Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române, a declarat că „dacă transformi meseria de profesor într-o meseria oarecare, să nu te aștepți la succes”. Acesta a explicat, la Europa FM, că un profesor nu trebuie „să fie plictisit” sau să „apară obosit în fața elevilor”. Academicianul a precizat că unii profesori nu reușesc să stârnească pasiunea elevilor pentru „lectura aceea profundă, care dă o bucurie care te înalță” și pentru că nu adoptă metode moderne de predare.
„A fi profesor este categoric o chestiune de vocație. Paralela pe care îmi place s-o fac dintotdeauna este între un profesor și un actor sau un regizor. O lecție trebuie să aibă o regie în spate. Profesorul, când este în fața clasei, este un actor. El trebuie să-i aprindă pe cei care care îl ascultă și care îl urmăresc”, a subliniat academicianul.
„Altfel, dacă transformi meseria de profesor într-o meserie oarecare, să nu te aștepți la succes. Un profesor nu trebuie să fie plictisit. Nu trebuie să apară obosit în fața copiilor. El trebuie să se joace cu ei în permanență – o joacă în sensul frumos și înalt al cuvântului”, a mai adăugat acesta.
Referitor la lipsa pasiunii pentru citit în rândul românilor, Marius Andruh a precizat că „trebuie să fie mai activă în acest sens școala”: „Și tare mă tem că școala nu reușește să îi împingă spre lectura aceea profundă, care dă o bucurie și care te înalță”.
Acesta a punctat faptul că, pentru a combate analfabetismul funcțional, este nevoie de profesori care „știu să împingă copilul spre lucruri interesante, să-l facă să gândească ceea ce a vrut autorul să spună”. Există, însă, în sistemul educațional actual, „și tipare din trecut, și anume profesori care sunt obișnuiți să împingă copiii spre învățat pe dinafară, spre învățat comentarii, spre respectat un barem”.
Academicianul a declarat că pasiunea pentru lectură trebuie să fie cultivată atât de profesori, prin metode de predare adaptate la nevoile elevilor, cât și de familie.
„Trebuie să ne adaptăm și nevoilor tineretului, pentru că tineretul vrea lucrurile mai mai rapid, vrea să fie interactive. Tineretul urmărește imagini și aici trebuie să vii în întâmpinarea lui, pe de o parte, iar pe de altă parte, dincolo de imagini, dincolo de Internet, plăcerea lecturii trebuie să vină și din familie. Trebuie cultivată și în familie și în școală”.
Redăm pe larg declarațiile lui Marius Andruh, vicepreședintele Academiei Române, pe acest subiect
Marius Andruh, președintele Academiei Române: […] E o bulă a celor care sunt interesați de cultură și este marea masă care nu este interesată de cultură. Am găsit un punct de vedere interesant care spunea „nu e adevărat că lumea nu citește. Lumea citește foarte mult: citește mailuri, citește social media …”. Deci lumea citește.
Mai e ceva: trebuie să fie mai activă în acest sens școala. Și tare mă tem că școala nu reușește să îi împingă spre lectura aceea profundă, care dă o bucurie și care te înalță. Pentru că și aici îți trebuie un talent. Dacă ești un profesor talentat, știi să împingi copilul spre lucruri interesante, să-l faci să gândească ceea ce a vrut autorul să spună. Adică să trecem dincolo de analfabetismul funcțional, că toți știu să citească. De ce este așa? Cred că mai sunt și tipare din trecut, și anume profesori care sunt obișnuiți să împingă copiii spre învățat pe dinafară, spre învățat comentarii, spre respectat un barem.
Trebuie să ne adaptăm și nevoilor tineretului, pentru că tineretul vrea lucrurile mai mai rapid, vrea să fie interactive. Tineretul urmărește imagini și aici trebuie să vii în întâmpinarea lui, pe de o parte, iar pe de altă parte, dincolo de imagini, dincolo de Internet, plăcerea lecturii trebuie să vină și din familie. Trebuie cultivată și în familie și în școală.
Moderator: Asta este foarte adevărat. Dar ce se întâmplă cu societatea care nu citește? Pentru că, într-adevăr, la nivel mondial există un un interes mai mic față de acum nu știu câți ani, atunci când ne uităm la lectură. Dar totuși, prin comparație, România nu stă bine. Practic, toate țările din Uniunea Europeană au procente mai bune la capitolul lectură, interes față de carte. Aici să fie, de fapt, cheia teoriilor conspiraționiste care câștigă foarte mult teren în societate, curentelor extremiste care conving din ce în ce mai mult public?
Marius Andruh, președintele Academiei Române: Deci rețelele de socializare încurajează așa ceva. Unele dintre ele. Se sprijină totul pe o incultură care este tot mai puternică la unii dintre tinerii din ziua de astăzi. Și întorcându-ne la ce trebuie să facă familia, familia cultivă respectul pentru școală. Pentru că nu trebuie neapărat să credem că un copil care are biblioteca acasă, care are părinți care citesc este favorizat față de alții, pentru că istoria ne arată că au fost copiii care proveneau din familii sărace și care aveau drag de carte și care au ajuns mari intelectuali în această țară. Dar familia respectivă avea respect pentru muncă și pentru școală.
