Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a vorbit despre ce înseamnă, de fapt, activitatea la clasă, în contextul creșterii normei de predare. „Dacă eu am 5-6-7 ore de predare într-o zi, eu trebuie să mă pregătesc cel puțin o oră pentru fiecare oră pe care o predau. Eu nu mă duc să vorbesc la pereți în fața copiilor”, a spus aceasta, duminică, 19 iulie, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.
- Amintim că, începând cu anul școlar 2025-2026, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Profesoara a explicat că un cadru didactic se pregătește pentru fiecare oră, apoi sunt activitățile pe care le desfășoară cu elevii (activități școlare și extrașcolare). Aceasta a amintit de testele pe care le au de corectat profesorii și de notele pe care le au de pus în catalog. „În anul acesta am pus aproximativ 1.300 de note – și eu nu le pun „din burtă”. Chiar îmi ascult elevii”, a precizat cadrul didactic.
„Deci, o dată trebuie să te pregătești pentru ore. După aceea, sunt activitățile pe care trebuie să le faci împreună cu elevii: școlare și extrașcolare. Ai de corectat la lucrări de nu se mai poate. Ne-au obligat în ultimii ani, pe lângă numărul de ore pe care îl avem, eu aveam 4-5 ore, să mai punem încă trei note în plus. Am făcut o socoteală. În anul acesta am pus aproximativ 1.300 de note – și eu nu le pun „din burtă”. Chiar îmi ascult elevii.
Și atunci, dacă am avut în grija mea 162 de copii în clasele mele la limba și literatura română și am pus cel puțin 7-8-9 note, îți dai seama ce s-a adunat. Deci, trebuie să îți faci niște documente de verificare, pentru că clasele nu sunt omogene. Ai copii foarte buni, buni, medii, mediocri, submediocri. Tu trebuie să știi ce întrebări să le pui la fiecare și mai trebuie să și predai în ora aceea de 50 de minute.”
Florina Rogalski a făcut o paralelă între Mircea Miclea și Daniel David, ambii foști miniștri ai Educației. Despre Daniel David a afirmat că este „o persoană față de care am toate rezervele, ca să mă exprim elegant”:
„Domnul Daniel David a primit o sumă mult mai mică în septembrie 2025, pentru salariile cadrelor didactice. A recunoscut că a trebuit să facă reduceri masive de vreo 17.000 de oameni.
Și au redus suplinitorii, care și ei au rolul lor. Sunt colegii noștri, vin și suplinesc acolo unde nu sunt titulari. (…) Deci, un om ca Mircea Miclea, în clipa în care nu i s-a dat procentul din PIB solicitat pentru reforme, a plecat. Un om ca domnul David a rămas și a scris în CV calitatea de ministru, a făcut reducere. Când a plecat? A plecat în momentul în care i s-a cerut a doua oară să facă reduceri salariale și în învățământul superior. Și atunci a plecat. Credea că o să se întâmple lucrurile astea numai pentru învățământul preuniversitar.”
Redăm declarațiile complete ale profesoarei Florina Rogalski:
Diana Dumitrașcu, moderator: Să vedem impactul Legii Bolojan, legea 141 de anul trecut, cum l-ați resimțit dumneavoastră personal? Au fost mai multe măsuri, de la creșterea normei didactice la mărirea numărului de elevi la clasă și reducerea tarifului la plata cu ora. Le luăm pe rând – norma didactică. Dumneavoastră, înainte de Legea 141, câte ore aveați?
Florina Rogalski: Aveam 18 ore de predare, până când au înțeles decidenții noștri, care parcă n-au trecut prin școală, ce înseamnă normă de predare. Înseamnă că, dacă eu am 5-6-7 ore de predare într-o zi, eu trebuie să mă pregătesc cel puțin o oră pentru fiecare oră pe care o predau. Eu nu mă duc să vorbesc la pereți în fața copiilor – și vezi bine că, dacă am venit în fața ta, sunt pregătită cu documente. Și așa am fost toată viața în fața copiilor mei. Dar toți profesorii se pregătesc că nu se poate altfel. Și atunci ei au spus: «cum au numai 18 ore? Vai, dar se poate atât de puțin?»
