Proiectul executivului care vizează interzicerea cumulării pensiei cu salariul „va fi definitivat cel mai târziu luni”, a anunțat în urmă cu puțin timp premierul Ilie Bolojan. În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, 21 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, Bolojan a anunțat că „acest proiect, dacă va fi pus în practică, și ne dorim acest lucru, ar urma să vizeze interdicțiile legate de pensiile necontributive”.
„Dacă am o școală dintr-o zonă rurală unde am un profesor de fizică pensionar, dar nu am profesor de fizică [la catedră – N.Red], mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor dorește să continue să poată să continue”, a explicat premierul Ilie Bolojan.
Declarațiile integrale ale premierului Ilie Bolojan, pe acest subiect:
- Proiectul va fi definitivat cel mai târziu luni, e posibil ca ceea ce ați văzut să nu fie o formă finală. Impunerea interdicției cumulului pensiei cu salariul, pe care dorim sa o facem, trebuie să țină cont de deciziile Curții Constituționale legate de această speță și de realitățile din domeniu.
- Dacă un om este ales într-o funcție, deci este votat într-o funcție, el intră într-o zonă în care dacă am declara așa ceva proiectul ar fi declarat din start neconstituțional. Dar fondul problemei este că acest proiect, dacă va fi pus în practică și ne dorim acest lucru, ar urma să vizeze interdicțiile legate de pensiile necontributive.
- Dacă am o școală dintr-o zonă rurală unde am un profesor de fizică pensionar, dar nu am profesor de fizică [la catedră – N.Red.], mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor dorește să continue să poată să continue. […]
- Dar sunt și alte situații în care mi se pare anormal să te pensionezi la 48 de ani pentru că ai avut o muncă agasantă și în a doua zi să te angajezi din nou în sectorul public.
17 comments
Parșiv, domnul Bolojan, parșiv. Tare mai e pornit împotriva educației. Are vreo legătură, oare, și cu anul petrecut în sistem?
Sigur va căuta să mai lovească în noi! Sub diverse forme: mărirea normei, tăieri etc
Și e atât de mândru de ,, realizările ” lui!
Venerabilii care citesc cu ochelarii +8 pe nas e posibil să aibă înlocuitori cu examene luate, care, poate, ar vrea sa vina la post, că au mașina și sunt apți să conducă. Venerabilii doar daca sunt venetici stau la sat, între două sape și o cinzeacă. Trai pe vătrai, tataie! De ce sa ledați accept??
Acum profesorii sunt venerabili ,sunt dati exemplu ca uite cum se chinuie ei si ce ok sunt:in vara cand le-a crescut norma si au comasat erau niste gandaci nu s-a deranjat sa stea de vorba cu ei.Un populist care se da liberal(asta a lucrat la stat de mic ).Mai taie si un 10%
Nici de-atunci încoace n-au stat de vorbă cu profesorii, nici David, nici el, nici Dan.
Tot cu dispreț ne tratează, declarațiile astea sunt pentru proștii care îi mai cred.
logic este sa existe o lege respectata de toti sau de niciunul, nu pot fi exceptii la legi. nu poti tine la infinit pensionari in sistem pentru ca nu ai profesori de fizica, daca ai lipsa profesori de la anumite materii, dubleaza lefurile profesorilor cu acea specializare si ai sa vezi ca apar. e foarte simplu cerere si oferta. plateste diferentiat profesorii in functie de specializare.
Da.Dar dacă vin pentru bani,dacă scade salariul,vor pleca.
Deci să înțeleg că această măsură nu va fi aplicată în învățământ?
Pensionarii stau în învățământ până la 70 de ani și cei din urma nu pot intra în sistem ,posturile fiind blocate !!
Din cauza pensionarilor nu mai fost ore disponibile zeci de ani iar tinerii nu au mai mers la catedra.
Daca nici Bolojan nu reușește să facă ordine educația se va face cu nonagenari.
Știu oameni care n-au prins ore pe fizica in pandemie pt că erau luate toate orele grămadă de pensionari inspectori și directori pt că nu se faceau.
Raul este in sistem nu în exterior.
un lucru să știți sigur: cu voi nu mai continuă NIMENI!
REPET: NIMENI!
Da.Eu am început sa aplic la alte slujbe și cu prima ocazia am plecat.E bătaie de joc în sistem:multe abuzuri (și nimeni nu îmi da mie sănătatea inapoi) și salarii în și mai mare bătaie de joc.Mai bine la particular unde ești macat plătit, nu vin toți nespălații de nu poți sa respiri lângă ei,toți nemâncații de îți dă în cap pentru o bursă,toate saraciile cu tot felul de boli de nespălați și needucați ce sunt și nu vor sa fie și te îmbolnăvești și tu de la ei.
