Plata practicii pedagogice este o bătaie de joc, susține Mircea Bertea. Consilierul ministrului Daniel David critică Ministerul pe care îl reprezintă de aproape un an: Ministerul Educației nu înțelege nevoile pentru vocația pedagogică. Suntem rămași în urmă

6.492 de vizualizări
Mircea Bertea / Foto: Edupedu.ro
Mircea Bertea, președinte al Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România și consilier onorific al ministrului Daniel David, a declarat că plata practicii pedagogice „este o bătaie de joc”. „Ministerul Educației nu înțelege nevoile pentru vocația pedagogică. Suntem rămași în urmă foarte tare”, a precizat acesta. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Iași.

„Mai este, apoi, plata practicii pedagogice care este o bătaie de joc, în acest moment în țară, pentru că Ministerul Educației nu înțelege nevoile pentru vocația pedagogică. Suntem rămași în urmă foarte tare. Actualul ministru a preluat un minister rămas puternic în urmă. Știți, are o misiune imposibilă, cam Tom Cruise în filmele acelea. Efectiv nu este o metaforă ce spunem”, a spus Mircea Bertea.

Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România a vorbit despre problemele practicii pedagogice:

„Sigur la Iași, la Cluj, la Timișoara, sunt câteva centre mari, cu licee pedagogice de tradiție, dar avem vreo 48 de licee în care există clase de învățământ vocațional pedagogic, deci ele nu sunt licee pedagogice propriu-zise, au doar clase. Acolo se pune altfel problema. Acolo unde sunt licee pedagogice propriu-zise și care au școlile lor de aplicație, problema aceasta, în parte, este rezolvată, dar, pentru celelalte 48 de licee care au clase de învățământ pedagogic, problema practicii pedagogice, dacă rămâne așa, cum s-a propus în regulament, nu va fi rezolvată.”

Mircea Bertea a spus că, având în vedere plata „derizorie a sporului de practică”, „nicio școală din perimetrul liceelor care școlarizează și învățători, educatori, educatori – puericultori nu va primi elevii noștri în practică pedagogică”:

„Cu plata derizorie a sporului de practică, plată legală prevăzută de legea 153, care este în vigoare și pe care ministerul nu o  respectă, nicio școală din perimetrul liceelor care școlarizează și învățători, educatori, educatori – puericultori nu va primi elevii noștri în practică pedagogică. Ne lovim de acest lucru. O problemă pe care ministerul o cunoaște și pe care am discutat-o și la nivelul de conducere a ministerului și pe care sperăm să o rezolvăm, acum, la concluziile dezbaterilor din liceele pedagogice.”

Recent, Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică regulamentul-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic.

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba despre Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic.

Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.

Art. 18. – „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026- 2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, prevede documentul pun în consultare publică de Ministerul Educației.

Potrivit proiectului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

O altă noutate este că practica curentă a liceenilor de la clasele cu profil pedagogice se va desfășura în grupe de câte 4-6 elevi, în fiecare săptămână, conform documentului Ministerului Educației și Cercetării.

În prezent, în privința practicii pedagogice curente, regulamentul din 2020 nu prevede un anumit număr de elevi, ci apare doar formularea „pe grupe de elevi”: „a) curentă – este forma de practică pedagogică derulată colectiv, pe grupe de elevi, ce se desfășoară în fiecare săptămână, sub îndrumarea profesorului coordonator de practică pedagogică de la liceul/colegiul pedagogic, a profesorilor metodiști de la liceul/colegiul pedagogic și a cadrelor didactice din școlile de aplicație.”

Proiectul și anexele puse în consultare publică:

Citește și:
Regulament licee pedagogice. Mircea Bertea, președinte al Asociației liceelor de profil: Colegii sunt nemulțumiți de forma în care acest regulament a fost propus de Ministerul Educației. Sperăm să-l putem îmbunătăți
PROIECT Regulile pentru liceele pedagogice. Ministerul Educației a introdus un număr de elevi pentru practica pedagogică curentă. Elevii de clasa a XI-a au o săptămână de practică comasată și se recomandă să se desfășoare în a doua parte a anului școlar
PROIECT Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / La ce specializări se vor putea înscrie elevii
Genoveva Farcaș, directoarea Casei Corpului Didactic Iași: Când să se facă cursurile de formare pentru profesori, după orele didactice, în vacanțe? Calendarul formării profesorilor generează situații de formalism, pe care nu ni le dorim și avem nevoie de niște cadre de referință mai clare


10 comments
  1. plata cu ora nu o critica?!

