FOTO Trei medalii de aur și una de argint pentru olimpicii români la Balcaniada de Informatică pentru Seniori 2022, desfășurată la București

1.254 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Elevii români au obținut trei medalii de aur și una de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Seniori (BOI 2022), după cum anunță Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), care pregătește olimpicii români pentru competiții la informatică, într-o postare pe Facebook. “Trăim cu sentimentul că ne-am îndeplinit misiunea pe care ne-am asumat-o”, scriu profesorii antrenori ai copiilor, după performanțele recente de la competițiile regionale și internaționale.

“SEPI a organizat cea de-a 29-a ediție BOI ca eveniment simultan cu Romanian Master of Informatics (RMI) în parteneriat cu Ministerul Educației, Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” și Inspectoratul Școlar al Municipiului București”, scriu reprezentanții organizației pe rețeaua socială.

Țara noastră a participat cu două echipe, având calitate de țară gazdă, au precizat profesorii organizatori pentru EduPedu.ro.

Echipa “România1” a fost cea care a câștigat primul loc atât la BOI, cât și la RMI, atât ca distribuție a medaliilor, cât și ca punctaj cumulat. În competiție au participat elevi din 16 țări: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Elveția, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia, Ungaria și Ucraina, după cum anunța Colegiul Vianu într-un comunicat de presă, înainte de deschiderea concursului, săptămâna trecută.

Echipa “România1” a obținut trei din cele cinci medalii de aur atribuite și primul argint la Balkan Olympiad in Informatics (BOI) desfășurat în Capitală în perioada 3-8 octombrie 2022:

  • Alexandru Luchianov – Locul 1 – Medalie de Aur, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București
  • Alexandru Raul Todoran – Locul 4 – Medalie de Aur, de la Liceul Teoretic ”Aurel Vlaicu” din Orăștie
  • Luca Perju Verzotti – Locul 5 – Medalie de Aur, de la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” din București
  • Andrei Robert Ion – Locul 6 – Medalie de Argint, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București

Se adaugă încă trei medalii de argint și una de bronz obținute de reprezentanții echipei România2, potrivit sursei citate:

  • Mihnea Andreescu – medalie de argint
  • Ștefan Constantin Piscu – medalie de argint
  • Flaviu Cristian Vrede – medalie de argint
  • Alexandru Peticaru – medalie de bronz
Foto: Facebook.com

Președintele Comitetului Științific a fost Adrian Budău – medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Informatică în 2012 și cu argint în 2011, mai spun coordonatorii.

Foto: Facebook.com
Foto: Facebook.com
Mai urmează competiții la informatică

“Este al cincilea succes din acest an în competițiile internaționale de informatică din tot atâtea participări. Urmează European Girls Olympiad in Informatics (Antalya, Turcia, 16-23 Octombrie) și International Autumn Turnament in Informatics (IATI) la finalul lunii noiembrie. Așteptăm cu emoție și multă încredere rezultatele ce vor veni și care vor completa palmaresul unui an excepțional pentru informatica de performanță din România.

Deși a fost un an de efort intens din partea Comisiilor Științifice și Tehnice asigurate de SEPI în toate etapele, culminând cu cele două competiții internaționale, trăim cu sentimentul că ne-am îndeplinit misiunea pe care ne-am asumat-o, aceea de a fi punctul de sprijin pentru fiecare generație, pe traseul firesc al performanței românești”, mai scriu cei de la SEPI pe Facebook.

Amintim că BOI este al doilea concurs internațional organizat în România în 2022, după Olimpiada Balcanică de Juniori de la Dorohoi. EduPedu.ro a scris la începutul lunii septembrie despre cele patru medalii de aur și patru de argint obținute în județul Botoșani.

Citește pe aceeași temă și:
FOTO România, campioană europeană la Olimpiada de Informatică pentru Juniori 2022. Două medalii de aur, patru de argint și una de bronz
FOTO Patru medalii de aur și patru de argint pentru olimpicii români la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori 2022. Profesor: România a câștigat detașat
Opt medalii pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Științele Pământului 2022, organizată online de Italia / Jumătate din lot este de la o școală privată
FOTO Două medalii de aur, una de argint și cinci de bronz pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2022, în Georgia
BREAKING România a câștigat o medalie de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică 2022, în Indonezia / Locul 2 pe numărul de medalii al tuturor țărilor, obținute până acum
FOTO Locul I pentru România la Olimpiada Internațională de Limba germană 2022 / Este prima medalie de aur obținută vreodată de țara noastră la această competiție
BREAKING România a obținut o medalie de aur, una argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Lingvistică 2022 – FOTO
BREAKING România a obținut 2 medalii de aur, una de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie 2022 / Profesoara Daniela Bogdan: Este o performanță deosebită care arată efortul pe care l-au depus acești elevi
Locul 2 mondial pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Fizică, cu 4 medalii de aur și una de argint
Olimpiada Internațională de Matematică 2022: Locul I în Europa și 5 la nivel mondial pentru olimpicii români, în competiția dominată de China, Coreea de Sud și SUA / Cine sunt elevii olimpici și ce probleme au avut de rezolvat

1 comment
  1. Felicitări acestor copii foarte deștepți! Trist este că nu vor primi decât niște felicitări insipide de la putorile din guvern și de la ministerul învățământului și atât, apoi “dragii” noștri guvernanți, se vor întoarce la furat bani. Nu îi va ajuta nimeni, din păcate. Li se va întoarce spatele acestor copii minunați. Ăsta este programul România Needucată 🤢🤮 a nenorocitului de la Cotroceni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Record negativ la simulare – Evaluarea Națională 2024: Cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani, la Matematică / La Română, aproape trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note egale sau mai mari ca 5

Puțin peste 42% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 au luat note egale sau mai mari ca 5 la Matematică, potrivit datelor…
Vezi articolul

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație: Cine o „consiliază” pe doamna Ministru? Subiectele la BAC nu trebuie să fie „grele” sau „ușoare”, ci să verifice cunoștințele. Declarația sa ignoră realități naturale ale copilului

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației Mihaela Popa critică dur catalogarea subiectelor de la Bacalaureat ca fiind „ușoare” de către ministrul Ligia Deca și invocarea de către oficial a…
Vezi articolul