Profesoara Nina Vasile, apel către ministrul Daniel David: În această vară voi da a 9-a oară examenul de Titularizare. Concursul de titularizare nu titularizează / Soluția propusă pentru toți profesorii suplinitori calificați aflați în această situație

118.898 de vizualizări
Nina Vasile / Foto: captură InfoEdu/ TVR Info
Profesoara Nina Vasile, doctor în filosofie, cu experiență în educație în România și Spania, a trimis un memoriu oficial către ministrul Educației, Daniel David, solicitând o audiență pentru a discuta „starea de urgență” a titularizării în învățământul românesc. Memoriul a fost primit și pe adresa redacției, cu acordul autoarei pentru publicare.
  • Nina Vasile este profesoară „suplinitoare calificată” (conform expresiei în uz în acest moment), predă filosofie și logică, are doctoratul în filosofie – doctorat care a durat cinci ani în România și alți trei în Spania. A predat cândva psihologie și a studiat un an la Facultatea de pedagogie în anul universitar 1992-1993. Este scriitoare și membră în Uniunea Scriitorilor din România.

„Am experiența unui sistem educațional de 7 ani în Spania. 10 ani am lucrat ca bibliotecară iar după reîntoarcerea în țară, din anul 2018 până în prezent, timp de 8 ani am dat în fiecare an Concursul de Titularizare, cu note peste 7, fără să mă pot titulariza. În această vară voi da a 9-a oară acest examen pentru că orele mele au fost solicitate la pretransfer de către un titular  în fața căruia nu am avut nicio șansă, doar pentru că sunt suplinitoare. Domnul director al școlii la care am baza în acest an nu mi-a acordat continuitate pentru anul viitor. Prefer să nu spun numele școlii, nici al domnului director pentru că nu doresc să fac aici o reclamație în sensul acuzării unei persoane (dumnealui nu are vreo vină) ci reclam dacă pot să spun așa, sistemul educațional românesc care are o legislație ce nu este favorabilă educației ci, în primul rând face un mare deserviciu pentru mii de persoane care în acest moment repetă ca și mine a n-a oară Concursul de Titularizare, deși conform notelor, ar trebui să fim titulari. 

Vă rog să luați în considerare următoarele: am scris deja multe articole publicate pe Edupedu.ro, am și interviuri la TVR Info, emisiunea infoEdu, unde am analizat și oferit soluții pentru diverse probleme din învățământ, dată fiind pregătirea mea profesională, experiența ca profesor și mamă care cunoaște direct două sisteme de învățământ (din România și Spania). Acesta este motivul pentru care pot înțelege clar lucrurile bune dar și mai puțin  bune din ambele țări. Despre alte sisteme educaționale am citit sau am aflat din experiențele directe ale altor persoane (inclusiv elevi). 

Pot să ofer o diagnoză dar și soluții și propuneri concrete, precise, rezonabile și raționale pe multe probleme, fapt pentru care v-am înaintat uun memoriu prin care v-am solicitat o audiență pentru a vă detalia situația, dar și propunerile concrete legate strict de titularizarea și Concursul de titularizare din România. 

Permiteți-mi să expun câteva puncte din multele posibile de avut în vedere: 

