Membrii desemnați ai guvernului propus de Adrian Veștea să-și asume „8 obiective clare pentru îmbunătățirea învățământului românesc”, cere Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) într-un comunicat transmis azi, 22 iunie. ANOSR face acest apel în condițiile în care constată că problemele reale din educație nu sunt abordate în cadrul programului de guvernare propus.
„Absența unor propuneri menite să deservească drept soluții la problemele generate prin decizii lipsite de argumente în ultimul an denotă o lipsă de interes pentru un domeniu prioritar al statului român”, apreciază ANOSR.
Alianța grupează cele opt propuneri în cadrul unui set de „patru subiecte principale”: echitate, transportul studenților, incompatibilitatea rector-parlamentar și problemele de tineret.
- De notat că din guvernul propus de Adrian Veștea face parte și un rector-parlamentar: senatorul Sorin Cîmpeanu, rector al USAMV București, fost ministru al Educației, nominalizat acum pentru portofoliul Apărării.
Lista de obiective propuse de ANOSR:
I. Echitate: fondul de burse și protecție socială
- Majorarea de la 10% la 17,5% a procentului din salariul minim net utilizat pentru calcularea valorii costului standard pe baza căruia se stabilește fondul de burse și protecție socială (…)
- Abrogarea măsurilor privind înghețarea costului standard utilizat pentru calcularea fondului de burse și protecție socială și raportarea acestuia, pentru anul universitar 2026-2027, la salariul minim net din luna iunie 2026. (…)
- Constituirea fondului de burse și protecție socială luând în calcul perioada unui an calendaristic (12 luni) și reintroducerea eligibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă în vederea acordării burselor din fonduri de la bugetul de stat. (…)
- Asigurarea unui sistem de învățământ superior echitabil, accesibil și incluziv (…)
II. Transportul studenților
- Abrogarea măsurilor adoptate prin art. XXXV din Legea nr. 141/2025, care prevăd limitarea aplicării reducerii de 90% pentru studenți la transportul feroviar (…)
III. Incompatibilitatea funcțiilor de conducere din universități cu cele politice
- Reglementarea incompatibilității dintre funcțiile de conducere din instituțiile de învățământ superior și funcțiile politice, astfel încât persoanele care ocupă funcții precum rector, prorector, decan, prodecan, director de departament, director general administrativ, director general adjunct administrativ, director CSUD sau director de școală doctorală să nu poată exercita simultan un mandat de deputat ori senator și să nu poată deține o funcție de conducere într-un partid politic
IV. Tineret
- Combaterea abuzurilor la care sunt expuși tinerii pe piața muncii (…)
- Introducerea dreptului de preemțiune al universităților asupra transferării unor atribuţii şi competenţe în domeniul tineretului. (…)
Comunicatul ANOSR, integral:
„Educația lipsește în programul de guvernare
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită membrilor Guvernului României desemnați asumarea a 8 obiective clare pentru îmbunătățirea învățământului românesc, inclusiv din perspectiva accesului tinerilor la studii și a asigurării echității mediului universitar, grav afectate de măsurile impuse prin Legea nr. 141/2025. Cele 8 propuneri sunt menite să corecteze decizii fără fundament și să readucă sistemul de învățământ în parametrii optimi de funcționare, asigurând tinerilor din România un parcurs educațional echitabil.
