Stimulente de 6.000-20.000 de lei pentru elevii care au obținut premii la competițiile internaționale și pentru școlile acestora – proiect de hotărâre de guvern / Stimulentele pentru premianții la competiții regionale și europene – 3.500-7.500 de lei

1.184 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Un proiect de hotărâre de guvern discutat, miercuri, în ședință de guvern prevede premii de până la 20.000 de lei pentru elevii care participă la competiții școlare desfășurate la nivel mondial, precum și premii de 7.500 de lei pentru cei care participă la competiții școlare la nivel european sau regional. Aceleași sume vor fi acordate și școlilor acestor elevi, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu după ședința de guvern.

Premii vor fi acordate și premianților la etapa națională – între 300 de lei pentru o mențiune și 1.000 de lei pentru premiul I.

Ministrul a anunțat, de asemenea, că stimulentul acordat fiecărui elev care face parte din echipa premiată la etapa națională a unei competiții școlare crește la 600 de lei.

Cuantumurile stimulentelor financiare prevăzute în proiectul de HG:

a. La etapa națională:

  • Premiul I – 1000 lei
  • Premiul II – 700 de lei
  • Premiul III – 500 de lei
  • Mențiune – 300 de lei

b. La etapa internațională a competițiilor școlare, categoria I, desfășurate la nivel mondial:

  • Premiul I/ medalie de aur cu punctaj absolut – 20.000 lei
  • Premiul I/ medalie de aur – 15.000 lei
  • Premiul II / medalie de argint – 12.500 lei
  • Premiul III / medalie de bronz – 10.000 lei
  • Mențiune – 6.000 lei

c. La etapa internațională a competițiilor școlare, categoria a II-a, desfășurate la nivel european sau regional:

  • Premiul I / medalie de aur – 7.500 lei
  • Premiul II / medalie de argint – 6.000 lei
  • Premiul III / medalie de bronz – 4.500 lei
  • Mențiune – 3.500 lei
Cuantumurile stimulentelor financiare acordate fiecărui elev care face parte din echipa / formația de elevi premiată la etapa națională a competiției școlare:

Premiul I – 600 lei

Premiul II – 400 lei

Premiul III – 200 lei

Ministrul Sorin Cîmpeanu – principalele declarații pe această temă, făcute după ședința de miercuri:

“Un al doilea set de propuneri (…) este dat de un proiect de hotărâre de guvern prin care mărim semnificativ cuantumul premiilor elevilor români care au obținut rezultate excepționale, în acest an în mod deosebit, la olimpiadele internaționale. Rezultate care merg de multe ori până la locul 2 mondial sau locul 5 mondial, de foarte multe ori pe primul loc la nivel european. Exemplu: olimpiada de fizică – locul 2 mondial și primul loc european, detașat, sau olimpiada de matematică – locul 5 mondial și primul loc, detașat. Avem și alte olimpiade, olimpiada de limba germană, în care o elevă din Bacău a obținut medalie de aur, premiul I. Aceste premii nu aveau o valoare pe care guvernul să o considere conformă cu rezultatele acestor tineri excepționali. Astfel, premiile au fost crescute.

Premiul I, aur absolut, punctaj maxim – 20.000 de lei. Acest premiu este luat și de elev, și de școala din care provine acel elev. Deci fiecare dintre cei doi, școala care a contribuit la formarea elevului primește 20.000 de lei, elevul primește 20.000 de lei. Până acum, premiul era de 12.250 de lei.

Premiile 2, 3 și mențiune au valori de asemenea crescute semnificativ la 15.000 de lei, 12.000 de lei, 10.000 de lei și 6.000 de lei mențiune.

Pentru olimpiadele regionale sau europene, premiul I este de 7.500 de lei.

Pentru că, în momentul de față, pentru o echipă de 20 de elevi, spre exemplu, care ia premiul I la nivel național, legislația actuală, hotărârea de guvern din 2016 prevede o valoare a premiului de 22 de lei per elev, care a luat locul 1 la nivel național, Ministerul Educației și Guvernul României au considerat, de asemenea, inacceptabilă această situație, iar propunerile sunt de creștere până la 600 de lei. Pentru fiecare elev din echipă. Se multiplică, evident, cu numărul de premii. 

Primirea olimpicilor internaționali se va face la Guvernul României, premierul României pentru a recunoaște rezultatele absolut excepționale ale acestor elevi a decis să organizeze o sesiune extraordinară de primire a tuturor la Guvernul României”.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu: S-ar putea să vă dau o veste proastă, să fiu și-n al patrulea mandat de ministru, pentru că nu e o limită / Justificări pentru introducerea numărului nelimitat de mandate pentru rectori: prin exemplul unui director de liceu tehnologic din Oradea, care e din 1990 în funcție arată că „ne dorim profesionalizarea guvernanței”

Printr-o serie de comparații cu funcții din alte domenii sau din universități din sisteme mult mai evoluate decât cel românesc, așa a justificat Sorin Cîmpeanu introducerea în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul

Senatorul Sorin Cîmpeanu, desemnat președinte al Delegației permanente a Parlamentului la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, cu 283 de voturi “pentru” și 17 “împotrivă”

Senatorul Sorin Cîmpeanu a fost desemnat, prin votul deputaţilor şi senatorilor, în funcția de preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, relatează Agerpres, preluat de…
Vezi articolul

Soluții pentru violența școlară: Ministerul Educației și cel al Familiei propun o “abordare multidisciplinară și interinstituțională” în astfel de cazuri. Printre măsurile luate în calcul, în situații de agresiune asupra copiilor – “încurajarea colaborării la nivel local” și “creșterea înțelegerii mecanismului de intervenție” 

“Încurajarea colaborării la nivel județean și local” și “creșterea înțelegerii mecanismului de intervenție instituțională” sunt primele lucruri pentru care ministrul Educației, Ligia Deca, și ministrul Familiei, Gabriela Firea, precum și…
Vezi articolul