  1. În prezent Concursul de titularizare nu titularizează; decât în mod excepțional, existând adesea cel mult un post titularizabil, și adesea nici măcar unul. Prin post titularizabil se înțelege acum: o normă întreagă, de 18 ore pe săptămână la o singură școală. Aceasta e singura situație în care cineva devine automat titular (având notă peste 7). Dar Concursul de titularizare fără titularizare reprezintă un non-sens!
  2. Există și profesori titulari având norma în mai mult de o singură școală, dar această situație este la discreția ditrectorilor și presupune condiții pe care le pot îndeplini tot atât de puțini precum sunt cei care devin titulari. Prima condiție, adăugată la mijlocul anului școlar anul trecut, este să existe o continuitate de 6 ani în învățământ, ceeea ce este imposibil pentru marea majoritate a suplinitorilor calificați. Este aici și motivul pentru care, în continuare, mii de profesori, inclusiv anul ăsta, în formula actuală  din metodologie, nu vor putea deveni titulari pe două școli și ar trebui să repete examenul. Repetarea însăși a acestui Concurs de început de carieră în învățământ, în condițiile în care mulți profesori au Definitivatul, destui și gradul II, gradul I și chiar doctoratul, este un coșmar deja, dat fiind că există un consum nervos pe care oricum îl trăiesc profesorii prin specificul muncii lor. 
  3. Un alt motiv pentru care se repetă examenul de titularizare este faptul că pentru orele rezervate nu se acordă continuitate.
  4. Faptul că există în metodologia mișcării de personal didactic ceea ce se numește post pe perioadă determinată, precum și pe viabilitate, obstrucționează declararea lor ca posturi titularizabile. Dar aceste ore, chiar norme întregi doar pe un an, apar așa deja de mulți ani, ceea ce nu mai are nicio logică. Prin urmare, corect este să nu mai existe aceste denumiri care forțează perpetuarea listării lor ca posturi pe termene care de fapt sunt mult mai lungi, în realitate fiind  nedeterminate. 
  5. Restrângerea de ore, aparent justifică repetarea concursului pentru profesorii care fiind suplinitori, rămân cu mai puține ore decât norma întreagă; ori, aceste restrângeri care generează câte două ore în principiu și care vin, fie din desființarea unor clase, fie din regula diminuării normei pentru profesorii cu vechime de peste 20 de ani, pot fi acoperite de către profesorii care există deja în școlile respective sau pot fi completate de programe de remediere și/sau opționale, sau oricare alte proiecte ce pot fi de folos în școli. 
  6. În acest moment, la etapele de pretransfer, prioritate au titularii și nu este corect pentru cei care sunt forțați să intre ca suplinitori. Nu este justificată această etapă de pretransfer. Voi spune aici că, o dată luat Concursul de Titularizare, profesorii trebuie să își asume repartiția pentru care au optat și doar în situații de schimbare de oraș pot solicita un post de titular (nu contează pe câte școli), dacă există.  Consider, atât eu cât și toți suplinitorii – care constituim un grup de atitudine care deși fără statut sindical – avem dreptul să reclamăm probleme de care ne lovim și afectează întregul sistem.  Voi arăta în ce sens, dacă îmi veți acorda această posibilitate.
  7. Date fiind cele spuse aici ar trebui să fie clar că singura soluție necesară pentru a repara o nedreptate și o regulă ce lovește inclusiv în motivarea unui aspirant la cariera didactică, este redenumirea a ceea ce înseamnă titularizare și aplicare în regim de urgență, începând cu Concursul din această vară ( 2025).
  8. Prin urmare: 
    • Titular trebuie să însemne: profesor care a luat nota peste 7 la Concursul de titularizare, are o normă întreagă de 18 ore, indiferent de numărul școlilor primite la repartiție, conform notei și opțiunilor sale. Această situație reprezintă cu adevărat „titular în sistem” și nu „pe o școală” (prin excepție, două) cum este acum. 
    • În consecință: Post titularizabil înseamnă oricare număr de ore, între minim 6 și maxim 20 ore, fără restricții de „1 an” sau „pe viabilitate”, expresii care sunt nejustificate atâta timp cât respectivele ore apar pe timp nelimitat ca disponile doar un an, doi sau pe viabilitate. Din nou, o inadvertență logică dată de contradicția între forma legislativă și starea de fapt, din teren, ca să spunem așa. 
    • Singura soluție imediată, posibilă, fără probleme, rațională, la problema repetării Concursului de titularizare, este: după acest examen, pentru profesorii care au note peste 7, după repartizare, la primirea deciziilor, pe lângă informațiile legate de numărul orelor (normă), distribuția lor și nota luată, ei trebuie să primească și Titularizarea, indiferent de numărul școlilor care intră în distribuția orelor din normă.  

Întrucât titular în sistem înseamnă profesor cu o normă întreagă, indiferent de numărul școlilor, automat, din acestă soluție decurg următoarele:

