Proba teoretică a Olimpiadei Internaționale de Chimie are loc miercuri. Universitatea din București, gazdă a competiției, prezintă performanțele elevilor la olimpiadele din 2021

1.005 vizualizări
Foto: © Pawel Szczepanski | Dreamstime.com
Proba teoretică a Olimpiadei Internaționale de Chimie, desfășurată anul acesta în condiții extraordinare cauzate de pandemie, este organizată, miercuri, de Universitatea din București. Instituția de învățământ superior a marcat, marți, momentul printr-o sinteză a rezultatelor obținute de elevi români în olimpiadele internaționale organizate în 2021 și în care s-a implicat ca partener.

Olimpiada Internațională de Chimie 2021 (IChO 2021) este organizată anul acesta de Japonia, în format online. Lotul care reprezintă România la această competiție, este alcătuit din 4 elevi: Mircea-Raul Bodrogean și Alexandru Cătălin Dianu, ambii de la Liceul Internațional de Informatică din București, Ștefan Dimitriu, de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, și Tudor Lile, de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad.

Coordonatorul echipei de cadre didactice care au pregătit lotul românesc este acad. Marius Andruh, care a deținut și rolul de președinte al Comisiei Olimpiadei de Chimie 2021. Proba se va desfășura în condiții speciale de securitate, impuse de regulamentul competiției internaționale.

Universitatea din București prezintă, cu această ocazie, rezultatele elevilor români la olimpiadele în care instituția de învățământ superior s-a implicat până acum, în ultimele luni: Olimpiada Internațională de Matematică, Olimpiada Internațională de Fizică, Olimpiada Internațională de Lingvistică și Olimpiada Internațională de Chimie.

La Olimpiada Internațională de Matematică (OIM), România a obținut:

  • trei medalii de argint – Andrei Moldovan, Diana Tolu și David-Andrei Anghel, toți de la Liceul Internațional de Informatică din București
  • două medalii de bronz – Radu Lecoiu de la Liceul Internațional de Informatică din București, și Andrei Chiriță, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
  • o mențiune de onoare – Radu Dragomirescu, de la Liceul Internațional de Informatică din București. 

Au participat 619 elevi din 107 țări și a fost organizată virtual la Sankt-Petersburg, Rusia. România a ocupat locul 27 în clasamentul pe țări. Aceasta a avut loc în perioada 14-24 iulie 2021.

La Olimpiada Internațională de Fizică (IPhO) au participat 76 de țări, iar echipa României a obținut:

  • trei medalii de aur – Vlad-Ștefan Oros (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara), Tudor-Gabriel Mocioi (Colegiul Național „Tudor Vianu” din București) și George Cristian Ardeleanu (Liceul Internațional de Informatică din București)
  • două medalii de argint – Antonia-Alma Ghiță (Liceul Internațional de Informatică din București) și Ștefan Ștefănescu (Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești). 

Olimpiada Internațională de Fizică s-a desfășurat în perioada 17-24 iulie 2021, în Lituania.

Olimpiada Internațională de Lingvistică (IOL) a fost organizată la distanță, cu centrul coordonării la Ventspils, în Letonia. Au participat 34 de țări și 54 de echipe. România a obținut:

  • o medalie de aur: elevul Mihai Alexandru Bratu (Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu)
  • două medalii de bronz: elevele Bianca Crișan (Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca) și Nicoleta Dobrică (Colegiul Național „Sf. Sava”, București).
  • mențiune la proba pe echipe

Concursul a avut loc în perioada 19-23 iulie 2021.

Foto: Pawel Szczepanski | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cazul de la Școala Nicolae Titulescu. Există o plângere cu rezultat din partea parchetului de clasare și încă una care este în cercetare la acest moment. La Inspectoratul Școlar a fost depusă sesizare astăzi, la ora 8:50, susțin Sorin Ion și Vlad Drinceanu

„Am adus aici echipa de control de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin urmare nu dau verdicte înainte de a verifica. Există o plângere cu rezultat din partea parchetului…
Vezi articolul

Mai multe asociații și grupuri civice condamnă comportamentul public “inacceptabil” al lui Alexandru Cumpănașu față de minori și profesori și atenționează: Coaliția lui cuprinde asociații pentru drepturile copilului, asociații de profesori, de studenți sau de polițiști

Mai multe organizații neguvernamentale și grupuri naționale și locale, inclusiv VeDem Just, Rezist, Corupția Ucide sau Freedom House, au emis vineri o luare de poziție față de “comportamentul public inacceptabil”…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor, după măsurile anunțate vineri de autorități: în localitățile cu peste 6 infectări la 1000 de locuitori, școala să fie exclusiv online / Elevii să se poată testa în școală, atunci când apare un caz într-o clasă

Consiliul Național al Elevilor a reacționat, sâmbătă dimineață, la măsurile anunțate vineri de guvern cu privire la deschiderea școlii. Organizația arată că e vorba doar de propuneri, deși mai sunt…
Vezi articolul