Deci, o dată trebuie să te pregătești pentru ore. După aceea, sunt activitățile pe care trebuie să le faci împreună cu elevii: școlare și extrașcolare. Ai de corectat la lucrări de nu se mai poate. Ne-au obligat în ultimii ani, pe lângă numărul de ore pe care îl avem, eu aveam 4-5 ore, să mai punem încă trei note în plus. Am făcut o socoteală. În anul acesta am pus aproximativ 1.300 de note – și eu nu le pun „din burtă”. Chiar îmi ascult elevii.
Și atunci, dacă am avut în grija mea 162 de copii în clasele mele la limba și literatura română și am pus cel puțin 7-8-9 note, îți dai seama ce s-a adunat. Deci, trebuie să îți faci niște documente de verificare, pentru că clasele nu sunt omogene. Ai copii foarte buni, buni, medii, mediocri, submediocri. Tu trebuie să știi ce întrebări să le pui la fiecare și mai trebuie să și predai în ora aceea de 50 de minute.
Pe urmă, sunt testele, sunt lucrările de control care trebuie date și care trebuie corectate.
Sunt zeci de ore care îți iau numai să corectezi aceste lucrări și activitățile pe care trebuie să le desfășori. Nu mai discutăm câte documente ne trimite și ISMB-ul, ne trimite și Ministerul să le completăm.
Deci, profesorul face mai mult decât acele 8 ore zilnice, pentru că, dacă faci un calcul elementar – am 6-7 ore într-o zi și trebuie să mă pregătesc pentru fiecare și m-am pregătit -, am depășit acel termen. Ei nu au înțeles asta.
Diana Dumitrașcu, moderator: De la 18 ore, dumneavoastră ați ajuns la …?
Florina Rogalski: La 20 și suntem amenințați că vor fi 22 sau 24. Probabil că vor să luăm pixul, să îl punem pe masă și să ne retragem de la catedră, dacă vor ajunge aici, ca să facă economii. Bun, dar vreau să spun că m-am pregătit cu analiza domnului Costin Ionescu, care zice așa: România este sub media europeană în ce privește salariile profesorilor la toate ciclurile de învățământ și în fiecare etapă a carierei didactice, chiar și după creșterile decise ca urmare a grevei din 2023-2024. El a luat datele de la Eurydice, rețeaua Comisiei Europene, deci a dat niște date oficiale.
Noi am fost pe locul 28 în 2024, am făcut o mega-grevă, cu trei mitinguri de peste 20.000 de profesori. Au venit săracii oameni din nord țării, n-au mai dormit noaptea să vină aici. Și am ajuns pe locul 21. După reducerile guvernului Bolojan, suntem pe penultimul loc în Uniunea Europeană, imediat înaintea Bulgariei. Deci, ce s-a făcut? Este de neadmis ceea ce s-a făcut. Învățământul rural este la pământ, cred că e ca pe vremea lui Ion Creangă, adică la mijlocul secolului al XIX-lea. Aici, eu am adus un document care mi-a mers mie la suflet, un interviu al domnului profesor universitar Mircea Miclea, care a mai vorbit în emisiunile tale, care este profesor de științe cognitive la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și este unul dintre puținii profesori universitari căruia chiar îi pasă de învățământul preuniversitar, pentru că, în fond, ei pregătesc ce le dăm noi.
Diana Dumitrașcu, moderator: Și fost ministru al Educației.
Florina Rogalski: Și fost ministru al Educației în 2004-2005 și care a demisionat singur, pentru că i s-au promis 6% din PIB pentru educație și nu s-a respectat această promisiune. Deci, a plecat el singur. Și ce a spus Mircea Miclea pe 8 septembrie 2025: Este cea mai tristă primă zi de școală din ultimii zeci de ani. Niciodată nu au mai fost atât de mulți oameni în conflict unii cu alții în școală, inegalitatea dintre România și celelalte state se accentuează și avem și un cost de încredere în clasa politică.
Mai spunea ceva domnul Mircea Miclea. Spunea că este foarte trist întâi să tai și pe urmă să-ți găsești argumente de ce ai tăiat. Deci, este de neiertat pentru orice profesor din sistemul de învățământ preuniversitar sau universitar. Au tăiat și la universitari, dar nu ca la noi.