  1. Se desființează noțiunea de titular cu o normă la o singură școală sau două în n condiții.
  2. Se desființează noțiunile de post „pe durată determinată” sau „pe viabilitate a postului”.
  3. Se desființează etapele de pretranfer pentru toți profesorii. 
  4. Fiecare profesor asumă ceea ce a reușit la primul concurs de titularizare. Orice schimbare ulterioară acestui concurs, pentru un titular înseamnă un interviu de prezentare a experinței, a proiectelor profesionale finalizate, în curs  sau de viitor.  Interviul, pentru orele sau norma disponibilă, însoțit de inspecție la clasă, trebuie să fie organizat  și monitorizat la Inspectorat, de către persoane specializate în evaluare, precum și pe disciplinele pe care evaluează profesorii titulari candidați. Acești specialiști sunt din afara școlii, și vor nota conform unor criterii cunoscute în pedagogie. 
  5. Acest tip de schimbări de școli nu pot fi regula ci excepția, când e vorba de mutarea dintr-o localitate în alta. 
  6. Singurele posturi care rămân în regim de rezervă sunt cele care se referă la revenirea în sistem după pauze din diferite motive (detașare, sarcină și creștere a copilului). În acest caz, cel care suplinește știe din start data până la care lucrează, el putând să fie titular chiar dacă suplinește. Locul unde își va continua activitatea, va fi acolo unde există ore disponibile, cu riscurile sau inconveninele posibile. 
  • Se subînțelege că, dacă în acest an, toți profesorii care iau note peste 7, devin titulari, anul viitor vor apărea mai puține ore. Este condiția necesară pentru adevărata competență care abia de anul viitor are sens, iar cei care vor intra în sistem vor fi cu adevărat cei mai buni și cu siguranță din ce în ce mai tineri, motivați de un examen de intrare dat o singură dată și apoi având perspetive de evoluție care sunt automat odată cu gradele specifice în învățământ. Menționez că ceea ce se numesc grade în învățământ se derulează pe parcusul a trei  ani cel puțin, cu inspecții și la final cu lucrări care au valoarea celor de licență, dată fiind coordonarea lor de la nivel universitar, ceea ce face ca orice alte evaluări să fie forțate și dincolo de nivelul suportabil ca presiune psihică. În plus, profesorii sunt dintre cei care fac cele mai multe cursuri de perfecționare profesionale în sistemul public, dincolo de grade care oricum sunt solicitante.
  • Precizez că singurii care trebuie, pot și are sens să repete concursul de titularizare, sunt acei profesori care la primul examen iau sub nota 7. 
  • De asemenea, precizez că e foarte firesc să existe în fiecare an ore eliberate, chiar dacă mai puține, acestea provenind din pensionări care, în învățământ nu ar trebuie să fie prelungite, ținând cont de uzura intelectuală foarte mare pentru meseria de profesor în preuniversitar. În cazurile unor profesori de excepție, de mare valoare, pot fi făcute derogări, dacă există o recunoaștere la nivelul rezultatelor obținute la nivel internațional sau al integrării și promovabilității recunoscute ca atare. 

Cele de mai sus sunt doar câteva probleme enumerate și dacă ar fi fost să le consider pe toate, ar fi necesare mai multe pagini. Sper că totuși, sunt relevante și vă pot convinge să îmi acordați o audiență pentru a vă răspunde la orice întrebare și/sau nelămurire.  Aș dori să înțelegeți din acest memoriu, starea de urgență pentru intervenția în sensul unor aplicări a soluțiilor propuse, acestea fiind argumentate, logice și clare, atât cât a fost posibil în cinci pagini”. 


30 comments
  1. Multi dintre cei care nu inteleg Metodologia de angajare, detasare, pretransfer sau Evaluarea Nationala la clasa a VIII-a si admiterea la liceu isi dau cu părerea cum ar fi mai bine, mergând pe principiul ,,până ce totul țăndări va fi!” Sistemul de acum este unul foarte echitabil, Titularizarea este un examen concurs (nu un simplu examen), sa iti pierzi angajarea pe perioada nedeterminata dupa ce ai învățat cu seriozitate pentru ea, să depinzi de mofturile sau relațiile directorului sau ale politicului, ar fi ultima bomboana de pe coliva educatiei din România!

  2. Văd aici o mulțime de persoane,unii profesori care repetă mereu același lucru Examenul de Titularizare! Le spun doar atât: Spuneți o altă țară din Europa și din lume unde mai există așa ceva ,acest termen,acest așa zis Examen??? Vă spun eu NICĂIERI! Ați reținut? Noi suntem singuri terminați, manipulați de acești șmecheri care ne au băgat în mental,pas cu pas aceasta idioțenie numită Metodologia Cadru!!! De ce? Că sa poată ei sa conducă și să facă din noi ce vor și cum vor! Habar nu aveți că Examenul de Titularizare a fost blocat anul acesta pe 31 Dec 2024 cu Ordonanța Trenulețul 156/2024, dar acest minunat ministru ” ineficient” ,care doar vorbește la podcasturi, la deblocat pe 25 aprilie 2025!! De ce ? Pentru că au făcut scandal monstru toate inspectoratele școlare județene, că nu își justifică scaunul acolo! Totul e despre EI nu despre Profesori,ce naiba nu ai priceput?! Din 2017 și inclusiv anul trecut la Conferința/ Congresul pe Educație și Digitalizare in învățământ de la Bruxelles, nu s a cerut ferm să desființăm această anomalie numită Titularizare și atâtea examene puse aiurea,inclusiv acest haos cu rotirea profesorilor an de an! Ne a cerut în mod imperativ OCDE și Comisia europeană!!!! Deci cică noi suntem ProEuropa doar când avem chef ,nu??? Să aud,ce debitează Ministerul Educației și Cercetării că răspuns!? Întrebați o pe fosta ministru Deca despre acest Congres din iulie – august,că știe de el ,a fost acolo!!!!

    1. Dacă ați avea proprietatea termenului (cum de altfel nu o au nici mulți din cei care comentează aici) ați fi știut că nu se dă anual examen, ci CONCURS. E practic un concurs de angajare pe post – fie pe perioadă nedeterminată, fie determinată, în funcție de ce este liber sau nu pe un termen oarecare.