  2. Transferul elevilor ÎN clasele cu profil pedagogic, specializarea Ed timpurie, Ped.inv.primar, Animator activitati extrașcolare se poate face de la orice profil ,DOAR daca au sustinut PROBELE DE APTITUDINI , dupa ce au promovat examenele de diferenta si au obtinut minim media 6 la disciplinele de specialitate, matematica si Lb.romana si minim 9 la purtare.Asa ar trebui sa fie formulat art. care precizeaza conditiile de transfer in clasele precizate .!!!!!

  3. Într-un regim democratic, ai dreptul sa critici. Cu argumente. Nu cred că am jignit pe nimeni. Depinde ce considerați jignire, și ,,veșnicul șef matusalemic” ar putea fi interpretat în același fel.
    Spuneți dumneavoastră despre ceilalți 22, va baga cineva pumnul în gura?

  4. Domnule consilier onorific, daca ai avea onoare ai părăsi imediat acest ministru care a permis măsurile groaznice de austeritate ale Ordonanței 51/ 2025 la adresa colegilor domniei tale, profesorii acestei țări de care va bateți joc! Ești parte a acestei batjocoririi a breslei din care afirmi că faci parte și, culmea!, vii și afirmi că îi susții cauza într-o altă nedreptate care se aplica de vreo cinci ani. Fa un gest de onoare și părăsește aceste onoruri trecătoare care te dezonorează!

  5. Chiar există plata pentru practica pedagogică???? Probabil, la scolile și grădinițele partenere liceelor cu acest profil. Dar cum stă treaba cu studenții de la profilul similar, care au nevoie de practică pedagogică? In teorie, există unități de practică, în realitate practica se face care pe unde poate. Pot să vă spun că sunt profesor pentru educație timpurie cu mai mult de douăzeci de ani de experiență și de-a lungul timpului am avut „n” practicante pentru care mi-am dat toată silința să înțeleagă ceva din acest sistem scriptologic (și care, de altfel, NU pregătește absolvenții pentru a apărea pregătit în fața copiilor), dar pentru care, în același timp, nu am primit nici „un leu găurit”, cum ar zice bătrânii.

  6. In continuare, domnul consilier este un foarte bun constatator . De parcă nu ar fi consilierul domnului sinistru. Nu putea să-i spuna direct?

    1. Dle Caragiale,
      De ce suneti așa de pesimist și vindicativ? Sunteți cumva din redacție (că vă vedem zilnic la cometarii!) și nu suportați Ministerul Educației și Cercetării, că despre ministru nu vă mai întrebăm?!
      Să știți că mulți dintre noi nu-l iubim, de asemenea. Dar, fiind cadre didactice, suntem atenți la exprimare și la conținutul a ceea ce spunem.
      De unde știți dvs. că dl consilier pe care îl tot crticați și jigniți nu l-a informat pe dl ministru despre situația problematică din liceele si colegiile pedagogicie în ceea ce priveste plata practicii pedagogice și despre regulamentul acestor licee?!
      Poate că ministrul a spus că se va rezolva prin noul regulament, adică prin documentul pus în consulare publică începând cu 10 oct. a.c. Sau poate că l-a trimis la vajnicul domn Păunică, spaima bugetului Educației și veșnicul șef matusalemic al finanțelor din Educație și al tutror miniștrilor de la Marga încoace! și, după cum se întâmplă de obicei, dl Păunică nu rezolvă nimic sau rezolvă cu minus ceva.
      Pe de altă parte, ați uitat de zicala veche ce spune că până la D-zeu te mănâncă sfinții, altfel spus, până ce un document ajunge pe masa ministrului (dacă ajunge, că majoritatea ajung la nu mai puțin veșnicul domn Paraschiv!) se schimbă ministrul?
      De ce tot îl blamați pe singurul consilier care a avut și are curajul să spună ce nu funționează sau funționează prost în minister, în timp ce despre ceilalți 22 de consileri care tac esențial nu spuneți nimic?

      1. Sunteți cumva membru al familiei? Daca tot faceți supoziții.
        Rămân la părerea că un consilier, fie și onorific, soporific, cinic, whatever, ar trebui sa fie cu totul și cu totul altceva decât un simplu constatator.

      2. Se pare că v-ați lămurit la ce mă refeream.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
educația ecologică

Elevii și studenții pot aplica pentru bursele și premiile programului „Henri Coandă”, până pe 17 aprilie, potrivit unui informări a Ministerului Educației / Tinerii pot să primească până la 15.000 de lei, în funcție de locurile obținute

Până pe 17 aprilie, elevii și studenții pot aplica pentru bursele și premiile programului „Henri Coandă”, potrivit unei informări trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Prin acest program, se…
Vezi articolul