Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, discurs în fata studenților la drept: Vă îndemn să vă formați ca protectori ai valorilor democratice. Atunci când cerem tratamente speciale și privilegii, încălcând litera și spiritul legii, hrănim dreptul puterii

România are nevoie de juriști care să privească dreptul ca pe un instrument de construire a unei societăți mai bune, nu ca pe o armă în slujba intereselor particulare, a afirmat președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, la deschiderea anului universitar 2025-2026 la Facultatea de Drept a Universității din București. Ea le-a transmis studenților că în fața lor se deschide „un drum plin de provocări, dar și de oportunități extraordinare”.

„Atunci când acceptăm pasiv un abuz, oricât de mic, hrănim dreptul puterii. Atunci când tăcem deși vedem nedreptatea, dar nu ni se pare problema noastră, hrănim dreptul puterii. Atunci când cerem tratamente speciale și privilegii, încălcând litera și spiritul legii, hrănim dreptul puterii”, a spus Tănăsescu.

În opinia sa, respectarea legii din convingere, participarea la viața comunității și solicitarea responsabilizării celor aflați la conducere exprimă „puterea dreptului”. „Dilema dintre Dreptul Puterii și Puterea Dreptului nu este una teoretică, ci una profund practică și zilnică. Puterea Dreptului cere efort, curaj și integritate, dar este singura cale către o societate cu adevărat liberă, prosperă și demnă”, a adăugat ea.

Președinta CCR i-a îndemnat pe studenți să se formeze nu doar ca tehnicieni ai dreptului, ci ca „protectori ai valorilor democratice”. „În mâinile voastre stă viitorul statului de drept în România. Folosiți această putere cu înțelepciune, cu curaj și cu nestrămutat devotament față de binele comun!”, a transmis Tănăsescu.

Într-un alt discurs susținut la Timișoara, aceasta a vorbit despre fenomenul dezinformării, pe care l-a descris ca „o armă subtilă și eficientă” cu rădăcini istorice. A amintit episodul radiofonic „Războiul lumilor” realizat de Orson Welles în 1938, care a provocat panică și confuzie deși era ficțiune, subliniind că diferența astăzi o face viteza cu care informațiile circulă în mediul digital. „Vă invit pe toți să reflectăm împreună la ce putem face pentru a contracara fenomenul dezinformării”, a conchis Tănăsescu.

• Redăm integral discursul președintei CCR, Simina Tănăsescu, de la Facultatea de Drept a Universității din București (sursa):

„«Dreptul puterii și puterea dreptului»

Votre Excellence, Monsieur l Ambassadeur de la France en Roumanie,
Stimate Domnule Rector,
Stimate Domnule Decan,
Stimați domni și stimate doamne – membri ai conducerii Universității din București, membri ai Universității Pantheon-Sorbonne, ai Uniunii Naționale a Barourilor din România, ai Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României,
Dragi studenți, dragi colegi,
Distinsă comunitate academică,

Permiteți-mi să încep acest discurs cu o întrebare care nu se dorește a fi retorică: ce înseamnă să fii jurist în România anului 2025? Ce responsabilitate purtăm pe umeri, noi cei ce am decis să servim dreptul și prin drept să servim societatea?

Tema sub care conducerea Facultății de Drept a ales să reunească intervențiile prezentate cu prilejul deschiderii festive a anului universitar 2025/2026 – Dreptul Puterii și Puterea Dreptului – nu este întâmplătoare. Pentru mine, ea surprinde una dintre tensiunile fundamentale ale oricărei democrații: relația complexă dintre putere și drept, dintre autoritate și lege, dintre ceea ce se poate face și ceea ce se cuvine să se facă.

Dreptul Puterii și Puterea Dreptului, concepte atât de asemănătoare în exprimare încât cineva neatent ar putea chiar să le confunde, sunt precum Ianus, două fațete ale aceleiași monede, două modalități radical opuse de organizare și conducere a societății.

Dreptul puterii exprimă în limba română conceptul care în engleză este redat prin sintagma might makes right. Este principiul conform căruia voința celui puternic face legea. Este dictatul care spune că adevărul și justiția aparțin celui care deține forța, armata, banii sau influența. Este o lume unde regulile se schimbă doar pentru a servi intereselor celor aflați efemer într-o poziție de putere.

Or, așa cum încă din secolul XVIII observa Montesquieu: l’expérience constante fait voir que tout homme qui a du pouvoir est porté à en abuser. Într-o lume în care dreptul puterii este norma, legea este o unealtă, răsucită, îndoită și interpretată fie pentru a justifica abuzul și a consfinți inegalitatea, fie pentru a înăbuși vocea celor slabi. Istoria ne arata că rezultatul este întotdeauna același: corupția, frica și, în final, colapsul instituțiilor democratice.