      CONCURS. Examen e cel de definitivare, cel de grad, cel de absolvire. CNU nu este așa ceva.

      1. Concurs unde posturile sunt date pe sub mâna. Șmecherie de concurs:posturi licitate la negru,pe sub mâna, au doar nevoie de fraieri care sa asiste ca prostii și sa le valideze șmecheriile.

        1. Ce vorbești, domnule? Titularizarea e un concurs NAȚIONAL, se scot posturi la CONCURS an de an, și repartiția se face prin ȘEDINȚĂ PUBLICĂ, nu prin “licitații la negru.” Dacă e post scos la concurs în anul respectiv, și ai medie suficient de mare, te prezinți frumos la ședința publică și postul e al tău.

  3. Foarte adevarat și clar ceea ce spune Ana. 👍
    D-na Vasile cu siguranță este un profesor bun, asa cum sunt “n” profesori, în sistemul de învățământ, cu experiență și doctorat. Felicitări pentru că au muncit, nu este ușor sa faci cercetare!
    Faptul ca nu există ore “titularizabile” acolo unde își dorește doamna, sau oricine ar fi în cauza, este altceva!
    Iar a deveni titular în sistem și angajat la afinitățile directorilor … 🤣🤣🤣! Vă dați seama ce ar fi!?

  4. Autoarea articolului ar trebui să fie ministru la educație și să nu mai meargă pentru a n-a oară la titularizare.

  5. Te contrazic, Metodologia Cadru chiar Nu O Știi deloc! Altfel nu te ai băga aiurea! Cumva a rănit orgoliul tău de titular??? Metodologia Cadru e prost făcută, concepută,plina de lucruri și demersuri ilogice și anormale!!! Biblia aceasta Sfântă a învățământului românesc,pe care ei ne au băgat o pe gât,pas cu pas ,e plina de greșeli și anormalități!!! Trebuie, refăcută total! Habar nu aveți ce scrie la Capitolul VIII art 64 punctul 8 și 9? Să vă dovedesc că ăștia de la MEC și Inspectoratul școlar județean și cel din București, vă iau de fraieri,că sa nu zis ” deștepți asimptomatici”! Pentru a fi angajat pe perioada Nedeterminata in învățământul românesc trebuie minim nota 7 la examenul de Titularizare SAU , rețineți este SAU ,nu e ȘI, minim nota 8 la inspecție/ examenul de Definitivat!!! Deci de ce nu avem contract de muncă pe perioadă Nedeterminată, deși am luat Definitivatul cu peste 8??????????????????!! Hello Ministerul Educației și Cercetării,se aude??? Ajungem și în instanță, pentru faptul acesta,că chiar legislația voastră NU o respectați, inclusiv Codul Muncii!!! Cumva aveți alta legislație și nu știam? Faceți ce vreți voi ,când vreți și noi suntem fraieri pământului? Vă bateți joc de noi in fiecare an,in fiecare vară,stres continu și umilință,de la niște persoane care fac ce vor și respectă doar ce vor ei ,când vor ei și pentru cine vor ei,atât! Restul sunt de schimb!!! Așa e ,nu?

    1. Așa este. Eu am luat examenul de titularizare cu nota 7 și 10 sutimi în anul 2023. La liceul unde predau nu era atunci post titularizabil, așa că am fost angajat pe perioada determinata. Anul trecut am dat examen de definitivat reușind să iau 8-88 Era foarte bine dacă era dată o lege în acest sens, adică să fiu titularizat în urma promovării și a examenului de definitivat, chiar dacă examenul de titularizare l-am promovat în 2023. Anul acesta sunt nevoit ca mulți alți colegi să susținem din nou acest examen.

    2. Asa este,mulți comentează dar nu au habar!Singurul lucru ok ar fi ca toate posturile să se ocupe prin probă scrisă, corectată în centrele universitare, apoi să se opteze în funcție de media obținută, fără concurs de…dosare și alte inepții!Așa a fost la începutul anilor90 și Așa au ajuns titulari niște profesori tineri foarte buni ,care altfel nu aveau nicio șansă!

      1. Dacă vă uitati la subiectele ce s-au dat in ultimi ani la Concursul de Titularizare ,partea de disciplina(nu cea de didactica) ați vedea că un elev de liceu le -ar rezolvat in proportion de 90%. Le-as propune color care se tot lauda ca au dat titularizarea de “n” ori as dea in examen de titularizare cu subiecte din anii’90, sa vedem daca tot asa grozavi sunt, iar lucrarile as fie corectate in centre universitare, nu de profesori de liceu. As dea examen cu teme de facultate si metodica cu toata materia din anii scolari, adica sa stie pe de rost programa scolara de V-XII. In plus sa se dea concurs la nivel national (ca medical, si cei din justitie) si sa se ia posturile in ordinea descrescatoare a mediilor la nivel national. Ca la repartitie guvernamentala, cum era odinioara, cu obligatia as stai pe post cel putin 5 ani. Si atunci vedem cine stie cu adevarat materie si e apt ptr învătamânt.
        Posturi pentru titularizare sunt, dar sunt in mediul rural, dar cei ce vizeaza la un post in invatamant vor nu mai in oras si acela resedinta de judet. Aceasta dna ce doreste audienta si se lauda cu cei 7 ani in Spania(cred ca nu intr-un satuc uitat de lume) si cu anii de bibliotecara , se vede ca nu doreste post titularizabil decât in oras resedinta de judet poate chiar in Capitala.
        Si daca a ramas pe acelasi post ca suplinitor calificat atâtia ani nu inseamna ca poate e implicat si directorul scolii unde profesea