Deci, au procedat ca niște contabili primitivi. Au zis: cine sunt cei mai mulți din sistemul bugetar? Profesorii. Pe ei. Deci lor le mărim norma didactică, le micșorăm salariile. Toată lumea este sub salariul de bază foarte mult. Comasăm școlile, punem câte 34 de copii. Ba chiar cineva – nu spun cine – important zicea: «ce contează dacă mai puneți o bancă sau două în aceeași clasă?». Zău? Păi, vino tu și predă în asemenea condiții. Și atunci, domnul Daniel David, pentru că declarația îi aparținea dumnealui, o persoană față de care am toate rezervele, ca să mă exprim elegant, domnul Daniel David a primit o sumă mult mai mică în septembrie 2025, pentru salariile cadrelor didactice. A recunoscut că a trebuit să facă reduceri masive de vreo 17.000 de oameni.
Și au redus suplinitorii, care și ei au rolul lor. Sunt colegii noștri, vin și suplinesc acolo unde nu sunt titulari. (…) Deci, un om ca Mircea Miclea, în clipa în care nu i s-a dat procentul din PIB solicitat pentru reforme, a plecat. Un om ca domnul David a rămas și a scris în CV calitatea de ministru, a făcut reducere. Când a plecat? A plecat în momentul în care i s-a cerut a doua oară să facă reduceri salariale și în învățământul superior. Și atunci a plecat. Credea că o să se întâmple lucrurile astea numai pentru învățământul preuniversitar.
Despre norma didactică
Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:
- pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
- pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
- excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
- profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
- în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
- cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister
În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.
Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.
Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
Principalele măsuri luate prin Legea 141/2025, în Educație
- Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate
- Norma didactică pentru toți profesorii din România crește de la 1 septembrie 2025, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, prin Legea 141 din 2025
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
- Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor
- Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
- Comasările de școli vor avea loc după reguli care trebuie stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
30 comments
Intai rezultate si apoi pretentii
Profesorii cu norma intreaga au program de gravida, vrajeala cu munca epuizanta de acasa pt pregatirea lectiilor de acasa. Propun sa le pregateasca la scoala, vin la 8 si pleaca la 16:30
Ce păcat ca ,,eforturile” dascălilor nu se regăsesc în calitatea pregătirii copiilor.
Avem o mulțime de analfabeți funcțional dar cei care ii produc nu se îngrijorează.
De fapt acțiunile greviste in invatamant sun centrate numai pe bani…niciun cuvânt despre calitate, performanta, pregatire adecvata pentru piata muncii etc.
-un profesor cu experienta nu are nevoie decat de 10 min sa-si pregateasca o lectie
-un profesor are de obicei aceasi lectie la mai multe clase
-in vacante ce activitati sunt ca sa acopere 40 ore pe saptamana
– dupa atata munca epuizanta nu inteleg cum mai pot face unii profesori meditatii sambata si duminica , 3 seriix2 ore x4 elevi\serie; daca luam in considerare ca pt fiecare ora de meditatie ar trebui sa se pregateasca in avans tot o ora
– unii aveau 50% ore suplimentare cand se lucra si sambata
Rezulta ca unii lucreaza 26 de ore pe zi
Observ printre comentatori doi nostalgici (Maria Liliana Alexandru: „Pe vremea lui Ceaușescu erau 22 de ore, se lucra și sâmbătă, aveam 42 de copii în clasă” ; Petru Iamandi: „Pe vremuri erau 20 de ore pe săptămână… ”). Oare n-ar fi bine să vă documentați și să vă puneți de acord cu postările? Pentru buna informare, erau 24 de ore în normă, ceea ce exceda norma nu era plătită activitatea iar dirigenția nici atât! Era frumoasă munca patriotică, nu?
Cât despre cei 42 de elevi (cu 6 mai mult decât numărul de elevi / clasă, reglementat de legislația în vigoare de atunci) v-aș aminti despre faptul că în momentul intrării în clasă a profesorului se făcea liniște deplină, părinții nu sunau la ore târzii și nu veneau la școală să reclame că profesorul cutare i-a admonestat fiul/fiica, decât chemați sau la ședințe cu părinții.
Având în vedere că până prin anul 2000 vârsta de pensionare era de 55 de ani pentru femei, la ce vârstă s-a intrat în învățământ cu 42 de ani în urmă? 🤔
Eu lucrez în învățământul special și am avut 4 ore în plus.
Excelent explicat! Mură-n gură, ca să înțeleagă orice om!
Doar că cei care ne conduc și-au făcut, în mare parte, facultățile la particulare, pe la instituții create special pentru ei, unde au trecut pe bază de proiecte și referate. Așa că nu au cum să aprecieze profesorii.
Este imposibil să apreciezi educația atunci când ajungi la putere fără o bază solidă și fără o educație reală, construită pe valori autentice.
