Elevii de liceu care vor să urmeze Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca pot participa la consultații gratuite pentru examenul de admitere din 2027. Prima întâlnire va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie 2026, în sala 5/I, „Tiberiu Popoviciu”, conform stiridecluj.ro.
Activitățile se vor desfășura în format hibrid, cu participare fizică sau online, prin Microsoft Teams, fără înscriere prealabilă.
Consultațiile sunt susținute de profesorii care elaborează subiectele de admitere. Pe lângă recapitularea și sistematizarea materiei, elevii vor putea învăța metode de rezolvare a problemelor și modalități de organizare a timpului în timpul examenului, potrivit explicațiilor oferite de Anca Grad, lector universitar la UBB Cluj-Napoca.
„Aceste consultații gratuite îi ajută în ideea în care sunt făcute de profesorii care elaborează subiectele și atunci noi nu doar facem o sistematizare a materiei, ci oferim anumite modalități mai ușoare de rezolvare a problemelor și efectiv gestionare a timpului pe parcursul examenului când ei au de abordat 20 și ceva, 30 de întrebări dificile”, a explicat Anca Grad.
Cum pot participa elevii
Participarea nu este condiționată de înscriere. Elevii pot veni la facultate la întâlnirile dedicate temelor care îi interesează sau pot urmări consultațiile online. Transmisiunile prin Microsoft Teams permit și participarea interactivă a celor care nu pot ajunge la Cluj-Napoca.
„Deci studenții nu trebuie să se înscrie la aceste consultații. Ei participă efectiv prin prezența în sălile de curs la data în care vor vedea o tematică care li se pare interesantă sau, în momentul în care sunt destul de departe de Cluj și ajung mai greu, vor reuși să privească și să participe interactiv prin intermediul platformei Microsoft Teams, unde ele sunt transmise live de fiecare dată atunci când avem consultații”, a precizat lectorul universitar, conform sursei citate.
Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.