Primarul din Buzău susține că școlile din oraș sunt pregătite pentru învățământul online

397 de vizualizări
Primarul Buzaului, Constantin Toma – Sursa: Facebook
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, susține că cei 27.000 de elevi ai orașului pot învăța la distanță, cu ajutorul unei platforme de învățământ educațional care a fost implementată în toate cele 27 de școli din oraș începând din septembrie 2019, potrivit Agerpres.

Primarul a declarat pentru sursa citată că platforma a fost implementată acum 3 ani în 14 școli și licee din Buzău și a fost extinsă anul trecut la toate școlile și liceele din oraș.

Potrivit oficialului, „acest sistem de management educaţional de provenienţă românească a costat municipalitatea circa un milion euro şi permite desfăşurarea on-line a tuturor etapelor procesului de învăţământ, atât predarea materiilor şcolare la distanţă, cât şi ascultarea şi notarea elevilor într-un catalog virtual, dar şi o relaţie directă cu părinţii elevilor”.

Continuarea studiilor la distanță este analizată în prezent, în condițiile în care toate școlile și grădinițele din România, de stat și private, vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie, conform deciziei de luni a Comitetului național pentru situații de urgență.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vaccinarea prioritară a profesorilor, amânată din cauza lipsei de doze. Valeriu Gheorghiță: „Am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice sau cu vârstă peste 65 de ani / Decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale”

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Guvern, că a analizat împreună cu echipa sa inclusiv opțiunea ca din 7…
Vezi articolul

Stomatologia este o specializare de licență la finalul căreia ai drept de liberă practică, ceea ce nu este puțin, spune Ecaterina Ionescu, prorector al UMF Carol Davila / Anul acesta, concurența la stomatologie a fost mai mare ca la medicină generală 

„În primul rând, stomatologia, ca farmacia, dar diferă abordarea, este o profesie în care la finalul studiilor de universitare de licență ai drept de liberă practică, ceea ce nu este…
Vezi articolul

Ligia Deca și rectorul SNSPA, Remus Pricopie, au fost decorați de Klaus Iohannis cu Ordinul „Steaua României” / Alți 13 profesori, directori, o inspectoare și 5 universități – decorate de președinte pe final de mandat

Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler i-a fost acordat rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, prin decret prezidențial, în data de 29 noiembrie, „în semn de apreciere…
Vezi articolul