Alternativa, puterea dreptului, nu este o unealtă, ci un fundament. Este principiul conform căruia toți, de la cel mai simplu cetățean până la cel mai înalt demnitar, suntem egali în fața legii. Puterea dreptului semnifică faptul că nicio voință umană, nicio pasiune, niciun interes nu este mai presus de lege. Legea conferă legitimitate puterii și nu invers. Puterea dreptului este ceea ce transformă o sumă de indivizi într-o societate. Ea creează încredere, stabilitate și siguranță și permite unei societăți să se dezvolte în cadre juridice cunoscute și democratic acceptate.

Nu întâmplător Constituția României stabilește, printre altele, în articolul 1 că „România este stat de drept, democratic și social„. Această formulare nu este doar o declarație de principiu, ea reprezintă o alegere fundamentală, o promisiune făcută sieși de societatea din România că puterea, de orice natură, va fi întotdeauna subordonată dreptului.

Curtea Constituțională a României, prin jurisprudența sa constantă, a afirmat în repetate rânduri că principiul separației puterilor în stat – după 2003 consacrat și în articolul 1 alineatul (4) din Constituție – reprezintă garanția democratică esențială împotriva abuzului de putere. Cu titlu de exemplu, în Decizia nr. 683/2012, Curtea a subliniat că separația puterilor nu înseamnă izolarea lor reciprocă, ci echilibrul lor dinamic în serviciul statului de drept.

Prin urmare, fiecare dintre noi, ca actuali ori viitori magistrați, avocați, consilieri juridici sau funcționari publici, avem datoria de a proteja acest echilibru. Avem responsabilitatea de a ne asigura că nicio putere nu își va depăși limitele constituționale și legale.

În același timp este important să nu cădem în capcana de a crede că dreptul este doar despre limitarea puterii. Dreptul are și o putere constructivă, transformatoare. Articolul 16 din Constituția României garantează egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, iar jurisprudența Curții Constituționale a evoluat constant pentru a da substanță acestui principiu.

Tot cu titlu de exemplu, în Decizia nr.112/2021 Curtea a statuat că încetarea de drept a raportului de serviciu a funcționarilor publici pe unicul motiv al împlinirii vârstei de pensionare este constituțională doar în măsura în care funcționarul public de sex feminin are dreptul să solicite continuarea activității sale, în condiții identice cu cele ale funcționarului public de sex masculin, adică până la vârsta de 65 de ani; aceasta deși, în prezent, vârsta de pensionare pentru cele două categorii de angajați este diferită. Astfel, cele două categorii de angajați se pot pensiona la vârste diferite, dar dacă doresc să rămână în activitate își pot exprima această opțiune în condiții de deplină egalitate.

Dragi studenți, în fața voastră se deschide un drum plin de provocări, dar și de oportunități extraordinare. România de astăzi are nevoie de juriști care să înțeleagă că dreptul nu este o armă pentru a servi interese particulare, ci un instrument pentru a construi o societate mai bună pentru toți.

• Atunci când acceptăm pasiv un abuz, oricât de mic, pentru că „așa se face” sau „nu am ce face”, hrănim dreptul puterii.
• Atunci când tăcem deși vedem nedreptatea, dar nu ni se pare problema noastră, hrănim dreptul puterii.
• Atunci când cerem tratamente speciale și privilegii, încălcând litera și spiritul legii, hrănim dreptul puterii.

În schimb,

• Atunci când respectăm legea nu din teamă, ci din convingere, afirmăm puterea dreptului.
• Atunci când solicităm responsabilizarea celor care guvernează tocmai pentru că dețin puterea în stat, exprimăm puterea dreptului.
• Atunci când ne informăm, votăm și participăm la viața comunității, construim puterea dreptului.

Dilema fiecăruia dintre noi legată de Dreptul Puterii și Puterea Dreptului nu este una teoretică, ci una profund practică și zilnică. Dreptul Puterii oferă iluzia comodității pe termen scurt, dar duce la haos și dezonoare pe termen lung. Puterea Dreptului cere efort, curaj și integritate, dar este singura cale către o societate cu adevărat liberă, prosperă și demnă. Să alegem cu înțelepciune !

Vă îndemn să vă formați nu doar ca tehnicieni ai dreptului, ci mai ales ca protectori ai valorilor democratice. Să înțelegeți că fiecare decizie pe care o veți lua în carieră va contribui la definirea relației dintre Putere și Drept în societatea românească. În mâinile voastre stă viitorul statului de drept în România. Folosiți această putere cu înțelepciune, cu curaj și cu nestrămutat devotament față de binele comun !

Să aveți un an universitar plin de provocări intelectuale și de satisfacția de a contribui la înțelegerea și apărarea dreptului.

