Părinți, elevi, absolvenți și susținători ai artei coregrafice din România solicită menținerea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” ca instituție de învățământ independentă, fără comasarea cu Colegiul national de artă „Dinu Lipatti”, așa cum s-ar dori cu noua prevedere legală privind un număr minim de 500 de elevi per unitate. Unul dintre argumentele invocate este excepția privind liceele vocaționale din legea învățământului preuniversitar, care a rămas chiar și după publicarea legii 141/2025 și a metodologiei privind comasarea școlilor, aprobată prin ordinul 5197/2025.
Motivele solicitării sunt legate de unicitatea profilului în România, structura specială a programului, colaborările artistice de prestigiu, rezultatele remarcabile. Comasarea ar avea un impact negativ pentru ca ar duce la pierderea identității școlii, reducerea accesului la infrastructura necesară și imposibilitatea menținerii programului artistic intensiv, susțin semnatarii petiției.
În cazul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, baza legală pentru a evita comasarea cu Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” poate fi argumentată de legislația actuală, potrivit documentului:
- „Articolul privind reorganizarea unităților de învățământ introduce pragul de 500 de elevi pentru păstrarea personalității juridice, dar nu elimină excepțiile pentru unități cu profil unic și importanță națională.
- În metodologia de reorganizare emisă prin OM 5197/06.08.2025 (Procedura de comasare), art. 3 alin. (2) lit. d) prevede că la analiza comasării se ia în calcul „specializarea și profilul distinct al unității”
- Art. 94 alin. (3) din Legea 198/2023 permite menținerea unor unități în rețeaua școlară chiar sub pragul numeric dacă asigură formare pentru domenii rare / de nișă la nivel național.”
Excepția privind liceele vocaționale din legea învățământului preuniversitar

Redam integral textul petiției:
„PETIȚIE Pentru menținerea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” ca unitate de învățământ independentă
Către: Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Primăria Municipiului București, Primăria Sectorului IV
Subsemnații, părinți, elevi, absolvenți și susținători ai artei coregrafice din România, solicităm menținerea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” ca instituție de învățământ independentă, fără comasarea cu Colegiul national de artă „Dinu Lipatti”, așa cum s-ar dori cu noua prevedere legală privind un număr minim de 500 de elevi per unitate.
Motivele solicitării noastre sunt următoarele:
1. Unicitatea profilului în România – Liceul de coregrafie „Floria Capsali” este printre singurele instituții din țară dedicată exclusiv pregătirii în domeniul dansului clasic și coregrafiei, fiind singurul liceu vocațional cu profil artistic cu specializările DANS CLASIC și DANS CONTEMPORAN din București . Acest profil nu poate fi substituit de o secție într-o altă școală de arte, deoarece are cerințe curriculare, logistice și metodice complet diferite. Este cel mai vechi liceu vocational din țară, ceea ce îi conferă profil unic și rol strategic în formarea dansatorilor profesioniști.
2. Structura specială a programului – Elevii, în majoritate fete, au ore zilnice de coregrafie și balet, desfășurate pe lângă programa școlară generală. Orarul și planul de învățământ sunt adaptate în mod unic pentru a îmbina pregătirea artistică intensivă cu materiile de cultură generală.
3. Colaborări artistice de prestigiu – Elevii liceului participă constant la producții ale Operei Naționale din București, Operei Comice pentru Copii, Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” si multe alte institutii de profil. Aceștia repetă și evoluează pe scenă alături de balerini profesioniști, acumulând experiență esențială pentru formarea lor artistică.
4. Rezultate remarcabile – Liceul are o tradiție de excelență, participând la numeroase competiții școlare și extrașcolare, naționale și internaționale, obținând premii și recunoaștere pentru România.
5. Necesități logistice specifice – Activitatea liceului presupune existența unor săli de balet adecvate, cu pardoseală specială, oglinzi, bare de susținere, vestiare și spații de repetiție. Acestea nu pot fi integrate eficient într-o unitate de alt profil fără a afecta calitatea pregătirii artistice.
6. Impact negativ al comasării – O eventuală unificare administrativă și logistică cu o altă instituție ar duce la pierderea identității școlii, reducerea accesului la infrastructura necesară și imposibilitatea menținerii programului artistic intensiv.