  6. Buna ziua,
    Eu am fost perseverenta timp de 13 ani.
    Tocmai in al 13 lea an am prins un post titularizabil.
    Daca nu prindeam nici a 13 a oara eram hotarata sa renunt la invatamant.
    De atunci numarul 13 il consider norocos

  7. Cu tot respectul,doama profesor sta pe post de profesor suplinitor calificat pentru ca asa isi doreste!
    Ati incercat un alt post la un liceu cu mai putin renume?Sau chiar un post in alta localitate sa faceti naveta?
    Si vad un pic din “capra vecinului”,in textul dumneavoastra.
    Metodologia o stim toti….

    1. Cum ati ajuns la aceasta concluzie?Filozofia, ca si istoria au foarte rar posturi titularizabile.In judetul meu spre ex, la istorie, ultimul post (si unicul in acel an) a fost acum vreo 4 sau 5 ani.

    2. Sunt perfect de acord cu dvs. Sa incerce doamna dr. in filozofie , sa profeseze si la un liceu de provincie intr-un mic orasel. Ca acolo precis sunt ore ptr titularizare. Sa incerce sa faca naveta macar vreo 5 ani.
      De lamentari de astea ca orele sunt tinute am tot auzit, dar niciunul nu zice ca vrea la o scoala la tara sau in oras mic de provincie.
      Doamnei profesor i-a facut in cei 7 ani favoarea de a sta pe aceeasi catedra, deci i s-au oprit orele ,nr fiind date ptr alti concurenti. Care poate erau mai in masura.

  8. Etapa de pretransfer nu se poate desființa. Este un drept să poți pleca de pe un post dintr-un județ pe un post in alt județ pentru apropiere de domiciliu. Nu poți sta pe un post in Vaslui,de exemplu, dacă te căsătorești și familia ta este la Satu Mare. Condiția este să existe un post liber în acel județ.

  9. Înțeleg frustrarea dnei procesoare, însă mă întreb dacă va mai avea aceeași opinie după ce se va fi titularizat? Sunt convins că la nivel național sunt posturi titularizările, însă d-na dorește să se titularizeze doar într-un anumit oraș.

  10. De ani de zile, titularizarea este inepta si nu duce la cresterea calitatii educatiei in scoli. Apoi realizarea de clase cu maxim 16- 18 elevi ar mari numarul de ore si ar atrage noi profesori. Ca elev, am avut sansa ca la multe materii sa am acelasi profesor de la cl.5 si 6 la cl.10 si 11, 12 la fizica, biologie, romana, lb straine, ce aduce mai buna pregatire ale elevilor. Azi in fiecare an sunt alti profesori la clase.

  11. Întreb și eu ca un “profan”: în alte domenii se dau an de an examene?! Odată stabilită nota 7 care te poate titulariza, asta trebuie să rămână și să fie valabilă și pentru viitor. Aici trebuie acționat, nu în alte parte.

    1. Da, sa existe un examen de acces in profesie, cu nota minima 8, de exemplu! Ar trebui sa fie un examen exigent, care sa verifice competentele si cunostintele necesare exercitarii profesiei. Daca ai dovada promovarii lui, sa nu fii obligat sa dai un alt examen doar ca sa fii suplinitor, iar daca sunt concurenti mai multi pe un post de suplinit, sa fie departajati prin nota la acest EXAMEN – CARE NU POATE FI NUMIT DE TITULARIZARE , eventual Definitivat sau altfel.

      Ulterior promovarii acestui examen -obligatoriu pentru a profesa in invatamant- profesorii sa poata participa la Concursul de ocupare a posturilor libere din invatamant/ titularizare, la care sa se scoata toate posturile libere! Numai daca ai nota necesara ocuparii postului, cea mai mare in mod normal, te vei putea titulariza pe el (si doar pe el !) si vei avea statut de titular. Aceasta sa fie regula! Suplinirile sa se faca doar ulterior, in cazul in care nu se ocupa posturile prin concurs sau in caz de concedii medicale, de maternitate etc. Aceasta e de fapt si DEFINITIA cuvantului “suplinitor” in orice limba; doar la noi exista ciudatenia asta, cu suplinitori pe viata uneori, sau decenii la rand, si nu pentru situatii temporare!!