Cumplit. Trist. Dar aceasta este realitatea noastră. Iar bine nu va fi niciodată, pentru că nu are de unde să vină. Așa că luați fiecare măsuri: plecați, renunțați, lăsați-i pe ei să se descurce fără noi.
Nu merită țara asta inteligența, pregătirea, educația, munca și eforturile noastre.
PENTRU CĂ NU A FOST NICIODATĂ, ÎN ULTIMII 35 DE ANI, ÎN STARE SĂ RĂSPLĂTEASCĂ OAMENII VALOROȘI LA ADEVĂRATA LOR VALOARE!
în vremea lui Ceaușescu aveam norma didactica de 22 de ore,se lucra și sâmbătă,
aveam 42 de copii în clasa mergeam în practica agricola,iar examenele de bacalaureat și treapta a-2-a nu
erau platite.
Și, sa nu uitam, aveam de corectat și teze.
Pregăteam copiii după amiaza pentru examene,la școală,iar salariile erau mai mici ca acum
în schimb,rezultatele erau mai bune.
Nu înțeleg cum un profesor dedicat sta în strada numai pentru bani și pentru ca își face datoria,în loc sa fără și schimbări pertinente pentru învățământ.
Am fost profesoara 42 de ani și am avut și elevi olimpici la nivel național.
Eu cred ca profesorii de azi au uitat ce înseamnă să fii profesor și mu prea msi au chef de munca.
Comparăm mere cu pere?! Aia nu se poate numi educatie ce ați facut dvs cu palme peste fata si nimeni nu mai scotea o vorba.Si putem vorbi si de rata de analfabetism cum era in acea epoca glorioasa a tarii?! Haideti sa nu vorbim de exceptii. Caci invatamantul trebuie sa fie pt toti.
Imi este greu sa va explic intr-un mesaj cat de mult s au schimbat vremurile. E adevarat ca sunt si profesorii de vina. Dar de ce nu vin altii mai buni la catedra?! Aici este intrebarea de baza! Toata lumea stie dar nimeni nu face nimic in aceasta sutuatie. Din fericire mai sunt si in prezent invatatori si profesori buni. Despre invatatoare copilului meu am numai si numai cuvinte de lauda.
Deci, 20 de ore pe săptămână înseamnă 4 ore pe zi, nu 5, 6 sau 7.
întrebarea se pune câte din aceste clase necesită planuri de lecție diferite. La câte din aceste ore se predă acelaşi subiect?
20 de ore înseamnă jumătatea unei norme întregi de 40 de ore pe săptămână. jumătate din timp este alocat pregătirii pentru clasă.
la asta, să mai adăugăm şi vacanțele…
@mânca-v-ar tata de troli – @Demian, Liliana, Alin etc.
Cum faceți voi variațiuni pe aceeași temă, să lase impresia că poporul mânios își exprimă cu mânie proletară înfierarea puturoșilor din învățământ.
De Friț, condamnat cu acte în regulă și rămas primar, nimic, dragilor? De pensiile speciale ale lui Bolojan, Friț, Sighiartău etc. nimic?
Sunt câteva fracturi de logică în expunerea doamnei profesoare. Cele „5,6,7” ore de care vorbește ar însemna maximum 4 sau chiar 3 zile de prezență la școală pe săptămână. Să zicem că sunt 4 pe zi, 5 zile, 20 de ore pe săptămână. La gimnaziu sunt 4 ore de limba română la clasă pe săptămână, deci dumneai predă la 5 clase. În cel mai nefavorabil caz are ore la fiecare nivel, adică de la a 5-a la a 8-a. Un nivel se dublează, cel puțin. Pregătirea se reduce de la 20 la 16 ore, dacă se pregătește câte o oră pentru fiecare oră predată, ceea ce nu cred, pentru un profesor cu experiență. Dar, pot fi patru de un nivel și doar una de altul. Poți să ai într-o zi ore doar la clasa a 5-a, să zicem. Câte ore te pregătești? Mai rămâne timp pentru seriile de câte 4-8 elevi de la pregătire, cu 80-100 lei, fiecare? Am văzut și articolul cu profesorul de sport care merge la 4 școli de când norma e 20 de ore. Când era 18, la câte școli mergea? Si el se pregătește câte o oră pentru fiecare oră predată? Trei sferturi dintre elevii de azi nu știu nici măcar să alerge. Trebuie amintiți și profesorii care absentează ori de câte ori doresc, cei care nu se pregătesc deloc, sau cei care nu-i pregătesc defel pe elevi. Ce să mai zicem de concediile și zilele libere care acoperă cam jumătate din zilele calendaristice ale anului. Nu pot afirma că nu există și situații dificile sau nefavorabile, dar cred că se exagerează foarte mult.
