Planurile lui David Popovici, campion olimpic și student la Psihologie-Științele Educației, pentru momentul când se va retrage din competiții – să facă un centru de dezintoxicare și un bazin pentru copii

265 de vizualizări
David Popovici / Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Campionul olimpic la 200 metri liber, David Popovici, a declarat, miercuri seară, că, atunci când se va retrage din activitate, va dori să înfiinţeze un centru de dezintoxicare pentru persoanele cu adicţii şi să aib propriul bazin de înot în care să înveţe câţi mai mulţi copii să înoate, transmite News.ro, potrivit G4Media.ro.

„Sunt două businessuri pe care aş vrea să le fac după ce mă retrag: Mi-ar plăcea să existe la noi în ţară, nu ştiu cât e de posibil să vină din domeniul privat toate fondurile, e nevoie şi de ajutorul statului, un centru de dezintoxiare real, pentru că nu avem un centru şi un program real, pentru cei cu adicţii grele sau uşoare, fie că e vorba de jocuri de noroc, băutură, droguri”, a spus David Popovici.

„Mi-ar plăcea să mă ocup de aşa ceva, să ajut, e foarte important, nu se vorbeşte mai deloc la noi în ţară, şi sunt foarte mulţi oameni afectaţi. Cei mai mulţi pleacă din ţară pentru astfel de dependenţe, pentru că sunt centre mai bune în Europa, dar nu toată lumea are fonduri”, a continuat rânărul, student la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Univeristății din București (UB).

Înotătorul a continuat: „Şi mi-aş mai dori să avem cât mai puţin copii înecaţi la mare în fiecare an. Mi-ar plăcea să am bazinul meu, fundaţia mea, să învăţ copiii să înoate, să ştie să nu se înece, să se poată duce la mare, la ştrand şi părinţii să nu stea cu stresul că îi ia un val”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Calendarul de admitere la liceu 2024 pentru elevii olimpici care nu susțin Evaluarea Națională, publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București / Model cerere de înscriere în clasa a IX-a și actele necesare pentru dosar

În perioada 10 – 18 iulie 2024, elevii olimpici care nu susțin Evaluarea Națională depun dosarele de înscriere în clasa a IX-a în anul școlar 2024-2025, conform calendarului publicat de…
Vezi articolul

LISTA Un liceu și o grădiniță din Capitală au intrat de azi în scenariul roșu, iar alte 8 unități de învățământ, în scenariul galben, a decis Comitetul pentru Situații de Urgență

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis modificarea scenariului de funcționare pentru 10 unități de învățământ, după prima săptămână de școală. Prefectura Capitalei a dat un comunicat, primit…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre noile legi ale Educației: Anul școlar 2023-2024 va începe pe o nouă bază legală. Oficialul vorbește despre predictibilitate, dar nu știe când va fi pilotat examenul separat de admitere la liceu și când vor fi transformate inspectoratele școlare în direcții județene de învățământ preuniversitar

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus la TVR Info că noul an școlar va începe pe o nouă bază legală. Declarația vine în contextul în care cele două legi ale…
Vezi articolul