      Orice transfer/ detasare/ suplinire… pe baza de portofoliu, interviu, dosar, ne va aduce cred in acelasi punct al contraselectiei si coruptiei de acum. Si inca ceva f. important: atat examenul de intrare in profesie cat si concursul ar trebui sa fie plasat intre atributiile si sub egida UNIVERSITATILOR de prim rang. Oricum, ISJ-urile nu mai exista in teorie de cativa ani de altfel, probabil nu s-a aflat la Minister inca…😡

      PS Imi dau seama acum ca unele idei au aparut si in propunerile ministerului si ale altor comentatori probabil, sub forme usor diferite…Le las totusi aici; poate sunt mai succinte, continand si elemente noi, cred, mai ales legate de rolul universitatilor in selectarea profesorilor, statutul aberant al suplinitorilor – care s-ar clarifica prin scoaterea tuturor posturilor disponibile la concurs – si mai ales, desfiintarea ISJ-urilor asa cum sunt acum, politizate pana in maduva, pe față sau nu!!! Altfel, ne vom intoarce mai devreme sau mai tarziu la aceleasi probleme structurale.

      1. Păi așa e și acum. Dai EXAMEN de definitivare în învățământ, luat cu nota 8, după care dai și CONCURS de titularizare (dacă sunt posturi titularizabile) sau suplinire (pe posturi fără viabilitate sau fracțiuni de normă). La examenul de definitivare concurezi cu tine însuți și nu-ți iar nimeni locul dacă obții media necesară. La CONCURS concurezi cu toți ceilalți care doresc locul dorit și de tine, în aceleași condiții, pe aceleași subiecte. Echitabil și simplu ca bună ziua.

        Dacă nu treci de definitivat, repeți până reușești. Nu poți deveni titular fără definitivat, exact cum doriți și dvs. Chiar dacă obții un post titularizabil prin concurs, în cazul în care nu promovezi definitivatul, nu ești titular. Astea-s condițiile de acum.

        Știu că e frustrant să mergi de multe ori la concurs când sunt posturi pe perioade scurte sau deloc. MERGEȚI ÎN ALTE PĂRȚI ALE ȚĂRII. Natalitatea e în scădere, NU vor apărea alți copii și alte clase în orașele voastre. Vă doriți cu tot dinadinsul un post aproape de casă (ceea ce e absolut normal), asumați-vă că e posibil să NU apară așa ceva prea curând – sau deloc.

        Cu toată aprecierea pt doamna Vasile, filosofia nu are prea multe ore în planurile cadru și dacă se aplică planurile propuse de ministru, va avea și mai puține. NU SUNT ORE de filosofie suficiente pentru dânsa, de aceea repetă CONCURSUL (nu examenul, a dat toate examenele suficiente ca să demonstreze că e pregătită pe disciplina sa). Dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie dată afară ca se ocupe anual – sau la 5 ani – din nou toate posturile posibile. Nu așa funcționează relațiile de muncă, și dac-ar funcționa așa, n-ați mai avea profesori oameni ci doar poate IA.

        Hai să nu mai ducem în extrem problemele legate de intrarea în sistem. CNU există și permite angajarea FĂRĂ pile. Dacă ar fi făcute angajări la fiecare școală, cu pretext de concurs local… nimeni n-ar mai intra de pile sau oameni descurcăreți. Chiar asta vreți?!

        1. Dacă vă uitati la subiectele ce s-au dat in ultimi ani la Concursul de Titularizare ,partea de disciplina(nu cea de didactica) ați vedea că un elev de liceu le -ar rezolvat in proportion de 90%. Le-as propune color care se tot lauda ca au dat titularizarea de “n” ori as dea in examen de titularizare cu subiecte din anii’90, sa vedem daca tot asa grozavi sunt, iar lucrarile as fie corectate in centre universitare, nu de profesori de liceu. As dea examen cu teme de facultate si metodica cu toata materia din anii scolari, adica sa stie pe de rost programa scolara de V-XII. In plus sa se dea concurs la nivel national (ca medical, si cei din justitie) si sa se ia posturile in ordinea descrescatoare a mediilor la nivel national. Ca la repartitie guvernamentala, cum era odinioara, cu obligatia as stai pe post cel putin 5 ani. Si atunci vedem cine stie cu adevarat materie si e apt ptr învătamânt.
          Posturi pentru titularizare sunt, dar sunt in mediul rural, dar cei ce vizeaza la un post in invatamant vor nu mai in oras si acela resedinta de judet. Aceasta dna ce doreste audienta si se lauda cu cei 7 ani in Spania(cred ca nu intr-un satuc uitat de lume) si cu anii de bibliotecara , se vede ca nu doreste post titularizabil decât in oras resedinta de judet poate chiar in Capitala.
          Si daca a ramas pe acelasi post ca suplinitor calificat atâtia ani nu inseamna ca poate e implicat si directorul scolii unde profesea