Ca in orice domeniu, daca nu va mai convine, va reprofilat, căutați altceva de munca. Asa fac oamenii in orice tara. Nu înțeleg de ce atâtea calcule. Mergeți in domeniul privat , faceți greva daca nu va convine etc.
ce vorbesti doamna? 20 de ore in 5 zike inseamna 4 ore pe zi !! de unde 7 ? de la plata cu ora? sau de la meditatii? de aia nu aveti timp de pregatire, ca altfel cine mai ia meditatii! 62 de zile de concediu , saptamana verde, altfel, etc, tabere, excursii, etc, cadouri, flori, banchete, majorate si in schimb sunt generatii de analfabeti ce ies de pe bancile scolii cu tot cu meditatiile pe care le dati!
Am lucrat cu numai jumătate de normă, suplinitor, în învățământ, doi ani, până acuma.
Este foarte, foarte greu ! Doar jumătate de normă !!!
Dacă ar fi fost normă întreagă (20 de ore), nu aș fi dus anul până la capăt ! Cât despre bani…, nici nu poate fi vorba – mai ușor, și mult mai bine plătit este să fi hamal… !!!
Cum te descurci omule, acasă, cu unul, doi, sau poate trei copii ? Cazi stors, seara! Așa-i ?
„Norocul” nostru-i că-i iubim ! ! ! !
Dar, totuși, oameni suntem… Nici coadă de topor, nici unealtă de plug…
Nu reziști… !
Cu cca. 30 de elevi numai într-o clasă, din cele 8 clase, 10, 12 clase…, și cu o educație din familie cu cât mai puțin respect – RENUNȚI !
Probabil că… cine știe cine ar avea vreun interes (Doamne ferește!) să mai intre în ÎNVĂȚĂMÂNT, în condițiile acestea. ATENȚIE !!!!!!!
NU vă bateți joc de oamenii serioși… !
Am văzut mult prea multe fețe trase, oameni complet EPUIZAȚI !!!!
Repet, am lucrat numai jumătate de normă, și categoric NU AȘ FI REZISTAT MAI MULT !!!
În acest fel CALITATEA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SCADE, iar urmările le vedem de mult, deja, oriunde, în jurul nostru.
Sunt in total acord cu dumneavoastră!
Insa vina ne apartine deoarece nu intelegem democrația Românească!
Atunci cand profesori vor intelege ca ai nevoie de ” monștrii” pentru a negocia cu ” monstrii” poate o sa ne revenim !
Atunci cand esti in primii ani de predare intr-adevar trebuie sa te pregatesti daca vrei sa faci ceva serios. Dar dupa mai mult de 3 ani nu vad rostul !? Disciplina predata devine a doua natura !
Programele școlare se schimbă, dar mai mult, se schimbă ELEVII. Nu poți preda exact la fel unui elev olimpic și unui elev care de-abia citește pe litere. Trebuie să găsești metode pentru fiecare dintre elevii tăi. Și dacă ai doar clase slabe (din ce în ce mai des e cazul ăsta) e de câteva ori mai greu.
Voi aveți impresia că merge la ca fabrică, toți pe același calapod?! De la zi la zi, de la an la an, trebuie să te adaptezi la clasele pe care le ai. Vii cu un plan la oră și descoperi că nu funcționează, din diverse motive – inclusiv pentru că lipsește (sau NU lipsește) de la oră un elev problemă. Și te adaptezi din mers. Vii la clasă și începi cu câteva minute bune de calmare a elevilor, care au avut ceva ce i-a stârnit sau despre care vor să discute încă, și tu trebuie să-i liniștești cumva și să începi ora ta. Faci toți pașii anticipați dar ceva nu se leagă, e nevoie să insiști (și programa e atât de stufoasă că nu prea permite), te adaptezi din nou, tu, ca profesor, că elevii nu știu care e rolul tău, ei sunt acolo să fie educați.
Dacă ție ți se pare ceva ce vine de la sine, intuitiv, la fiecare oră, la fiecare clasă, pentru fiecare situație, află că nu e așa. Elevii sunt indivizi unici, pentru fiecare îți pregătești mai multe scenarii, și asta în fiecare zi, în fiecare an. Mereu diferit.
