Probleme de conectivitate sau lipsa tehnologiei necesare educației digitale, instituții fără sursă de apă autorizată, fără grupuri sanitare sau săli de sport, ori nevoi punctuale ale sălilor de clasă, ale elevilor sau ale profesorilor, toate acestea sunt probleme pe care cadrele didactice le pot semnala și pe care în peste 120 de școli deja le-au semnalat pe HartaEdu în prima zi de funcționare a acestui proiect.
- Pe 6 octombrie, la o zi distanţă de Ziua Mondială a Educației, Narada a dat startul unui proiect unic în România, HartaEdu, platformă susţinută de partenerii strategici Mastercard şi BRD Groupe Société Générale, ce oferă profesorilor și tuturor persoanelor interesate posibilitatea să semnaleze situațiile de urgență din sistemul de învățământ, indiferent de natura lor, urmând ca acestea să se încerce a fi rezolvate prin implicarea mediului de business.
18.000 de unități școlare ale sistemului public de educație primesc prin intermediul HartaEdu.ro un instrument de semnalare a necesităților pe care le au, după cum o demonstrează cele peste 120 de alerte prezente deja pe platformă în ziua lansării. Pentru prima dată în România, problemele sistemului de învățământ sunt “mapate” transparent și accesibil pe o hartă a urgențelor și astfel se realizează un prim pas către soluționare, prin identificarea surselor de finanțare. Narada va mobiliza mii de agenți economici care își doresc să investească în educație, obiectivul general al organizației fiind acela ca pe parcursul anului şcolar 2021-2022, un număr de până la 100.000 de elevi să beneficieze de condiții mai bune de învățare.
Statisticile infrastructurii şcolare din România arată îngrijorător:
- 500.770 de elevi nu au acces la o bibliotecă;
- 1 din 6 şcoli din România nu au acces la o sursă autorizată de alimentare cu apă, în contextul pandemiei de coronavirus când normele de protecţie a sănătăţii sunt vitale;
- mai mult de ½ din şcolile din România nu au o sală de sport;
- 845.000 de elevi nu au acces la un laborator de ştiinţe;
- 230.000 de elevi nu au acces la grupuri sanitare în incinta şcolii.
Astfel că, şcolile cu probleme de infrastructură, fără biblioteci sau laboratoare, lipsite de conectivitate și de tehnologie necesară educației digitale, instituții fără sursă de apă autorizată, fără grupuri sanitare sau săli de sport sunt doar câteva dintre urgențele frecvent întâlnite în educație. La acestea se adaugă nevoi punctuale ale sălilor de clasă, elevilor sau ale profesorilor. Din 6 octombrie, toate aceste tipuri de alerte se vor putea regăsi pe HartaEdu, proiect inovativ, de amploare al organizaţiei Narada și partenerilor ei strategici, Mastercard și BRD Groupe Société Générale. HartaEdu este platforma care conferă „o voce” profesorilor, învățătorilor și altor reprezentanți ai societății civile interesați să semnaleze situații de urgență din învățământul românesc. Scopul acesteia este, pe de-o parte să stimuleze implicarea comunității în rezolvarea problemelor punctuale, iar pe de altă parte, să realizeze o punte între mediul de afaceri și educație.
Cum funcționează HartaEdu.ro
Prin accesarea HartaEdu.ro, orice persoană poate înregistra o alertă de educație, precum: un elev care nu are tabletă, o sală de clasă cu mobilier vechi, o școală nerenovată sau fără internet etc. După ce este verificată de Narada, urgența apare imediat pe hartă și ulterior este sesizată către Inspectoratul Școlar Judeţean sub jurisdicția căruia se află unitatea de învăţământ respectivă. Totodată, necesitatea semnalată pe HartaEdu este transmisă și agenților economici, pe o rază de 60 de km, obiectivul fiind acela de a fi rezolvată de comunitatea locală. IMM-urile, firmele mari sau persoane din societatea civilă care doresc să ajute pot contacta direct solicitanții. Prin intermediul HartaEdu, fiecare dintre aceștia poate deveni eroul unei școli sau cel care schimbă în bine destinul unui copil dintr-o comunitate vulnerabilă. După soluționarea urgențelor, acestea vor apărea în continuare pe hartă, sub eticheta „alerte rezolvate”, alături de numele companiilor care s-au implicat. Un element important este că profesorii și cei care introduc alerte pot beneficia de ajutor din partea Narada.
„De anul trecut, ne-am schimbat percepția despre care sunt semnalmentele unui erou, odată cu eforturile extraordinare depuse de medici și ceilalți lucrători din prima linie. Pe parcurs, am ajuns să vedem că eroismul este și în contribuțiile oamenilor, companiilor și organizațiilor, pentru soluționarea unor probleme și conturarea unor inițiative valoroase. Astfel ca, tot anul trecut, contextul a dus și la accentuarea fără precedent, la nivelul societății, a unei valori extrem de importante – solidaritatea. HartaEdu.ro este o inițiativă despre eroi, noi toți, implicare și solidaritate și suntem bucuroși să fim partenerul acestei platforme create de Narada, care conectează nevoile elevilor, profesorilor și școlilor din țară, cu resursele companiilor care doresc să se implice. Misiunea Mastercard este să construiască un viitor mai bun, iar educația reprezintă o direcție esențială de dezvoltare, la nivel național”, a spus Cosmin Vladimirescu, Country Manager România și Croația.