  12. La examenul de titularizare, conform metodologiei de până acum, cei care obțineau cele mai mari note nu se puteau titulariza decât în localități de tip rural pentru că doar acolo existau posturi întregi, garantate pe 4 ani. Celor cu notele următoare, li se ofereau bucăți de catedră disponibile în orașe mari, în școli de top multe dintre ele. Bucățile de catedre din oraș au fost mereu mărul discordiei. Candidatul cu nota cea mai mare nu are voie să aleagă posturi în oraș decât dacă sunt catedre întregi. Ai cea mai mare notă și ai de ales între a te titulariza în rural sau a rămâne suplinitor la oraș, posibil în 2 școli. Cei care și-au dorit cu adevărat să intre în sistem au luat note mari și au ales catedrele din rural. Și-au asumat naveta și bineînțeles că vor încerca să se transfere aproape de acasă. Desigur, fiind titulari, dânșii revendică acum posturile din oraș pe care sunt repartizați cei care la concurs au avut notele mai mici. Dar suplinitorii care ocupă aceste posturi doresc să fie titularizați pe ele în timp ce candidații cu notele de top s-au titularizat la zeci și sute de kilometri distanță de casă, în baza notei de concurs și a decenței de accepta postul respectiv în mod corect. Dânșii și-au asumat naveta și greutățile ei și au dreptul de a beneficia de etapa de pretransfer pentru a se apropia de casă în baza notei de top de la titularizare. Și da, un titular cu nota cea mai mare, care s-a titularizat departe de casă, trebuie să aibă dreptul să se transfere aproape de domiciliu, pe un post ocupat de un coleg suplinitor cu notă mai mică la examen, poate chiar în aceeași sesiune. Aceste pretransferuri eliberează posturile din rural pe care le vor putea ocupa din nou cei cu notele cele mai mari la titularizare. Aceasta pare a fi rațiunea examenului de titularizare: selecția candidaților cu performanțele cele mai mari pe cele câteva posturi care mai există.
    Pentru că, între timp, sistemul se micșorează spectaculos. Din 2001 și până în 2022, populația școlară a scăzut cu aproape 1.000.000 de elevi, aproximativ 30% din efectivele anului 2001 (vezi anuarele statistice ale României). Posturile didactice se reduc și ele pe cale de consecință. Scăderea natalității continuă, astfel că sistemul nu își permite să acopere toate posturile cu titulari pentru că nu le poate garanta contractul pe viață. Titularizarea pe viață este într-adevăr o noțiune din altă epocă istorică așa cum este și catedra pe viață. Ar fi interesant de privit spre modelul nipon din acest punct de vedere.
    Și da, trebuie verificate posturile la nivel de plata de ora. Acolo sunt dosite multe ore blocate de decenii și pe care le ocupă, în multe cazuri, aceiași oameni. Și prin inspectorate sunt posturi ocupate de decenii de aceiași oameni.
    Un aspect ce ar trebui luat în calcul ar fi vârsta de pensionare a personalului didactic pentru că uzura psihică este imensă (recunoscută prin sporul respectiv) și ar putea fi luată în considerare ipoteza de a oferi profesorilor cu o anumită vechime neîntreruptă la catedră posibilitatea de a se retrage benevol la pensie, fără penalități, cu câțiva ani mai devreme decât 65. Nu vorbim de pensionare la 47 de ani, dar 60 de ani este o vârstă foarte greu de dus în școala de azi. Este ca și cum la școală ar preda bunicii.
    Este de admirat modul și viteza cu care actualul ministru al educației lansează analize și propuneri care par foarte pertinente și sperăm să nu fie doar vorbe în vânt în noua configurație politică post alegeri. Știm că a preluat un sistem bolnav, cu o mare inerție, dar este totuși un sistem plin de oameni inteligenți pe care ar trebui să poți conta.

    1. Sunteti in eroare din mai multe privinte:
      1) Nu exista titularizare sau catedra ” pe viata”, nu garanteaza nimeni asa ceva.
      E vorba doar de contract pe perioada nedeterminata, cum e in orice domeniu si cum este si obligatoriu conform Codului Muncii
      2) Pe viitor problema nu va fi excesul de cadre didactice, ci lipsa lor. Deja esre deficit la unele materii, iar in 6-7 ani vor incepe sa se pensioneze cei din ” generatia decreteilor”, care sunt cam jumatate din profesorii ramasi.

