Posturile vacante pentru profesori în anul școlar 2024-2025, actualizate de inspectoratele școlare

5.107 vizualizări
Foto: © Lacheev | Dreamstime.com
Unele inspectorate școlare au publicate pe site-urile proprii posturile didactice vacante pe parcursul anului școlar 2024-2025. Edupedu.ro a scris în august că noile reguli de angajare pentru profesori pe posturile care rămân libere în timpul anului școlar au fost aprobate de Ministerul Educației.

Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național George Coșbuc din Capitală, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre lipsa de profesori de fizică: „Am avut, dau exemplu concret, 6 ore vacante la începutul anului școlar pe care le-a ocupat o tânără suplinitoare care, după primul modul, a renunțat, spunându-mi că ea nu e pregătită să facă fața învățământului.”

Iată de prevede metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025:

Articolul 104 – „(3) „Posturile didactice/catedrele care se vacantează după începerea anului școlar 2024-2025 se atribuie de ISJ/ISMB, în ordine, după cum urmează:

a) pentru completarea catedrelor cadrelor didactice titulare, precum și cadrelor didactice titulare a căror restrângere de activitate a fost soluționată prin detașare în interesul învățământului pentru nesoluționarea restrângerii de activitate pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru care nu au studii corespunzătoare;

b) pentru completarea catedrelor cadrelor didactice calificate angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată repartizate pe catedre incomplete, cu respectarea prezentei Metodologii;

c) prin detașare în interesul învățământului sau la cerere cadrelor didactice titulare rămase nesoluționate după derularea etapelor mobilității personalului didactic de predare, potrivit Calendarului și candidaților calificați prevăzuți în anexa nr. 18, rămași nerepartizați după derularea etapelor mobilității personalului didactic de predare, potrivit Calendarului, care îndeplinesc condițiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor, cu respectarea prezentei Metodologii;

d) prin detașare în interesul învățământului sau la cerere personalului didactic de predare titular, precum și candidaților prevăzuți la art. 24 alin. (6), care au promovat examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2024, care solicită detașare în afara Calendarului, cu respectarea prezentei Metodologii;

e) candidaților angajați cu contract individual de muncă pe perioadă determinată cu norma didactică de predare incompletă, în vederea completării normei cu ore din învățământul gimnazial, conform prevederilor art. 9 alin. (4);

f) în regim de plata cu ora personalului didactic de predare calificat cuprins în programe recunoscute de Ministerul Educației, prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfășura activități didactice în unități de învățământ preuniversitar situate în medii dezavantajate angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată;

g) în regim de plata cu ora personalului didactic de predare titular, în condițiile prezentei Metodologii;

h) în regim de plata cu ora personalului didactic de predare calificat angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în condițiile prezentei Metodologii;i) în regim de plata cu ora personalului didactic de predare asociat și pensionat calificat, în condițiile prezentei Metodologii;

j) candidaților cu studii corespunzătoare postului, rămași nerepartizați după concursul organizat de ISJ/ISMB la nivel județean/nivelul municipiului București, în condițiile prezentei Metodologii;

k) candidaților fără studii corespunzătoare postului, rămași nerepartizați după concursul organizat de ISJ/ISMB la nivel județean/nivelul municipiului București, în condițiile prezentei Metodologii.

Articolul 105 – În situația în care posturile didactice/catedrele eliberate pe parcursul anului școlar 2024-2025 nu pot fi ocupate la nivelul ISJ/ISMB, conform prevederilor art. 104 alin. (3), consiliile de administrație din unitățile de învățământ sunt abilitate să organizeze și să desfășoare individual, la nivelul consorțiilor sau prin asocieri temporare la nivel local, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare calificat. În mod excepțional, în lipsa personalului didactic de predare calificat, consiliile de administrație din unitățile de învățământ pot organiza testări prin interviu și lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de cel mult un an școlar a personalului fără studii corespunzătoare postului, respectiv până la revenirea titularului pe post/catedră în situația posturilor didactice/catedrelor rezervate sau până la solicitarea postului/catedrei de un cadru didactic calificat.”

Lista posturilor vacante – ISJ Covasna

Testări pentru ocuparea posturilor didactice organizate de unitățile de învățământ 2024-2025 – ISMB

Concursuri pentru ocuparea posturilor didactice organizate de unitățile de învățământ 2024-2025 – ISMB

Despre Titularizare 2024

Proba scrisă a avut loc miercuri, 17 iulie – au fost 37.500 candidați înscriși la Titularizare 2024, dintre care peste 6.800 din promoția curentă. Peste 1.000 de candidați din această promoție nu s-au mai și prezentat la examen.