E prea mare haosul și stresul.Salariile ar trebui sa fie cel puțin duble la ce este acum în învățământ, cel puțin duble ca să rămână oamenii care mai sunt!Vor pleca și aceștia și vor veni doar videochatiste, analfabeți,bolnavi mintal,pedolfili etc.Nu va mai veni nimeni normal la cap în învățământ pentru ca sunt mulți nebuni care te afectează și tu nu ai un ban sa te duci sa te repari.S-a terminat,învățământul e la pământ și va fi și mai rău după ce vor pleca și mai mulți la anul!!
Cine va veni?Sa vina Bolojan pe doi lei ,sa vina Daniel ,sa vina ei sa muncească la învățământ special ,pentru ca nu mai este normal de mult timp , sa vedem dacă le place!
Au închis școlile speciale și i-au adus pe toți în învățământul de masă și vor ca noi sa facem ce nu au făcut cei de la special!!Salarii de mizerie,norma mărită!
Știe cineva cum este sa lucrezi cu bolnavi mintal,cu copii cu retard,cu tot felul de probleme psihice nediagnosticate și netratate?Va spun eu :bolnavii mintal te seaca de energie.Si ei sunt puși cu statut de normal!!Pe ce bani suntem munciți ca vitele?Nu mai am timp sa îmi revin,efectiv zac și în fiecare zi ma gândesc sa îmi dau demisia.Nu mai pot:întârzii la program,după ce termin orele abia ma târăsc spre casă, telefonul meu la dispoziția tuturor dementilor care te pot monitoriza după numărul de telefon sau chiar adresa unde locuiești,te suna cu nesimtire la orice ora,te caută cand vor ei.Nu este niciun fel de protecție și doar obligații, multe de tot și pe bani mai puțini.
În străinătate profesorii la clasa nu figurează cu tot numele, nu stau la dispoziția lor ,asa marlaneste!
Veți avea la clasa ce ați vrut:nimic,vor pleca pe capete asa cum se dorește de fapt pentru ca oamenii nu vor mai rezista.Efectiv nu mai faci fata la stres ,la bullying,la solicitările de neam prost ,la atitudinile de neam prost.Si astea sunt peste tot în scoli și în scoli bune și în scoli rele.
Domnu’ Bolojan, acel sat se poate considera un sat norocos. Numai sa aprecieze elevii ce noroc au.
Amu, intrebari din partea publicului, toate de 100p:
1. De cati profesori de fizica duce romania lipsa acum? Raspuns: vreo 700.
2. Cati absolventi de fizica de anul trecut au intrat in invatamant? Raspuns: sub 10 (david poate sa confirme)
3. Cate locuri goale au ramas la favultatile de fizica din tara la admiterea de anul acesta? Raspuns: nu a fost niciuna cu toate locurile ocupate.
Extrapolati datele acestea, ca sunteti prof de mate! Di apoi demiteți manelistul de l-ati lasat sa isi vata joc de educatie de 1 an de zile!!!
* amu, daca nu asta o fi fost pofta ce-ati poftit, stimate domn prim ministru, caz in care sunteti la fel la Guță ca si david!
La ce spune Bolojan, ai zice că vor să-l angajeze pe Matusalem ca profesor de matematică…
Îl anunț pe această cale pe d-l PM că profesorii matusalemici sunt exact cei care vor pleca primii, nu sunt conectați la noile standarde de subcultură pe care le are de înfruntat școala de vreo 20 de ani încoace.
Dac-aș avea vârsta de pensionare, sau măcar pe aproape, cu sancțiuni cu tot, acum aș pleca. M-am îmbolnăvit de inimă și stau (nu doar eu) în stres de un an încoace, nu merită să-mi consum întreaga viață pentru niște ingrați (și nici măcar nu vorbesc de elevi, unii dintre ei sunt singurul motiv pentru care nu-mi dau încă demisia).
Apropo, sunt profesor format acum 30 de ani, în sistemul post-comunist care încă punea valoare pe educație și învățai serios ca să urmezi și să absolvi o facultate, și culmea, predau matematică și fizică! Teoretic, ar trebui să se bată școlile pe cineva ca mine. Practic, școlile vor o dădacă ce să producă genii fără ca geniile să depună cel mai mic efort. Nici tabla înmulțirii n-o mai învață, dar eu ar trebui, în concepția domniilor sale, să-i învăț ecuații cu derivate și alte basme. Păi, nu se prea poate așa.
Nici când (dacă) ajung la o vârstă matusalemică și mor încet din cauza bolilor cauzate de profesie, iar banii nu-mi mai ajung (cum nu ajung decât, poate, pensionarilor speciali), n-am să mă mai întorc în școală.
”Ce-i” în loc de ”cei”, zic să stai acolo unde ești, că la stat, în afară de ministerul educației (ca funcționar) nu angajează nimeni analfabeți. Or fi strugurii acri, dar zău așa…
👍
Bună ziua, totuși gândiți poate ce-i cu o vârstă de 50+nu au loc de ce-i ieșiți deja la pensie pentru că toate angajările la stat sunt pe PILE
cred ca esti din alt film😁