Principalul program de lucru Orizont Europa pentru 2021-2022, ce prevede finanțări de 14,7 miliarde euro pentru digital, combaterea schimbărilor climatice și refacerea economică, a fost adoptat de Comisia Europeană

219 vizualizări
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027
Foto: Comisia Europeană
Comisia Europeană a adoptat principalul programul de lucru al Orizont Europa, pentru perioada 2021-2022, ce descrie obiectivele și zonele de interes care vor primi, în total, finanțări de 14,7 miliarde de euro, a anunțat instituția într-un comunicat. Acesta precizează că mai mult de patru din fiecare 10 euro – circa 5,8 miliarde de euro – vor fi investiți în cercetare și inovații care sprijină Pactul Verde European și angajamentul UE ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

Fondurile vor sprijini trei tipuri majore de proiecte. Primul dintre acestea – proiecte dedicate științei din jurul schimbărilor climatice și dezvoltării de soluții pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Exemple oferite: activitățile care accelerează tranziția la energie curată și mobilitate sustenabilă, care adaptează sistemele alimentare și sprijină bio-economia și altele.

Un alt obiectiv esențial este dezvoltarea unor noi întreprinderi digitale, care să deschidă “Deceniul Digital al Europei. În acest domeniu, sprijin va fi oferit pentru “maximizarea potențialului instrumentelor digitale și al cercetării bazate pe date, în sănătate, media, moștenire culturală și economie creativă, energie, mobilitate și producție alimentară, sprijin pentru modernizarea modelelor industriale și pentru leadership-ul industrial european.

Un al treilea pilon al investițiilor: 1,9 miliarde de euro vor fi alocate remedierii pagubelor economice și sociale imediate produse de pandemia Covid-19, prin investiții în modernizarea sistemelor de sănătate, în resursele de cercetare și în special în dezvoltarea de vaccinuri.

Primele apeluri vor fi deschise pe portalul dedicat al Comisiei Europene pe 22 iunie. Zilele Europene ale Cercetării și Inovării, pe 23 și 24 iunie, vor oferi posibilitatea unor discuții între decidenți, cercetători, inovatori și cetățeni pe 23-24 iunie. Iar Zilele Informării privind Orizont Europa vor avea loc între 28 iunie – 9 iulie.

Aceste investiții fac parte din programul Orizont Europa 2021-2027, în valoare de 95,5 miliarde de euro. Cele mai multe finanțări vor fi alocate pe baza apelurilor competitive descrise în programele de lucru.

Foto: Comisia Europeană


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Un absolvent de liceu pedagogic care vrea să fie învățător și un tânăr cu studii superioare care vrea să se facă profesor pentru învățământ primar – ce trasee de angajare și profesionale vor avea, potrivit noii legi a Educației

Din anul școlar 2028-2029, absolvenții de liceu pedagogic vor da concursul național de ocupare a posturilor didactice, adică titularizarea, doar că vor putea fi angajați pe o perioadă determinată de…
Vezi articolul

Corina Popa, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, despre motivul principal pe care-l invocă școlile care aprobă “program de iarnă“ – elevii navetiști: Orarul mijloacelor de transport nu se schimbă, asta pe de o parte, pe de altă parte întuneric este și la 7:00, după cum întuneric este și la 8:00

Situația meteorologică nu este un excepțională, care să poată duce la adoptarea unui orar excepțional, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educației, Corina Popa. Aceasta a declarat pentru Edupedu.ro că…
Vezi articolul

Lista inițială a celor 29 de proiecte eligibile pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual, publicată de Ministerul Educației. Au fost acceptate 18 primării și 11 universități / Calendarul apelului a fost modificat

Lista intermediară a celor 29 de proiecte eligibile pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual a fost publicată de Ministerul Educației. De menționat este că au fost acceptate 18 primăriile…
Vezi articolul