Primul laborator inteligent dintr-o școală românească, Smart Lab Inaco, a fost desemnat „Proiectul Educațional Inovator al anului 2021” și va fi premiat la Londra / În Smart Lab, elevii învață folosindu-se de roboți educaționali multifuncționali, de ochelari de realitate virtuală, de creioane, scanere și imprimante 3D

658 de vizualizări
Foto: Smart Lab
La mai puțin de trei ani de la inaugurarea primului laborator inteligent dintr-o școală publică din România, SMART LAB INACO a fost desemnat câștigătorul secțiunii „Proiectul Educațional Inovator al anului 2021” și va fi premiat la Avanti’s Awards, în cadrul celui mai mare eveniment global dedicat tehnologiilor educaționale – BETT, în data de 24 martie, se arată într-un comunicat de presă remis Edupedu.ro.

„Cu multă bucurie, smerenie și recunoștință voi fi prezentă la Londra, la Pergola Wharf, să ridic acest premiu cu totul și cu totul special, care înnobilează munca noastră de 5 ani, a întregii comunități de profesioniști ai INACO dedicați educației. Această apreciere internațională ne onorează și ne dă încrederea că facem ceea ce trebuie pentru educația din România. M-aș bucura să avem alături diaspora românească din Londra și nu numai.”, a declarat Andreea Paul, coordonatoarea proiectului și președinta organizației non-guvernamentale INACO, conf. univ. dr. la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE București.

Proiectul a ajuns la 15 Smart Lab-uri în toată țara. Ideea de la care s-a pornit în acest demers este nevoia de alfabetizare digitală și învățare exponențială care pot fi deprinse și exersate în aceste Smart Lab-uri. Pe termen lung, scopul proiectului este ca fiecare dintre cele 6.200 de școli ale României să aibă câte un Smart Lab care să ofere acces gratuit tuturor elevilor din România la educație digitală inteligentă. Un pas important în acest demers va fi făcut cu ajutorul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), prin care se vor construi peste 1.100 de Smart Lab-uri în școli, până la finalul anului 2025.

Elevii și profesorii școlilor și liceelor care beneficiază de Smart Lab pot să-și dezvolte abilitățile sociale și digitale, să-și antreneze gândirea critică, analitică, creativă, computațională. În Smart Lab, elevii învață folosindu-se de roboți educaționali multifuncționali, de ochelari de realitate virtuală, de creioane 3D, de scanere 3D, de imprimante 3D, instrumente de artă.

Originalitatea proiectului constă în integrarea tehnologiilor 4.0 și crearea de conținut digital inteligent  care transformă învățarea într-o activitate agreabilă, pragmatică, prietenoasă, cu rezultate pe termen lung. Datorită celui mai performant sistem de audio-video-streaming, elevii pot să colaboreze cu alte școli dotate cu Smart Lab din țară și străinătate, iar profesorii pot colabora cu alte cadre didactice, pentru a le sprijini în perfecționarea activității de predare moderne.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
O voce pentru educatie

A fost înființată „Alianța O voce pentru educație”, formată din societatea civilă și mediul privat / Susține 10 teme esențiale pentru reforma educației din România, inspirate de concluziile proiectului România Educată

Prima întâlnire extinsă de lucru a alianței „O Voce pentru Educație” a avut loc miercuri și au participat 180 de lideri din mediul educațional și de business, reprezentanți ai părinților…
Vezi articolul

Ora de începere a olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2024, etapa județeană, decalată sâmbătă la prânz pentru elevii care participă și la olimpiada de Limba engleză / Elevii susțin proba în aceeași școală dacă au depus o cerere – DOCUMENT

Elevii care participă sâmbătă, 16 martie, la Olimpiada de limba engleză (ONLE), etapa județeană, și vor să participe și la OLAV – Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”, pot face…
Vezi articolul