  • Conform surselor Edupedu.ro, liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, varianta Deca. – Detalii aici

Textul scrisorii se regăsește într-o petiție online inițiată pe 20 ianuarie de 29 de licee pedagogice și a strâns 21.600 de semnături în 5 zile, transmit inițiatorii.

Documentul se intitulează „Spune nu desființării specializării învățător de la liceele și colegiile pedagogice!”. În document sunt menționate rezultatele deosebite pe care le-au obținut la titularizare absolvenții liceelor pedagogice: „Absolvenții liceelor pedagogice au obținut rezultate deosebite la examenul național de titularizare în învățământul preșcolar și primar, iar în instituțiile de învățământ unde au fost încadrați au primit aprecieri prin care se confirmă temeinicia pregătirii psihopedagogice”.

Mai jos, argumentele inițiatorilor:

Având în vedere informațiile apărute în mass-media legate de proiectul de Lege a învățământului preuniversitar, conform cărora liceele și colegiile pedagogice nu vor mai avea specializarea de învățător, cadrele didactice din întregul sistem de învățământ pedagogic își exprimă dezaprobarea față de această decizie, care afectează grav baza formării dascălilor din România.

Încercări de desființare a acestui profil au mai existat în perioada postdecembristă, dar timpul a dovedit că au fost decizii eronate și s-a revenit asupra lor.

Argumente:

1. Urmând acest profil vocațional, elevii au șansa ca de la vârstă fragedă să se pregătească temeinic pentru profesia de dascăl, într-un mediu care le oferă atât cunoștințe teoretice, cât și competențe și abilități metodice în cadrul practicii pedagogice desfășurate timp de patru ani. Prin școlile de aplicație, se oferă posibilitatea elevilor să-și desfășoare practica pedagogică observativă și de predare în condiții optime pe parcursul celor patru ani de studiu.

2. Absolvenții liceelor pedagogice au obținut rezultate deosebite la examenul național de titularizare în învățământul preșcolar și primar, iar în instituțiile de învățământ unde au fost încadrați au primit aprecieri prin care se confirmă temeinicia pregătirii psihopedagogice.

3. Absolvenții profilului pedagogic au ocupat posturi didactice și au continuat studiile universitare la facultățile de științe ale educației, ceea ce demonstrează că cele două nivele de învățământ se completează și nu se exclud.

4. Nu credem că se pot echivala anii de pregătire din liceul pedagogic și completarea procesului de perfecționare din universitate, adică șapte ani de studiu, doar cu formarea din mediul universitar, adică trei ani.

5. Este cunoscut că unitățile de învățământ de stat și particulare solicită cadre didactice care au la bază liceele pedagogice.

6. Optăm pentru specializarea educator-învățător cu calificările: educator/ educatoare pentru educație timpurie (ciclul antepreșcolar și preșcolar) și învățător/ învățătoare (ciclul primar)

7. Condiționarea absolvenților de profil pedagogic, specializarea învățător/învățătoare care se încadrează în sistemul național de învățământ pentru ocuparea funcției didactice de învățător/învățătoare, de absolvirea unei forme superioare de învățământ într-o perioadă de 6-7 ani.

Consultă aici scrisoarea deschisă și vezi semnatarii scrisorii.

Informații de context

La articolul 52, alin. (2) din proiectul de lege consultat de edupedu.ro stabilește că liceele pedagogice vor avea specializările de educator-puericultor și instructor de educație extrașcolară: „(2) Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ pedagogic preuniversitar sunt unităţi de învăţământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învăţare-evaluare şi practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaţionale: educator-puericultor, instructor de educaţie extraşcolară”.

Legea Educației Naționale 1/2011 permite liceelor pedagogice să formeze personal pentru funcția de educator-puericultor și pentru funcția de educator-învățător. Art. 236 alin. (2) din Legea Educației Naționale: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), formarea personalului din educația antepreșcolară pentru funcția de educator-puericultor, a celui din învățământul preșcolar și primar pentru funcțiile de educatoare/educator și învățătoare/învățător se realizează prin liceele pedagogice, iar a maiștrilor-instructori și a antrenorilor prin unități de învățământ terțiar nonuniversitar”.

Într-o scrisoare semnată de profesorul Mircea Bertea, președintele Asociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România (ANCLP), era semnalată o posibilă desființare a formării de învățători și educatoare prin colegiile sau liceele pedagogice. – detalii aici

De precizat este că Ministerul Educației nu a prezentat public o analiză sau motivele pentru care aplică această măsură.

Foto: © Konstantin Chagin | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar – surse
Scrisoare deschisă semnată de 29 de licee pedagogice către Președinte, Parlament și Ministerul Educației să nu desființeze specializarea de învățător de la aceste școli


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eveniment Adservio în parteneriat cu Edupedu.ro

Când ceream situația cu numărul de absențe, deja vedeam încrâncenarea de pe fețele profesorilor: „am de numărat 1.500 de absențe!”, spun directorii de școli care au ales digitalizarea managementului educațional, cu efecte puternice pe prezența elevilor la școală, reducerea abandonului și debirocratizare – VIDEO

Alexandra Hotnogu, director al Școlii Gimnaziale Budila din județul Brașov, a povestit, în cadrul unui webinar organizat joi, 4 septembrie, de Adservio și Edupedu.ro, că mama unui elev a venit…
Vezi articolul
Titularizarea

Creștere de aproape 80% a normelor didactice ocupate de profesorii necalificați, în ultimii 13 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Peste 5.100 de norme au fost ocupate de cei fără studii corespunzătoare postului în anul școlar trecut

În anul școlar 2023-2024, peste 5.100 de norme au fost ocupate de cadrele didactice necalificate, adică fără studii corespunzătoare postului, potrivit raportului privind starea învățământului, document publicat de Ministerul Educației…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Un profesor bun, după mine, ar trebui să aibă un bagaj larg de tehnici de predare-învățare, unele mai clasice, altele mai moderne. Ar trebui să le știe pe toate și le va personaliza în funcție de conținutul pe care îl predă și de copiii cu care lucrează

Ministrul Educației a definit un profesor bun ca acela care are „un bagaj larg de tehnici de predare”, pe care le folosește în funcție de conținutul pe care îl are…
Vezi articolul