  13. Foarte logic. Clar. Min Edu e cazul să înceapă a funcționa cu un MRU (urât și de lemn termen pentru HR!) competent, chiar externalizat. A motiva oamenii să intre și să RĂMÂNĂ, este poate primul lucru important după competențele dovedite în urma unui examen serios, susținut după o validare universitară premergătoare.
    Nu vă puteți folosi de prof. capabili doar cu ducerea la infinit a acestui mascat șantaj emoțional, știind că oamenii competenți, titulari sau suplinitori, iubesc elevii și învățarea și presupunând că nu vor pleca. E mârșav! Disprețuiesc înțepeneala sistemului de educație, ce merge împotriva oricărei logici și cu legi fără norme de aplicare!

  14. Vă susțin, dna Vasile!
    Sunt într-o situație similară, predau ca suplinitor în locul unei doamne care se detașează deja de 4 sau 5 ani. Mi s-a dat continuitate, dar, pentru că ultimul examen l-am dat în 2022, acum îmi expiră notă, ceea ce presupune să mai dau încă o dată examenul. Simt o umilință imensă că trebuie să dovedesc ce deja se știe: nu numai că la examene am luat peste 7, că am promovat definitivatul din prima, că am primit, pe drept, calificativul “foarte bine”, dar am și devenit din ce în ce mai bună, aspect ce poate fi dovedit din feedbackul pozitiv atât de la elevi (cărora le cer acest feedback anonim), dar și de la mulți părinți, care nu m-au întâlnit niciodată. Sunt un om harnic, corect, echilibrat și totuși cineva/sistemul consideră că e nevoie, a patra oară să demonstrez evidentul. Familia mea este iar pusă între paranteze, energia pe care o aloc unui examen steril este folosită neputincios, demnitatea mea de om și de profesor îmi este lezată…

  15. D-na Vasile, v-am citit unele articole pe EduPedu.

    Ce propuneți dvs nu are sens. CONCURSUL (nu examenul) e pentru ocuparea unui post. Dacă nu există posturi (pentru că n-a murit nimeni, n-au apărut ore în plus, nu există elevi pentru clasele care să permită formarea de noi catedre fix în orașul unde locuiește candidatul, etc), concursul se dă, prezumtiv, pentru ocuparea unui post rezervat sau pentru ocuparea unui post de suplinitor (dacă există ore).

    NU există ore, candidații știu că trebuie să caute posturi ÎN ALTE JUDEȚE.

    Este inacceptabil să dorești transformarea unui CONCURS care duce la obținerea unui loc de muncă pe perioadă nedeterminată/determinată într-un EXAMEN (unic, dacă obții nota 7) și apoi tot restul vieții să stai pe un post dorit de tine cu condiția să te vrea directorul (să nu-mi spuneți că nu aceasta e situația dvs – evident că nu, dar vor exista mult prea multe astfel de situații).

    Din păcate pe unele discipline posturile sunt puține și candidații mult prea mulți (învățători, educatori, limbi străine de exemplu) iar pe unele discipline apar acum posturi și nu mai sunt aproape deloc candidați (științe, matematică, discipline tehnice).

    Dacă toți cei care au dat examenul propus de dvs. devin titulari – ca nume – asta duce în ridicol beneficiile unui profesor titular care a obținut catedra sa prin CNU, în CONCURENȚĂ la același nivel cu ceilalți candidați în anul în care a obținut acea catedră. Nu putem compara mere cu pere – toate examenele (și unele concursuri) din țara asta au avut permanent trendul scăderii exigenței în ultimii 30 de ani, care a dus la o devalorizare totală a notelor obținute la anumite discipline. Un 10 de azi nu ar fi fost un 10 acum 30 de ani, la fel cum un 7 de acum 30 de ani era mult mai valoros decât un 7 în prezent. Dvs. ați dori un fel de egalizare a tuturor notelor (cât timp sunt peste 7) iar apoi, ”titulari” ai sistemului, se descurcă fiecare cum poate pentru a obține un loc de muncă.

    Eu n-am deschis ușa cu capul niciodată, dar în sistemul propus de dvs. vor fi mulți oameni cucuiați.

    Vă sugerez să căutați în acest an un județ în care chiar există posturi pe disciplina dvs și să concurați în acel județ. Și elevii din rural sau județe unde lumea merge mai greu au nevoie de profesori de calitate.

    1. Comentariu corect, logic și argumentat. Drept urmare sunt de acord cu opiniile exprimate de Anna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ Salariile de bază ale profesorilor din 22 de țări europene au crescut, în medie, în pandemie, pentru toate ciclurile și categoriile de vechime – raport OCDE / Creșterea contrastează cu scăderea semnalată de un alt raport recent în cazul României

Salariile de bază obținute, în 2021, de profesorii din 22 de țări membre UE, au înregistrat creșteri comparativ cu anul precedent, în aproape toate ciclurile de învățământ, potrivit datelor prezentate…
Vezi articolul