Mulțumesc pentru atenție!”

• Redăm integral discursul președintei CCR, Simina Tănăsescu, de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (sursa):

„Stimați colegi și dragi studenți,

Distinsă comunitate academică,

Mulțumesc pentru invitația ce mi-a fost adresată de a participa la festivitatea de deschidere a anului universitar la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara. Chiar dacă nu pot fi astăzi fizic alături de dvs, vă asigur că resimt emoțiile firești ale oricărui început de an universitar. Ca în fiecare an mă bucur de venirea toamnei pentru că știu că vine momentul reîntâlnirii cu studenții.

Dar pentru că solicitarea ce mi-a fost adresată vizează nu doar obișnuitele salutări, încurajări și felicitări, ci și abordarea unei tematici de interes (juridic) general și de actualitate, mi-am propus să tratez un subiect asupra căruia, personal, reflectez din ce în ce mai mult, anume conceptul de dezinformare și efectele pe care acesta le produce în societate. Poate că acest subiect prezintă interes și pentru dvs. de vreme ce dezinformarea nu este doar un concept abstract, ci o realitate cu care, din păcate, ne confruntăm cu toții nu doar pe parcursul studiilor, ci și în viața reală.

Progresele tehnologice recente, inclusiv dezvoltarea Internetului și extinderea rapidă a platformelor de socializare, au redus semnificativ barierele referitoare la accesul și transmiterea informațiilor. La rândul său, această realitate a facilitat răspândirea și consolidarea fenomenului de dezinformare^[2].

Regimul juridic al informației și al circulației sale ține preponderent de dreptul public, inclusiv în zonele în care acesta interferează cu dreptul privat, cum ar fi protecția consumatorilor. Art.31 din Constituția României stabilește principalele coordonate referitoare la informațiile de interes public, arătând, între altele, că cetățenii trebuie să beneficieze de informații corecte. Manipularea informațiilor în scopul dezinformării poate fi însă surprinzătoare.

O clasificare[3] devenită celebră distinge trei forme sub care se poate prezenta dezinformarea:

• Dezinformare intenționată (dis-information), respectiv difuzarea deliberată a unor informații false cu scopul de a aduce atingere unor drepturi sau interese legitime ori reputației unor persoane fizice, juridice sau unor state;
• Dezinformare neintenționată sau informare greșită (mis-information), respectiv punerea în circulație a unor informații inexacte (cel mai adesea rezultată din erori factuale sau din necunoașterea ori cunoașterea incompletă ori greșită a realtății) în absența oricărei intenții de a produce daune:
• Dezinformare răutăcioasă (mal-information), respectiv punerea în circulație a unor informații exacte sau verificabile, dar diseminate cu scopul de a de manipula publicul receptor sau cu intenția de a prejudicia.

Dezinformarea a devenit astăzi un instrument strategic, având ca scop polarizarea opiniei publice și orientarea intenționată a percepțiilor sociale^[4]. Într-o încercare de definire amplă, dezinformarea este considerată a fi distorsionarea voluntară sau involuntară a informației. Ea este mult accelerată de evoluția și multiplicarea rapidă a canalelor de transmitere a informației și în mod special de proliferarea platformelor de social media și dezvoltarea tehnologică, inclusiv inteligența artificială. Astfel, dezinformarea poate fi înțeleasă drept utilizarea strategică a informațiilor, uneori adevărate, dar întotdeauna manipulate în scopul de a induce în eroare, a influența și a polariza opinia publică.

Construcția juridică a noțiunii de dezinformare rezultă din interacțiunea dinamică dintre definițiile oferite de doctrină, uzul social și cadrul normativ, care contribuie la precizarea domeniului său de aplicare și la stabilirea efectelor sale juridice.

În dreptul Uniunii Europene, noțiunea de dezinformare se referă la producerea, prezentarea sau diseminarea intenționată a informațiilor inexacte sau înșelătoare, având drept scop inducerea în eroare a publicului sau obținerea unui avantaj economic și susceptibile, în acest context, să genereze un prejudiciu de interes public^[5]. Un asemenea prejudiciu poate include atât amenințări la adresa proceselor democratice, cât și afectarea unor interese publice mai largi, cum ar fi sănătatea publică, protecția mediului sau siguranța cetățenilor. Prin urmare, la nivelul UE noțiunea de dezinformare exclude inexactitățile răspândite fără intenția de a induce în eroare, conținuturile satirice sau parodice, precum și informațiile sau comentariile partizane atunci când acestea sunt prezentate în mod explicit ca atare[6].