7. Argumente suplimentare pentru a bloca comasarea
Tradiție și prestigiu cultural – înființat în 1949, Floria Capsali este singurul liceu care a format balerini pentru toate instituțiile mari din România, inclusiv Opera Națională, Opera Comică, Teatrul de Operetă. Și multe instituții prestigioase de profil din întreaga lume.
Necesitatea infrastructurii dedicate – sălile de dans cu pardoseală specială, oglinzi, bare de sprijin, vestiare adaptate — nu pot fi integrate eficient în structura Dinu Lipatti, care este conceput pentru muzică.
Cerere educațională constantă – admiterea anuală atrage candidați din toată țara, ceea ce îl face școală magnet pentru profilul coregrafic.
Parteneriate internaționale și recunoaștere profesională – absolvenții continuă studiile la școli și companii de balet din Europa, SUA, Asia.
În cazul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, baza legală pentru a evita comasarea cu Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” poate fi argumentată pe mai multe axe din legislația actuală:
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 + modificările prin Legea nr. 141/2025
Articolul privind reorganizarea unităților de învățământ introduce pragul de 500 de elevi pentru păstrarea personalității juridice, dar nu elimină excepțiile pentru unități cu profil unic și importanță națională.
Conform art. 102 alin. (7) din Legea 198/2023, reorganizarea trebuie să țină cont de specificul și tradiția unității de învățământ. “→ Floria Capsali este singurul liceu exclusiv de coregrafie din București și cel mai vechi din țară, ceea ce îi conferă profil unic și rol strategic în formarea dansatorilor profesioniști.”
Argumentul de „profil unic” în rețeaua școlară
În metodologia de reorganizare emisă prin OM 5197/06.08.2025 (Procedura de comasare), art. 3 alin. (2) lit. d) prevede că la analiza comasării se ia în calcul „specializarea și profilul distinct al unității”.
→ Comasarea cu Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti (profil muzical și instrumental) ar crea o entitate cu profil mixt, ceea ce va duce la diminuarea standardele de formare coregrafică și va afecta calificările recunoscute la nivel internațional.”
Posibilitatea încadrării ca „unitate de interes național”
Art. 94 alin. (3) din Legea 198/2023 permite menținerea unor unități în rețeaua școlară chiar sub pragul numeric dacă asigură formare pentru domenii rare / de nișă la nivel național.
→ Coregrafia clasică și contemporană, pregătirea pentru Opera Națională și teatre de balet, intră în această categorie.
Acestea sunt motivele si argumentele pentru care solicităm păstrarea statutului independent al Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, protejarea specificului său educațional și recunoașterea importanței sale ca unic centru de formare profesională în dans clasic si dans contemporan la nivel preuniversitar în România.
Semnatarii acestei petiții solicită autorităților competente să ia în considerare valoarea culturală, artistică și educațională a acestei instituții și să adopte măsuri pentru protejarea și dezvoltarea sa.”
11 comments
Sustin!
Sustin
Dacă distrugeți cultura , distrugeți ființa neamului nostru!
Susțin independența Liceului de Coregrafie Floria Capsali.
o societate fără cultură e mai ușor de controlat?
Pare ca actualul guvern așterne un covor roșu pentru fascism social. Trist
Susțin.
Cultura este dusmanul politrucilor care populeaza administratia din RO, deci cultura, in toate formele ei, trebuie anihilata.
Vă rog să semnați această petiție în linkul de mai jos
https://www.petitieonline.com/mentinerea_liceului_de_coregrafie_floria_capsali?utm_source=web_share
Las aici linkul petitiei pentru ca nu apare in articol.
https://www.petitieonline.com/signatures/mentinerea_liceului_de_coregrafie_floria_capsali/
Liceul de coregrafie Floria Capsali trebuie lasat asa cum este. .Fara nici o comasare cu nici un alt liceu vovational sau nu! Copiii sunt mai putini pentru ca se face o selectie riguroasa in cursul anilor de studiu ceea ce nu se intampla la alte licee. Si Lipatti trebuie sa ramana de sine statator. De ce nu au gandit sa uneasca George Enescu cu Lipatti ca sunt de muzica ambele(desi nu este normal)????
Susțin arta coregrafică din România, iar aceasta nu poate fi dezvoltată fără condiții specifice.