Primăria Brașov vrea să preia programul „Laptele și cornul” și să diversifice produsele

392 de vizualizări
SURSA: pixabay.com
Primarul Braşovului, Allen Coliban, vrea ca municipalitatea să preia programul guvernamental pentru şcoli, cunoscut ca „Laptele şi cornul”, şi să aloce fonduri suplimentare de la bugetul local pentru a diversifica produsele acordate elevilor, transmite Agerpres.

Până în prezent, acest program a fost derulat, de la lansarea sa în anul 2002, de Consiliul Judeţean şi prevede acordarea de mere, lapte şi produse de panificaţie, preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar şi gimnazial.

„În şedinţa Consiliului Local din această săptămână, consilierii vor dezbate propunerea primarului privind preluarea, de către municipalitate, a ‘Programului pentru Şcoli al României’ (Cornul şi laptele), începând cu anul şcolar 2021-2022”, se arată într-o informare transmisă de Primăria Braşov.

„Scopul preluării acestui program este de creştere a atractivităţii produselor pentru copii, astfel încât aceştia să le consume, fapt pentru care luăm în calcul creşterea alocării bugetare de la bugetul local care să vină în completarea celei primite de la bugetul de stat”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Conform sursei citate, pentru asigurarea diversităţii, porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de o porţie de biscuiţi şi/sau covrigi uscaţi, iar porţia de lapte şi produse lactate va fi însoţită de corn şi/sau baton.

Resursele financiare necesare implementării Programului pentru şcoli al României se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe judeţe prin anexă la legile bugetare anuale şi din fonduri externe nerambursabile.

Sursă foto: Pixabay


3 comments
  1. Bună ziua, sunt educatoare la o grupa de preșcolari program prenungit (8ore)și as dori sa știu de ce copiii de la aceasta forma de invatamant NU beneficiază de lapte și corn. Menționez ca ei au masa zilnica platita de catre părinți și stau 8/9 ore în instituții de stat!

  2. Stie ea de ce…are niste contracte banoase pregatite probabil pentru niste acoliti din industria horeca sau alimentara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vicepreședinte PSD, Gabriel Valer Zetea, anunță că va depune în Parlament amendamente la proiectele de legi ale Educației, pentru a corecta “neregulile” care “ar bulversa extrem de mult sistemul educațional cât și statutul profesorilor”

Gabriel Valer Zetea, lider PSD Maramureș, deputat PSD și vicepreședinte al partidului din coaliția de guvernare, a scris pe pagina sa de Facebook că cei prezenți la discuțiile la care…
Vezi articolul

Ministerul Educației, în disputa Cîțu-Voiculescu despre acordul pentru testarea elevilor în școli: Toți acei părinți care doresc completarea formularelor de consimțământ anticipat pentru testare o pot face din proprie inițiativă

Ministerul Educației anunță că “va sprijini Ministerul Sănătății pentru transmiterea recomandării de a colecta (benevol/non-obligatoriu) formularele de consimțământ informat pentru testare în cazul apariției unor situații speciale”. Reacția vine la…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Părinții pot intra în școli și grădinițe, luni, la festivitățile de la începutul cursurilor anului școlar, anunță Ministerul Educației, care combate o „știre falsă” lansată pe rețelele de socializare

Părinții au acces în unitățile de învățământ la festivitățile care marchează începerea cursurilor noului an școlar, transmite ministrul Educației într-un mesaj pe Facebook. Sorin Cîmpeanu începe mesajul cu #CombatemFakeNews și…
Vezi articolul

Președintele Federației Naționale a Părinților, despre cazurile de violență în școli din ultimele zile: „Acești copii trebuie duși în niște centre de reeducare cu o pregătire specială, țintită”

Președintele Federației Naționale a Părinților (FNP), Iulian Cristache, a spus că centrele de reeducare pentru elevi sunt o soluție la cazurile de agresiune la adresa profesorilor. „Dacă vorbim de ce…
Vezi articolul