În plan normativ, în România noțiunea de dezinformare a fost introdusă de Noul Cod de Reglementare a Conținutului Audiovizual, adoptat de Consiliul Național al Audiovizualului prin decizia nr. 573/2025[7]. Ea este definită normativ ca răspândirea intenționată a informațiilor al căror caracter fals sau înșelător poate fi stabilit obiectiv și care sunt susceptibile să cauzeze un prejudiciu unei persoane, unui grup social, unei organizații sau interesului public[8].

Curtea Constituțională a României a afirmat constant^[9] că orice noțiune cuprinsă în actele normative nu necesită formularea unor definiții juridice explicite, subliniind că, în majoritatea cazurilor, sensul obișnuit al termenilor, așa cum este consemnat în Dicționarul explicativ al limbii române, este suficient pentru interpretarea și aplicarea corectă a acestora. Cu titlu de exemplu, în decizia nr. 70/2023^[10] a Curții Constituționale, noțiunea de „dezinformare” ^[11] a fost interpretată conform definiției oferite de Dicționarul explicativ al limbii române. Astfel, în jurisprudența Curții dezinformarea a fost reținută cu sensul de comunicare intenționată a unor informații înșelătoare, caracterizată prin răspândirea deliberată și voluntară a unor informații false sau denaturate cu scopul de a induce eroare sau înșelăciune.

O încercare de abordare exhaustivă și sistematică a diferitelor modalități prin care se răspândesc informații false, înșelătoare sau doar parțial verificate trebuie să aibă în vedere și o serie de alte concepte ori expresii asemănătoare dar nu identice. Printre acestea se numără expresia fake news^[12], informații eronate ^[13], ori propagandă ^[14].

Dezordinea informațională poate fi constatată de oricine în viața de zi cu zi. Trecerea de la informații eronate la informații incorecte ori manipulate în scopuri malițioase și invers a devenit astăzi o realitate greu de ignorat. Tocmai de aceea poate fi utilă o încercare de structurare a conceptelor cu care operăm în această materie.

Așa  cum am văzut, dezinformarea trebuie distinsă de informația incorectă (misinformation) și de informația corectă dar utilizată cu scopul de a manipula beneficiarul ei (mal-information).  Separat de aceasta, termenul de „misperceptions” se referă la „percepții eronate”, înțelese ca reprezentări inexacte generate de convingerile individuale, lipsite de fundament factual sau științific [15].

Termenul fake news  desemnează ”informații false, eronate sau înșelătoare, prezentate ca știri veridice, referitoare la domenii precum politica, economia sau cultura”^[16]. Definit operațional atât prin intenționalitatea conținutului, cât și prin mecanismele de difuzare a acestuia, conceptul de fake news trebuie plasat în contextul răspândirii deliberate a informațiilor false în sfera publică și în mod particular în mediile digitale^[17].

Astroturfing  se referă la „difuzarea de opinii, comentarii sau alte forme de comunicare în spațiul public, inclusiv pe internet și în mass-media, aparent exprimate de cetățeni sau consumatori obișnuiți, dar care, în realitate, sunt generate sau orchestrate de anumite entități economice ori grupuri politice”[18]. Această strategie urmărește inducerea în eroare a opiniei publice, prin crearea impresiei că un anumit produs, o anumită politică sau un anumit punct de vedere se bucură de un sprijin larg și autentic din partea societății. Din perspectivă juridică, fenomenul ridică probleme complexe de răspundere civilă și penală, de transparența informațională, precum și de protecție a consumatorului, întrucât afectează capacitatea publicului de a lua decizii în cunoștință de cauză și poate constitui o formă de publicitate înșelătoare sau de manipulare a opiniei publice.

Mă opresc aici cu enumerarea conceptelor uzitate astăzi în legătură cu ori în perimetrul apropiat al noțiunii de dezinformare căci ne aflăm într-o ceremonie de deschidere a anului universitar și nu în cadrul unui curs academic, dar sper că am reușit să suscit interesul pentru aprofundarea a ceea ce, fără îndoială, este în curs de a deveni o nouă nișă ecologică pentru studiul științelor juridice.

Dezinformarea nu reprezintă un fenomen exclusiv al erei digitale, ci constituie o armă subtilă și eficientă, cu o istorie îndelungată de modelare a percepțiilor și influențare a deciziilor sociale și politice. Emisiunea radiofonică Războiul lumilor realizată de Orson Welles în anul 1938 care, în ciuda caracterului său fictiv a fost percepută ca realitate și a reușit să genereze panică și confuzie la scară largă este o bună ilustrare de ordin istoric a fenomenului de dezinformare. Acest episod demonstrează persistența mecanismelor de influențare prin dezinformare, diferența majoră constând astăzi în viteza și amploarea diseminării informațiilor în mediul digital contemporan.

Cu această concluzie, vă invit pe toți să reflectăm împreună la ce putem face fiecare pentru a contracara fenomenul dezinformării și vă doresc un an universitar plin de descoperiri și reușite!”.