Premierul Ciolacu solicită președinților Consiliilor Județene și primarilor să urmărească personal implementarea urgentă a proiectelor PNRR pe educație: Să ne gândim că băiatul sau fata unui vecin de-al nostru așteaptă aceste dotări ca să meargă la școală cu drag și cu folos

365 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media
Prim-ministrul Marcel Ciolacu le-a cerut președinților Consiliilor Județene și primarilor să urmărească personal implementarea urgentă a proiectelor PNRR pe educație. „Să ne gândim că băiatul sau fata unui vecin de-al nostru așteaptă aceste dotări ca să meargă la școală cu drag și cu folos”, a declarat Marcel Ciolacu la ceremonia de semnare a contractelor finanțate prin PNRR, de la Palatul Victoria, astăzi, 26 iulie.
  • Amintim că este vorba de contractele de finanțare din apelul pentru dotarea claselor cu mobilier, a laboratoarelor de informatică, de științe și a cabinetelor școlare –  LISTA FINALĂ cu cele 2.538 de proiecte care vor fi finanțate 

„Astăzi ne aflăm în fața celei mai mari investiții de până acum în modernizarea infrastructurii educaționale a unităților de învățământ din România. Peste 1.000.000.000 euro din programul național de redresare și reziliență vor fi folosiți pentru dotarea a peste 5600 de școli, grădinițe, laboratoare de informatică și de științe, cabinete școlare, ateliere de practică. 

Prin semnarea celor 2500 de contracte facem un pas important în direcția unui sistem de învățământ modern, accesibil tuturor copiilor și tinerilor din România, dar mai ales capabil să-i ajute pe tinerii români să-și dezvolte competențele relevante pe piața muncii”,, a spus Marcel Ciolacu. 

La eveniment au participat prim-ministrul Marcel Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul investițiilor și proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul pentru dezvoltare, Adrian Veștea, secretar de stat în Ministerul finanțelor, Alin Andrieș, președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc și 100 de aleși locali din toată țara, primari și Președinți ai consiliilor Județene.

Citește și:
Ligia Deca a anunțat că vor fi semnate pe 26 iulie unele contracte de finanţare pentru dotarea claselor cu mobilier, a laboratoarelor de informatică, de științe și a cabinetelor școlare. Sesiunile de informare privind contractarea continuă, potrivit UEFISCDI


2 comments
  1. De asta ați furat voi pe rupte si pâinea copiilor ca v-ati „imaginat ca un copil…”De fapt asta e semnalul la furt din banii PNRR ,nu?Dragi primari puși politic …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Am primit continuitate în luna aprilie, spune o profesoară: Dacă suntem lăsați la urmă, este un abuz / Kallós Zoltán, secretar de stat: Un astfel de profesor nu mai are acum o situație clară sau sigură. Puteți participa la ședințele de repartizare, în baza rezultatelor din anii anteriori de la titularizare sau dacă se organizează concurs la nivelul școlii

O profesoară a adus în atenție că profesorii cu acord de continuitate riscă să-și piardă posturile în contextul creșterii normei didactice de predare, a afirmat cadrul didactic la dezbaterea organizată marți,…
Vezi articolul

Cine este Marcel Boloș, propus ministru la Cercetare-Digitalizare: fost ministru al Fondurilor Europene și autor al primei variante de PNRR, în care majoritatea banilor pentru Educație ajungeau la Colegiile Centenare / „Tehnocrat” și preot, doctor în contabilitate și management, unul dintre doctorate – omis în cel mai recent CV

Marcel Boloș, om cu 20 de ani de activitate în administrația locală și centrală și cu experiență în domeniul fondurilor europene, fost ministru aflat chiar în cărți, acum doi ani,…
Vezi articolul