De la proba scrisă de Titularizare 2024 s-au retras peste 2.660 de candidați după ce au văzut subiectele. Aproape 50 din cei care s-au prezentat au fost eliminați din examen. Rata de participare a fost de 86,48%, a anunțat Ministerul Educației.

După soluționare contestațiilor, au fost 12.833 de candidați cu note între 7 și 10, dintre care 74 cu note de 10 (număr neschimbat față de rezultatele inițiale). Notele finale au fost publicate miercuri, 31 iulie.

Anul acesta doar 40,64% dintre candidați care acum au dat examen pentru prima oră, adică cei din promoția curentă, au luat peste nota 7, asta deși au fost cei mai mulți candidați înscriși din promoția actuală, din ultimii 14 ani.

Foto: © Lacheev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Posturile didactice vacante în anul școlar 2024-2025, actualizate de inspectoratele școlare
Noile reguli de angajare pentru profesori pe posturile care rămân libere în timpul anului școlar, aprobate de Ministerul Educației. Subiectele sunt făcute în școli de profesori care trebuie să declare că le păstrează secrete – model cerere înscriere
Este o adevărată dramă în orice școală când un profesor titular s-a îmbolnăvit și nu poate fi găsit un înlocuitor cu ușurință, spune profesoara Florina Rogalski
Directoarea Andreia Bodea: Am un coleg, profesor de geografie eminent, cu doctorat, care a fost 20 de ani profesor suplinitor. El lua întotdeauna peste 9.50 la titularizare, dar n-avea post
Profesoara Nina Vasile: De 8 ani am dus la inspectorat toate documentele în dosarul cu șină pentru înscrierea la titularizare. Ceri profesorilor să folosească inteligența artificială, dar le ceri să vină la înscriere cu dosare de documente
Marius Nistor, FSE: Sunt unii suplinitori care iau chiar 10 și nu se pot titulariza, că nu au pe ce. Poate sunt posturile respective la nivelul unităților de învățământ și ele sunt date mai degrabă în regim de plata cu ora
Liderul sindical Marius Nistor: Nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu. I-am transformat pe profesori în vânători de hârtii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Premierul Nicolae Ciucă în ședința de guvern în care l-a prezentat pe „consilierul Ion“, inteligența artificială care va ajuta Executivul / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Consilierul Ion, inteligența artificială care îl va ajuta pe Nicolae Ciucă, acuzat că a „furat“ o imagine dintr-un film al unei școli. Primăria Ciugud: „Știm că vrei să fii cât mai uman, astfel încât, de data aceasta, spunem doar că «a greși e omenește»“ / Ion: „Îmi cer scuze pentru situația creată. Am renunțat la imaginea în cauză și vă promit că am învățat din această experiență”

Consilierul Ion, inteligența artificială prezentată săptămâna aceasta de premierul Nicolae Ciucă drept noul său consilier onorific care va ajuta Executivul să fie ”informat în timp real de problemele și dorințele…
Vezi articolul

Ligia Deca și rectorul SNSPA, Remus Pricopie, au fost decorați de Klaus Iohannis cu Ordinul „Steaua României” / Alți 13 profesori, directori, o inspectoare și 5 universități – decorate de președinte pe final de mandat

Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler i-a fost acordat rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, prin decret prezidențial, în data de 29 noiembrie, „în semn de apreciere…
Vezi articolul

Președinția secretizează Planul de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri: măsurile și sarcinile prevăzute în documentul aprobat de CSAT „au un anumit grad de confidențialitate” și nu pot fi făcute publice, transmite Administrația Prezidențială

Măsurile, sarcinile și responsabilitățile concrete, prevăzute în Planul comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri/alte substanțe cu efect psihoactiv, risc major la adresa siguranței naționale și individuale,…
Vezi articolul

Actrița Maia Morgenstern face apel către societatea civilă să se alăture profesorilor, care luni încep prima grevă generală din istoria ultimilor 18 ani: Dragi înalte conștiințe civice! Dumneavoastră, pe care nu vă rabdă inima să tăceți în fața unei nedreptăți… Unde sunteți? / Profesorii îi formează pe copiii noștri. Ar trebui să le arătăm întreaga noastră prețuire, dragoste, respect

Actrița Maia Morgenstern face apel la societatea civilă să se mobilizeze în susținerea profesorilor, care luni încep prima grevă generală din istoria ultimilor 18 ani. „Dragi înalte conștiințe civice! […]…
Vezi articolul