Președintele Nicușor Dan: Profesorii de geografie sunt formatori de conștiință civică care ghidează elevii spre o viziune informată, echilibrată și solidară

6.760 de vizualizări
Foto: AGERPRES Foto – Radu Tuta
„Geografia, ca disciplină şcolară, îi învaţă pe elevi despre identitate, apartenenţă şi responsabilitate faţă de mediu, le oferă repere esenţiale pentru a înţelege lumea”, afirmă președintele Nicușor Dan, într-un mesaj transmis de Administrația Prezidențială cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România (SGR).

Șeful statului evidențiază rolul educației geografice în formarea civică a noilor generații și consideră că profesorii de geografie devin „formatori de conştiinţă civică, ghidând noile generaţii spre o viziune informată, echilibrată şi solidară”.

„Le mulţumesc tuturor celor care, cu profesionalism, pasiune şi rigoare, au dus mai departe misiunea de a dezvolta geografia ca ştiinţă, de a o preda şi de a le insufla noilor generaţii respectul pentru natură, spaţiu şi comunitate”, transmite Nicușor Dan, în anul în care Societatea de Geografie din România (SGR), fondată sub patronajul regelui Carol I, împlinește un secol și jumătate de activitate.

El subliniază că provocările actuale – de la schimbările climatice la tensiunile geopolitice – nu pot fi abordate fără o înțelegere solidă a spațiului geografic: „Degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înţelese şi abordate în mod eficient fără o cunoaştere solidă a spaţiului geografic şi a dinamicii sale”.

În acest sens, Societatea de Geografie devine „cu atât mai valoroasă” prin expertiza membrilor săi, fiind capabilă „să contribuie decisiv la elaborarea de politici publice sustenabile şi la formarea unor cetăţeni conştienţi de interdependenţa dintre oameni şi mediu”.

Președintele menționează tragedia din prezent de la Salina Praid, ca un avertisment despre vulnerabilitatea comunităților în fața fenomenelor naturale extreme: „Ne reaminteşte dureros cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale extreme, care nu afectează doar infrastructura sau economia locală, ci, mai ales, oamenii al căror trai este pus în pericol, uneori de pe o zi pe alta”.

În opinia sa, „avem o responsabilitate clară: să protejăm patrimoniul natural şi viaţa celor care trăiesc în aceste zone”, iar acest obiectiv nu poate fi atins decât prin acțiuni „concrete, rapide şi eficiente din partea autorităţilor, în colaborare cu experţi”. La fel de important, subliniază el, este să cultivăm acest simț al responsabilității „în rândul tinerelor generaţii, prin educaţie şi prin puterea exemplului personal”.

În final, Nicușor Dan felicită conducerea și membrii Societății de Geografie pentru „implicarea consecventă în susţinerea dezvoltării durabile a ţării” și îi încurajează „să participe şi în viitor la dialogul despre politici educaţionale, amenajarea teritoriului, digitalizare sau rezilienţă comunitară”.


7 comments
  1. Oferind atatea beneficii, cei care raspund de invatamant au avut grija sa reduca numarul orelor de geografie la gimnaziu desi copiii erau pasionati de ceea ce aflau in timpul acelor ore.

  2. Va rugam domnule presedinte sa interveniti la domnul DD, in vederea introducerii studiului geografiei la seminarul de popi, pentru ca absolventii sunt saracii cu duhul in ale geografiei.

  3. Il ascultam pe ministrul DD care spunea ca vrea sa combata analfabeismul functional. Cum? Pai hai sa scoata geografia (disciplina care contribuie la formarea unei bogate culturi generale) dela clasele a 11a si a 12a. DD spunea ca vrea sa se studieze Geografia Romaniei, saracul daca nu a citit toata denumirea materiei de clasa a 12a…

  4. Multumim domnule presedinte pentru sustinerea disciplinei Geografie. Sa nu il lasati pe ministrul educatiei sa scoata orele de geografie din trunchiul comun, de la clasele a XI a, a XII a real, matematica-informatica, stiintele naturii. In aceste clase sunt cei mai buni elevi, sunt olimpicii nationali, internationali la geografie.
    Nu trebuie privati acestia de studierea acestui obiect atat de frumos, interesant, nu trebuie lasati sa devina analfabeti spatial.

  5. Domnule președinte, spuneti-i tovarășului ministru de la Educație, sa nu taie orele de geografie de la liceu, din planurile cadru, in virtutea a ceea ce corect ați spus. 😁 Mulțumim!

    1. era pe naiba, cu astia te mai poti lupta, cu ruznacii ar fi fost mai greu!
      suntem constienti pe cine am ales, nu puteam alege, totusi, un sef de galerie putinist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Fizică-Informatică, Biologie-Chimie, Istorie-Filozofie, Teologie didactică-Limba și literatura engleză, în lista programelor de licență didactică cu dublă specializare / Lista completă

Lista programelor de licență didactică cu dublă specializare a fost publicată în Monitorul Oficial. Un astfel de program cuprinde o specializare principală și una secundară. Este vorba despre ordinul ministrului…
Vezi articolul

78% din elevii de clasa a IX-a, testați la limba română în cadrul proiectului ROSE, sunt cu materia de clasa a VIII-a în categoria de „funcționalitate limitată și risc”, arată un raport publicat de Ministerul Educației

Aproape 80% dintre cei peste 62.000 de elevi de clasa a IX-a din licee participante la proiectul Romanian Secondary Education (ROSE), testați la limba română, sunt cu materia de clasa…
Vezi articolul

DOCUMENT În 2.167 de localități din România rata de infectare este sub 1. La două zile de la începerea școlii crește cu 110 numărul orașelor și comunelor „verzi”, în care toți elevii pot merge cu prezență fizică

În 2.167 de localități este scenariul verde pe 6 mai 2021, potrivit datelor de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI), publicate de Ministerul Educației. Cea mai…
Vezi articolul

Școlile pot să obțină aproape 1 miliard de euro din PNRR pentru dotarea laboratoarelor de informatică și a claselor cu mobilier sau înlocuirea mobilierului mai vechi de 5 ani – ghid lansat de Ministerul Educației în consultare publică. Documentele pentru aplicare

Un ghid al solicitantului pentru dotarea școlilor cu mobilier, materiale didactice și instrumente digitale a fost lansat de Ministerul Educației (ME) în consultare publică, potrivit unui anunț de pe site-ul…
Vezi articolul