Narada dă startul noului trend de implicare a companiilor mari și IMM-urilor în ecosistemul educațional
HartaEdu mijlocește soluționarea problemelor din Educație prin implicarea mediului de business. Companiile beneficiază de ajutorul Narada pentru a răspunde apelului de urgență mapat pe Harta Educației și pot alege cauzele pe care să le soluționeze. Astfel, contribuie concret la realizarea unui sistem de învățământ modern și sustenabil. Mii de companii vor fi mobilizate de Narada, organizație care pare a da startul unui nou trend de implicare a companiilor mari și IMM-urilor în ecosistemul educațional.
„Educația este o super-putere si cea mai importantă investiție în viitor. De aceea, suntem conștienți că doar cooperând și coagulând toate forțele pentru a obține un impact colectiv, putem avea o educație modernă care să ofere copiilor noștri cele mai bune șanse pentru societatea de mâine. Este nevoie de implicarea întregii comunități pentru ca școala să poată să își îndeplinească misiunea. Ce face HartaEdu este să ofere o platformă transparentă pentru diversele nevoi ale școlilor, și să le pună în relație cu companiile mai mari sau mai mici care vor să se implice în educație. În acest fel, directorii și profesorii ar putea mai ușor să găsească resurse pentru școala lor și să rămână concentrați mai mult pe actul de educație. Trebuie să fim conștienți că situația din școala românească cere o mobilizare a tuturor resurselor, fie că vin din zona administrativă, din sectorul neguvernamental, din business sau din comunități de părinți și profesori. Ne dorim ca HartaEdu să fie un facilitator pentru implicarea mediului de business local și a întregii comunități, în educație”, a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale.
Modernizarea educației – posibilă doar prin implicarea activă a comunității
Un avantaj al platformei lansate de Narada este că oferă acces societății civile, în timp real, la informații despre starea concretă a sistemului de învățământ. Oricine vrea să fie la curent cu urgențele din educație, dintr-un anumit oraș, comună sau județ se informează simplu, accesând HartaEdu.ro.
„HartaEdu este gândită de Narada ca locul unde se găsesc centralizate majoritatea problemelor din educație”, spune Andra Munteanu, cofondator Narada. „Este un sistem perfect transparent, care arată limpede cu ce se confruntă învățământul românesc. O hartă plină de alerte de educație înseamnă copii care cer ajutor pentru studiu și, până la urmă, pentru dreptul lor de a-și croi un viitor mai bun. În condițiile în care bugetul acordat Educației este cel mai mic din ultimele 3 decenii, mai ales după un an atât de complicat precum cel anterior, devine clar că modernizarea rapidă a Educației este posibilă doar prin implicarea activă a comunității, societate civilă și mediu de afaceri. Suntem convinși că doar împreună aducem Educația din România la nivelul secolul 21”.
Profesorii devin prin intermediul HartaEdu un element-cheie al procesului de modernizare a educației, pentru că joacă un rol principal în semnalarea urgențelor care privesc infrastructura școlilor, procesul de învățământ sau nevoile specifice ale elevilor. Profesorii au oportunitatea să fie adevărați influenceri pentru școlile și elevii lor și să le facă cunoscute necesitățile în societate și în mediul de business. HartaEdu invită astfel profesorii să se implice în optimizarea condițiilor de educație din România și să devină eroii școlilor și elevilor lor.
Orice persoană poate deveni susținător activ al Educației printr-un simplu SMS la 8845 cu textul „ELEV” sau o donație pe site-ul organizației. Un mic gest de ajutor poate schimba viețile unor copii, iar acestea, la rândul lor, o societate întreagă.
Campanie susţinută de Kiss FM şi Magic FM.
Partener legal: Raluca Comanescu & Partners
__________
Despre NARADA
Vizionari, strategi, profesioniști IT, oameni de business, de comunicare, manageri și voluntari care înțeleg că educația stă la baza dezvoltării comunităţilor sănătoase. O echipă de minți agile care proiectează soluții sustenabile, de tehnologie, actuale pentru rezolvarea nevoilor educaționale din România. O organizație care crede că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea. Suntem oameni care susțin inovația în educație, chiar la firul ierbii.
Din 2017, vizualizăm, proiectăm și adaptăm inițiative care să contribuie la scăderea ratei analfabetismului în România și aducerea educației în secolul 21.
Copiii viitorului cresc cu Narada.
Narada este un proiect născut sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation.
Mai multe informații despre Narada sunt disponibile pe website, www.narada.ro și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.
5 comments
Vă jucați cu focul elevi cu Covid profesori cu Covid vreți sa dați examen pt. , directorat lipsă de responsabilitate.
Felicitări!
Hai să o lăsăm mai ușor cu eroismul, am reușit să demonetizăm și acest concept! Eroul este cel care se sacrifică pe sine in numele unui bine comun sau exterior lui. Sacrificiu, acesta este cuvântul-cheie aici.In rest, inițiativa este foarte bună, dar nu devenim eroi dacă apărăm două taste, hai să păstrăm niște proporții!
,,demonetizăm”, nu ,,demonstrăm” -autocorectorul…
Hai să o lăsăm mai ușor cu eroismul, am reușit să demonstrăm și acest concept! Eroul este cel care se sacrifică pe sine in numele unui bine comun sau exterior lui. Sacrificiu, acesta este cuvântul-cheie aici.In rest, inițiativa este foarte bună, dar nu devenim eroi dacă apărăm două taste, hai să păstrăm niște proporții!