Conținuturile nu se schimbă, oamenii se schimbă constant.
Sunt profesor de 20 de ani și acest an a fost cel mai greu an scolar. Cele 2 ore in plus s-au simțit în planificare, organizare, testare, dar mai ales în încercarea de a cunoaște ( în măsura în care poți) 60 de elevi în plus.
Are dreptate Dna profesor! Din aceste cauze, invocate de dânsa, tinerii noștri sunt analfabeți! Ce ziceți Dna profesor?
In profesia de medic,preot și cadru didactic trebuie sa ai chemare. Daca in primele sunt jurăminte, trebuie și pentru educator.
Chemarea nu plătește facturile. Un profesor are facturi ca și restul cetățenilor. Ce propui, cine are ”vocație” să fie plătit cu mulțumiri, și când face ceva bine, să i se mai pună în spate niște sarcini, gratis, că doar ”poate”?
Să înțeleg că dacă predai aceeași oră la 4 clase de a 5-a în aceeași zi te pregătești 4 ore?
Pe vremuri norma era de 20 de ore și se muncea și sâmbăta. Și n-am murit nimeni.
Pe vremuri intra profesorul în clasă și era instant liniște. Pe vremuri mai luați de urechi elevii și le mai dați la palmă și nu comenta nimeni. Pe vremuri trăiam în comunism și singura șansă de a urca în sistemul social dacă n-aveai PCR era să ai carte.
Toate astea de mai sus nu mai există. Trăiți din amintiri, v-a lăsat lumea în urmă.
predati aceleasi lucruri de ani de zile si ne aburiti cu pregatirea inainte. Daca sunteti pregatiti asa cum afirmati la ce va trebuie pregatire inainte. Daca in toate meseriile am proceda ca voi ce se intampla? In toate domeniile ne lovin de noi provocari si nu ne plateste nimeni pentru orele de pregatire de acasa.
Dragă meștere, tu când mergi la strung, e același strung dintotdeauna. Noi intrăm în clasă și niciodată nu dăm peste același mediu (chiar dacă sunt aceiași elevi). Nu te duci câine surd la vânătoare, te duci în fața copiilor pregătit sau te mănâncă cu fulgi cu tot.
Sau poate că voi vă închipuiți că în școală e cam la fel ca la locul vostru de muncă… în care caz, măcar să ne spuneți pe unde lucrați, să nu dăm pe-acolo, dacă asta e atitudinea voastră față de munca pe care o faceți.
Nu intereseaza pe nimeni. Politicienii se gandesc numai la buzunarul lor din pacate.
Daca vreti si trebuie sa vreti calitate in invatamant reduceti norma didactica,lasati profesorii sa fie pregatiti si linistiti pana la urma sunt si ei oameni care au in grija copii nostri.
Să recunoaștem că se exagerează masiv. Cunosc profesori din mai multe licee și niciunul nu alocă o oră de pregătire pentru fiecare oră de curs. De ce? Pentru că predarea aceleiași povești timp de 15-40 de ani devine o simplă rutină. În plus, profesorii fug de ferestre în orar ca să poată ‘rupe ușa’ școlii imediat după cursuri, grăbindu-se spre orele de pregătire private unde se câștigă ușor un al doilea salariu. Adăugați la asta lipsa de interes pentru evoluție în liceele din categoria care formează majoritatea (cele medii spre mica performanta) și veți avea tabloul real.O cred pe cuvânt pe d-na profesoară că ea face excepție, dar procentual acești dascăli sunt mult prea puțini. Cu 3 luni de vacanță pe an și o normă de 20 de ore în loc de 40, profesorii sunt singurii bugetari privilegiați care se plâng de volumul de muncă. Iar plata cu ora este o altă anomalie: ce alt bugetar mai primește bani, și nu timp liber, dacă stă peste program? Ați ales o profesie vocațională, dragi profesori, este păcat să o transformați într-o târguială!
Aveți mare dreptate, stimată doamna! Cu cine să vorbești, cui să îi explici! După 1989 și-au bătut joc de educație în mod sistematic! Din păcate, cum arată școala acum va arăta țara mai târziu. Îi invit pe mediocrii care ne conduc să ghicească vorbele cui le-am folosit în exprimarea mea!
Ce fac sindicatele ca noi am ramas cu norma marita, numar de elevi mai mare la clasa si venituri taiate?