Pregătirea olimpicilor internaționali rămâne subfinanțată, atrag atenția mai mulți profesori. Ministerul Educației acordă câte 100 de lei per participant, din bugetul propriu, pentru taberele celor mai performanți elevi, fără o reglementare exactă pentru aceste fonduri

Foto: colaj Edupedu.ro / Sursa fotografiilor: Facebook.com

Finanțarea pentru pregătirea olimpicilor internaționali ai României este făcută de Ministerul Educației la un nivel derizoriu, după cum semnalează mai mulți profesori consultați de Edupedu.ro. Aceștia mai spun că cei mai performanți elevi din țară sunt susținuți în taberele speciale de pregătire cu doar 100 de lei pe zi, față de 200 de lei pe zi de participant, cât este finanțarea pentru etapele de olimpiade naționale. Întrebat de Edupedu.ro dacă acest cuantum urmează să fie modificat, secretarul de stat Florian Lixandru a spus că „facem tot posibilul să asigurăm cele mai bune condiții”, dar a dat de înțeles că nu există la acest moment o intenție pentru a majora aceste sume provenite direct din bugetul Ministerului Educației. Nu există niciun regulament pentru acordarea acestor bani, iar profesorii vorbesc despre o birocrație foarte mare pentru solicitare sumelor de către loturi, uneori volumul de hârtii fiind descurajant.

„Din fericire, dacă sunt probleme, acestea se rezolvă prin implicarea comunității locale sau a societăților profesionale. Dar nu este drept ca efortul copiilor să nu fie continuat, după o olimpiadă națională de care au trecut, la care condițiile sunt bine asigurate, cu tabere de activități finanțate pe cuantumul vechi”, spune un profesor.

”Birocrația este foarte mare ca să cerem sumele de la Minister pentru aceste tabere, preferăm să găsim niște sponsori să suplimentăm, pentru a avea condiții bune. Dacă este complicat, mai degrabă căutăm în altă parte”, declară pentru Edupedu.ro un profesor coordonator de lot, sub protecția anonimatului.

În nenumărate rânduri de-a lungul ultimilor ani, oficiali din cel mai înalt nivel al Ministerului Educației aproape că nu au ratat nicio șansă de a se fotografia cu olimpicii internaționali care s-au pregătit în aceste tabere:

Secretarul de stat Florian Lixandru, în coordonarea căruia sunt olimpiadele și concursurile școlare, a lăsat de înțeles că la nivelul Ministerului Educației nu se ia în calcul suplimentarea sumei, în declarațiile pentru Edupedu.ro.

Întrebat dacă se va modifica suma pentru cazare și pentru pregătirea la olimpiadele internaționale, așa cum s-a întâmplat pentru fazele naționale ale olimpiadelor, Lixandru a răspuns: „Modificarea a vizat doar olimpiadele naționale, nu și pregătirea loturilor. Însă pentru pregătirea loturilor am identificat soluții pentru a asigura condiții foarte bune de cazare. Sumele nu sunt gestionate nici de elevi și nici de profesorii participanți, ci de inspectoratele școlare organizatoare”. „Facem tot posibilul să asigurăm cele mai bune condiții”, a continuat acesta.

La nivel de inspectorate școlare nu a fost identificat un cadru legal pentru cei 50 de lei acordați pentru olimpiadele naționale până în 2018. În acea vreme bugetele aprobate pe județe cu sumele repartizate veneau de la Ministerul Educației, potrivit surselor Edupedu.ro. Suma a ajuns să fie 100 de lei pe zi când a fost modificată metodologia de organizare a olimpiadelor și concursurilor, doar pentru olimpiade, conform articolului 52 din actul în vigoare din 2012.

A urmat ca ordonanța de urgență (OUG) nr. 69 din 26 mai 2022 să modifice legea educației 1/2011 în vigoare prin introducerea unui articol unde scrie că acest cuantum este de 200 de lei. La acea vreme, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spunea că, „deși au crescut de la 50 de lei la 100 de lei pe zi pentru a plăti costurile cazare și de masă, trei mese pe zi, apreciez că este puțin, motiv pentru care am decis să propun Guvernului creșterea cuantumului de la 100 la 200 de lei pe zi, alocație pentru cazare și masă”. 

De remarcat: deși se desfășoară în aceeași perioadă și au un regim similar, pentru concursurile școlare naționale s-ar acorda tot 100 de lei de participant, majorarea necuprinzându-le și pe ele explicit în OUG 69.

Ce activități de pregătire se organizează în acest an. Sunt peste 30 – LISTĂ

În anul școlar curent, 2022-2023, se organizează 37 de activități „de pregătire și selecționare a loturilor naționale pentru participarea la olimpiadele internaționale 2023”, conform documentului publicat de Ministerul Educației pe 20 ianuarie, când a anunțat calendarul olimpiadelor din acest an.

Cele mai multe astfel de activități se organizează pentru competiții din aria „Matematică și științe”. La Matematică – olimpiadă balcanică de juniori din, pregătirea se realizează în lunile aprilie-iunie.

Tot la matematică, lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Matematică (OIM), 15 elevi, a fost pregătit online înainte ca echipa de șase elevi să meargă la Balcaniada din Turcia în săptămâna 7-13 mai, iar Ministerul Educației a plătit orele profesorilor care au pregătit olimpicii, potrivit surselor Edupedu.ro. Lotul restrâns pentru aceeași competiție este pregătit în zilele de 12 – 17/18 iunie, la Bușteni, în județul Prahova, conform surselor.

Recent, la începutul lunii mai, la Slatina au fost pregătiți elevii din loturile restrânse și lărgite pentru Balcaniada de Informatică (BOI) și Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI) 2023.

În fiecare an, elevii români care reprezintă România la internaționale revin în țară cu medalii pe care Guvernul are de gând să le premieze și pentru care să le acorde burse de mii de lei.

Printre rezultatele de anul trecut:

Cazarea la olimpiadele naționale 2023, la hoteluri

În acest an școlar, la fazele naționale ale olimpiadelor școlare naționale, elevii au cazați la hoteluri: la Sibiu (Olimpiada de Limba și literatura română – Liceu), la Arad (Olimpiada de Limba și literatura română – Gimnaziu), la Cluj-Napoca (Olimpiadele de Limba Engleză, Franceză, Limbi romanice), la Oradea (Fizică) și așa mai departe.

Situația a fost diferită până acum. Anul trecut, cazările au fost făcute la cămine, iar condițiile în mare parte mizerabile au fost sesizate de mai mulți părinți și profesori. Edupedu.ro scria, la acea vreme, în exclusivitate, despre ”Vive la France, Vive la Roumanie” – uimirea unei eleve olimpice când vede condițiile de cazare și masă pentru cel puțin jumătate din loturile de la Olimpiada Națională de Limba Franceză, organizată la Craiova. Printre probleme erau băi și toalete disfuncționale, apă caldă cu porția „doar după mai multe telefoane la inspectorat”, camere murdare.

Situația a fost similară și la Engleză, olimpiadă organizată la Pitești în aceleași zile. La o zi distanță, Edupedu.ro prezenta prăpastia între realitatea elevilor și laudele oficialităților la această competiție. Un elev relata despre cazare mizeră, mâncare rece, afirmând că ”sutele de elevi din clasele VII – XI nu vor mai dori să participe la așa ceva de teamă”. Inspectoratul Școlar Argeș susținea, în paralel, că “am scris o poveste fără pereche”.

Foto: © Mauro Rodrigues | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version