Asta este mai important: respectul pentru muncă, pentru școală și profesori dedicați. Profesori care să știe să inflameze copilul atunci când îi vorbește despre o carte, când îi vorbește despre un autor, când îi vorbește despre o poezie. Nu e vorba numai de asta, pentru că educația unui copil nu înseamnă numai literatură, înseamnă muzică, înseamnă arte plastice. Toate vin spre a forma profilul intelectual al unui tânăr care să fie așa cum vrem noi.
Moderator: Până la urmă, pornește această problemă și de la, poate o lipsă de pasiune în mulți dintre profesori. A fi profesor este o chestiune de vocație, de pasiune…
Marius Andruh, președintele Academiei Române: A fi profesor este categoric o chestiune de vocație. Paralela pe care îmi place s-o fac dintotdeauna este între un profesor și un actor sau un regizor. O lecție trebuie să aibă o regie în spate. Profesorul, când este în fața clasei, este un actor. El trebuie să-i aprindă pe cei care care îl ascultă și care îl urmăresc. Altfel, dacă transformi meseria de profesor într-o meserie oarecare, să nu te aștepți la succes. Un profesor nu trebuie să fie plictisit. Nu trebuie să apară obosit în fața copiilor. El trebuie să se joace cu ei în permanență – o joacă în sensul frumos și înalt al cuvântului.
10 comments
Respect opinia domnului Andruch, exprimă niște adevăruri în plan ideal. Pe planeta asta, în țărișoara noastră scumpă (la toate capitolele), învățământul preuniversitar este sclavul examenelor naționale și al universitarului. Ar fi frumos să poți (și să ai cui) preda literatura cu feelingul, cu substrat, cu subtilități, cu valorile profunde artistice, umane etc. Să te poți elibera de bareme și cuantificări. Dar cum faci când tot ce contează e nota de la Evaluarea Națională și de la Bacalaureat? Când miniștrii se bat cap în cap să cuantifice la milimetru activitatea profesorului? Când admiterea la liceu și la facultate e un concurs de dosare și de medii menit să scutească logistic efortul organizării examenelor așa cum dădeau generațiile de acum 30 de ani? Și să aducă bani prin taxele de studiu, nu valoare care poate fi crescută? La Bacău, la stat, nu contează ce medie ai, primordiala este opțiunea cu sau fără taxă. Și uite așa, cu 9,30 nu intri pentru că nu ai prins loc la buget și ai fost tâmpit să bifezi taxa la a doua opțiune. Consecința? Intra la taxă unii cu 7,50. Pe aceeași bani, minus valoare. Dar hai să visăm dulce ca să nu înnebunim mărunt…
Cuvintele academicianului Marius Andruh mi se par o invitație necesară la reflecție despre sensul profund al meseriei de profesor. Experiența de la catedră mi-a arătat că o lecție nu înseamnă doar transmiterea corectă a unor conținuturi, ci și capacitatea de a trezi interesul, de a provoca gândirea și de a-i ajuta pe elevi să descopere bucuria de a înțelege.
Profesorul nu poate rămâne prizonierul unor forme de școală care aparțin altor timpuri. El trebuie să înțeleagă lumea în care cresc elevii de astăzi și să găsească modalități potrivite de a-i apropia de cunoaștere. Această adaptare nu presupune renunțarea la exigență, ci păstrarea ei într-o formă vie, clară și responsabilă.
Adevărata învățare începe atunci când elevul nu doar reține, ci înțelege, compară, explică și poate folosi ceea ce a învățat în situații noi. Aici se vede, poate, cel mai bine rolul formativ al profesorului.
Fiecare generație îl ajută pe profesor, dacă acesta rămâne deschis, să-și regândească felul de a comunica și de a preda.
De aceea, rămân două întrebări importante: cum atragem spre catedră tineri bine pregătiți și cu vocație? Și cum îi sprijinim pe profesorii aflați deja în sistem să rămână conectați la generațiile de astăzi, fără să piardă rigoarea, demnitatea și responsabilitatea profesiei?
cum atragem spre catedră tineri bine pregătiți și cu vocație? Și cum îi sprijinim pe profesorii aflați deja în sistem să rămână conectați la generațiile de astăzi, fără să piardă rigoarea, demnitatea și responsabilitatea profesiei?
PLĂTINDU-I, d-le/d-nă. Plătindu-i.
Singurul lucru de bun simt fata de noi pe care il.mai putem face in tara asta este sa plecam, sa renunțăm, sa găsim alt job, sa.plecam din țară, toti cei care încă mai putem face asta.
nu mai așteptați bine oameni bun. binele pentru noi nu va veni niciodată.
https://romania.europalibera.org/a/bugetul-educatiei-2023/32165896.html
ca sa intelegeti răutatea si rea voința – pe măsură ce pib ul României a crescut an de an, procentul din PIB alocat educatiei a scazut constant ajungand la 2.1% asta desi exista o lege ce nu a fost respectata niciodată!
