Profesorii din Turcia vor fi vaccinati anti-COVID19 înainte de redeschiderea graduală a școlilor de la 1 martie

398 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Profesorii din Turcia vor fi vaccinaţi anti-COVID în februarie pe fondul pregătirilor pentru o redeschidere graduală la nivel naţional a şcolilor de la 1 martie, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Ziya Selcuk, transmite Agerpres.

Preşedintele Tayyip Erdogan a anunţat redeschiderea luni, după o şedinţă de cabinet, precizând că în unele sate mici, şcolile generale se vor redeschide la 15 februarie, în timp ce pentru alte clase şi grupe de vârstă, cursurile faţă în faţă se vor relua pe 1 martie.

„Planificăm să administrăm vaccinuri profesorilor noştri, care vor începe orele faţă în faţă, pe parcursul lunii februarie”, a precizat ministrul Educației.

Elevii din şcolile primare vor participa la ore de două ori pe săptămână, iar cei din clasele a VIII-a şi a XII-a, care se pregătesc pentru examenele de admitere la liceu sau la universitate, vor veni la şcoală în fiecare zi.

Astfel, un „program cuprinzător” a fost planificat pentru a recupera pierderile cauzate de pandemie, a precizat Selcuk, adăugând că elevii nu vor fi trecuţi ca absenţi, dacă părinţii aleg să continue orele online.

Turcia a raportat până acum aproape 2,5 milioane de infectări şi peste 26.000 de decese cauzate de COVID-19 din martie anul trecut. Până în prezent, circa 2,2 milioane de turci au fost inoculaţi cu vaccinul dezvoltat de Sinovac Biotech Ltd din China, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii. Țara a închis şcolile la scurt timp după apariţia focarului de COVID-19 şi a amânat redeschiderea acestora.

Sursă foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Mihai Dimian, declarație falsă referitoare la învățători: „În norma de la învăţământul primar sunt incluse şi orele de educație fizică și sport și ora de religie, care sunt susținute de alți profesori” / În realitate, legea educației prevede că norma învățătorilor este clasa, în vreme ce orele de sport și religie intră în normele profesorilor de specialitate

Noul ministru al educației lansează un nou mesaj referitor la activitatea învățătorilor, însă de data aceasta declarația sa contrazice legea învățământului: „în norma de la învăţământul primar sunt incluse şi…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Eu sunt pentru schimbarea Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a, pentru că deja s-a întins coarda asta a șablonizării și a luptei la miime, la sutime

Dorica Boltașu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că este pentru schimbarea Evaluării Naționale de la finalul clasei…
Vezi articolul

EXCLUSIV ONAC a finalizat licitația pentru primul lot din a doua serie de teste de salivă destinate elevilor. Patru firme vor furniza în total 18.540.000 de teste în săptămânile următoare. Peste jumătate din lot, câștigat de o firmă abonată la contracte cu statul

Lotul 1 din a doua licitație pentru testele de salivă destinate elevilor a fost câștigat de patru firme, dintre care cele mai multe teste, 10 milioane de bucăți, vor fi…
Vezi articolul