ANOSR critică lipsa de abordare a problemelor reale din domeniul educației în cadrul programului de guvernare propus. Absența unor propuneri menite să deservească drept soluții la problemele generate prin decizii lipsite de argumente în ultimul an denotă o lipsă de interes pentru un domeniu prioritar al statului român, fapt pentru care ANOSR înaintează propuneri pentru patru subiecte principale:
- Echitate: fondul de burse și protecție socială
- Transportul studenților
- Incompatibilitatea funcțiilor de conducere din universități cu cele politice
- Tineret
Propunerile concrete pentru fiecare subiect sunt următoarele:
I. Echitate: fondul de burse și protecție socială
- Majorarea de la 10% la 17,5% a procentului din salariul minim net utilizat pentru calcularea valorii costului standard pe baza căruia se stabilește fondul de burse și protecție socială, astfel încât valoarea acestuia să fie cel puțin echivalentă cu cea asigurată anterior aplicării art. XXII din O.U.G. nr. 156/2024 și art. LX din Legea nr. 141/2025, când fondul era calculat prin raportare la 10% din salariul minim brut
- Abrogarea măsurilor privind înghețarea costului standard utilizat pentru calcularea fondului de burse și protecție socială și raportarea acestuia, pentru anul universitar 2026-2027, la salariul minim net din luna iunie 2026. Amintim că, prin aplicarea art. XXII din O.U.G. nr. 156/2024, costul standard a fost înghețat, pentru anul 2025, la valoarea din noiembrie 2024, iar prin aplicarea art. XII din O.U.G. nr. 9/2026, acesta a fost înghețat, pentru anul 2026, la valoarea din decembrie 2025. În fapt, bursele studenților au rămas, și în anul 2026, raportate la valoarea din noiembrie 2024
- Constituirea fondului de burse și protecție socială luând în calcul perioada unui an calendaristic (12 luni) și reintroducerea eligibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă în vederea acordării burselor din fonduri de la bugetul de stat. În urma analizei ,,Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?’’, costurile reale ale studenților pentru masă și cazare ajung la valoarea de 1525 lei, cu mult mai mult decât cuantumul minim al bursei sociale de 925 de lei, reglementat prin Ordinul 6633/2025, fapt pentru care considerăm necesară recalcularea cuantumului minim al bursei sociale pentru anul universitar 2027-2028, prin raportare la cheltuielile reale ale acestora, respectiv alocarea burselor pentru 12 luni
- Asigurarea unui sistem de învățământ superior echitabil, accesibil și incluziv, care să garanteze beneficiarilor direcți ai actului educațional accesul la mecanisme de sprijin adecvate și adaptate nevoilor specifice ale acestora, astfel încât măsurile sociale și prevenirea abandonului universitar să devină priorități-cheie pe agenda de dezvoltare, inclusiv prin consolidarea funcționalității PNRAU
II. Transportul studenților
- Abrogarea măsurilor adoptate prin art. XXXV din Legea nr. 141/2025, care prevăd limitarea aplicării reducerii de 90% pentru studenți la transportul feroviar, având în vedere faptul că măsura a generat, pentru anul 2025, o reducere de numai 0,0021%, în valoare de 14.645.356,47 lei din cheltuielile bugetului general consolidat, conform analizei ANOSR ,,Cât a salvat Guvernul României limitând transportul studenților?’’
III. Incompatibilitatea funcțiilor de conducere din universități cu cele politice
- Reglementarea incompatibilității dintre funcțiile de conducere din instituțiile de învățământ superior și funcțiile politice, astfel încât persoanele care ocupă funcții precum rector, prorector, decan, prodecan, director de departament, director general administrativ, director general adjunct administrativ, director CSUD sau director de școală doctorală să nu poată exercita simultan un mandat de deputat ori senator și să nu poată deține o funcție de conducere într-un partid politic
IV. Tineret
- Combaterea abuzurilor la care sunt expuși tinerii pe piața muncii, în special în ceea ce privește remunerația inechitabilă și formele de exploatare profesională, precum și dezvoltarea unor politici dedicate sprijinirii tinerilor antreprenori, inclusiv prin acces la programe de finanțare europeană
- Introducerea dreptului de preemțiune al universităților asupra transferării unor atribuţii şi competenţe în domeniul tineretului. Considerăm că procesul de descentralizare propus, cu transferul atribuțiilor către consiliile județene și locale, ridică semne de întrebare în privința viitorului Caselor de cultură ale studenților și Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, respectiv a modului în care scopul declarat al acestora va fi îndeplinit în continuare. În acest sens, solicităm ca procesul să se desfășoare cu consultarea și implicarea studenților în fiecare etapă, atât în ceea ce privește descentralizarea, cât și în privința guvernanței viitoare a instituțiilor reorganizate
ANOSR solicită decidenților măsuri concrete, însoțite de termene clare de implementare integrate explicit în noul program de guvernare. Reiterăm faptul că educația reprezintă o investiție strategică, iar măsurile de austeritate impuse prin Legea nr. 141/2025 nu fac altceva decât să destabilizeze mediul universitar și să accelereze abandonul. Integrarea celor 8 obiective în noul Program de Guvernare nu este o simplă listă de doleanțe, ci o responsabilitate politică a Guvernului propus față de viitoarele generații. Reamintim decidenților că viitorul se construiește numai cu o educație echitabilă, accesibilă și de calitate, în care sunt urmărite nevoile reale ale studenților.”
Foto: © Michaeljayberlin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.