Doar ca sa nu dea la educație! Iar dupa ce i-au platit execrabil pe profesori ani de zile de au ajuns cei mai ponosiți acum s-au trezit ca s-a furat mult si tot de la profesori trebuie sa recupereze ba chiar daca se poate sa scape de cat mai multi din ei.
Cinism pur!
Cum să nu ajungi să pari depășit în fața elevilor când, în primii 7-8 ani de carieră, ai un salariu de aproximativ 4000 de lei, iar după aproape 30 de ani de muncă ajungi la 6000?
Cum să te dedici 100% elevilor și meseriei tale când nu poți supraviețui din ea și ești obligat să faci și altceva ca să reziști?
Mergeți prin satele României și veți vedea realitatea: profesori care cresc animale, cultivă pământul și încearcă să completeze un venit insuficient.
Nu din pasiune pentru agricultură, ci din nevoie. La oraș, mulți sunt nevoiți sa faca si altceva pentru a plati chiria sau ratele. Alții pur și simplu trăiesc într-o permanentă apăsare.
Aceasta a fost, este și riscă să rămână condiția profesorului român. Iar această țară a primit și va primi exact atât cât a fost dispusă să investească în oamenii care formează generațiile viitoare.
Vreți educație? Atunci încetați să mai tratați profesorii ca pe o cheltuială inutilă. De 35 de ani li se promite respect și li se oferă doar supraviețuire.
Dacă îi plătiți ca pe niște necalificați, măcar aveți luciditatea să înțelegeți că nu puteți avea pretenții la performanță, stabilitate și excelență.
Și măcar opriți acest teatru ieftin: aproape jumătate de secol cu „6% din PIB pentru educație” doar pe hârtie, în timp ce în realitate educația primește 3% iar mai nou se ciuntește si acest procent!! Rușine!
Destul cu sloganurile despre „prioritate națională”. După atâția ani, sună doar a cinism.
Cati ani mai sunt pana când generația de profesori care au acum 50+ de ani se for pensiona sau nu vor mai fi??
Acestea sunt ultimele redute care tin in viata acele 1-2 -3 colegii dintr-un județ…..
cand ei nu vor mai fi o sa fie gata.
iar atunci șmecherii isi vor da copiii si la liceu in străinătate sau la privat iar voi ceilalți ….
La câte hârtii au de făcut, la elevii din ziua de azi și la părinți, să zicem merci că mai intră la ore.
Poate voi nu știți cum sunt priviți profesorii în ziua de azi.
Superb. Și ce ai de gând să faci în privința asta?
Limba română: citiți programa (în special noua programă pentru liceu). Citiți și planurile cadru (atenție la numărul de ore disponibil).
Concluzia?
Matematică: se dă profesorul târnosit, în haine care au fost noi acum 10 ani, cu coatele sacoului întărit cu petece de piele. Eventual cu ochelari, slab/gras, tânăr/bătrân, etc – cum vreți voi. Trăiește din salariul de profesor, nu are alte surse de venit, n-are PCR, nu trișează dând meditații nefacturate. În fața lui, elevi îmbrăcați după ultimele fițe, cu ultimul răcnet în telefoane și eventual așteptați în parcare de ultimul răcnet în mașini de lux. Problemă: luați salariul profesorului și construiți un buget care să-i permită să plătească tot ce e de plătit (conform noii legi a salarizării, va rămâne cu același salariu vreme de cel puțin 15 ani după ce atinge maximul posibil) și după aceea, să ajungă să-și cumpere un costum nou. Sau măcar să-și permită o vizită la dentist, să-și trateze o măsea sau să-și pună un dinte, ca să nu râdă elevii de el că e știrb. Și să mai aibă și demnitate și să impună respect unor generații din ce în ce mai nepăsătoare.
Geografie: le povestești elevilor despre cutare munte, cutare continent, cutare ocean (pasiunea vieții tale). Și nu te-ascultă nimeni. Unii au ajuns deja pe acolo în vacanțe cu părinții, alții sunt conștienți că nu vor ajunge niciodată – n-au bani. Moartea pasiunii.
Informatică și TIC: în era AI, pune-i să învețe programare sau utilizare (TIC). Își fac abonament la Claude și vin cu lecția făcută de LLMuri. Nu rețin nimic, pentru că nu rezolvă nicio problemă, nu vor să o facă și nici n-au nevoie. Programa te obligă să le dai minim notă de trecere – dar nu te teme, vor cere vehement notă maximă, pentru că știe Claude ce face, la nivel de programă.
Educație fizică: scutire de la medic.
Muzică: ”la ce-mi trebuie mie asta în viață”?
Limbă străină: romgleza.
Și cică profesorul să aibă pasiune. Da, profesorii sunt statui, există ca să aibă porumbeii pe ce să se…