Profesorii înțeleg diferit față de elevi violența verbală, spune ministrul Educației, Ligia Deca, care interpretează un chestionar în care de trei ori mai mulți elevi au fost martori la agresiuni decât cadrele didactice

1.874 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ligia Deca spune că rezultatele chestionarului realizat de Consiliul Național al Elevilor, privind respectarea Statutului Elevilor, arată o diferență mare de procente mare între profesorii și elevii care au răspuns la întrebarea: Ați fost martori la agresiuni asupra elevilor de către cadrele didactice?. “Această discrepanță de procent ne spune că nu avem aceeași înțelegere între elevi și cadre didactice vizavi de ce constituie violență sau violență verbală”, spune ministrul Educației în cadrul prezentării Raportului privind Implementarea Statutul Elevilor 2021-2022. Raportul poate fi consultat la finalul articolului.
  • Din totalul elevilor care au răspuns consultării Consiliului Național al Elevilor, 55,4% urmează filiera teoretică, 20,2% studiază în ciclul gimnazial, 11,8% urmează un profil tehnologic, 8,5% unul vocațional, iar 4,1% studiază un profil profesional.
  • 87,9% dintre elevii respondenți studiază într-o școală din mediul urban, în timp ce 12,1% dintre elevii care au răspuns chestionarului nostru învață într-o școală din mediul rural.
  • Potrivit raportului, la chestionarul Consiliului Național al Elevilor au răspuns 20.000 de elevi și 2.000 de profesori.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a subliniat că este îngrijorător faptul că, la o întrebare legată de violența cadrelor didactice asupra elevilor, a răspuns un procent mult mai mic de profesori în raport cu elevii, ceea ce arată că elevii și cadrele didactice au viziuni diferite asupra fenomenului de violență, fie și verbală, asupra elevilor.

“Diferența de procente este foarte mare între elevii care au răspuns la chestionar și profesorii care au răspuns, vizavi de a fi martori la agresiuni asupra elevilor de către cadrele didactice. Doar 12,5% dintre profesori spun că au fost martori la astfel de cazuri nedorite, însă 40,5% dintre elevii respondenți spun că au întâlnit cazuri în care profesorii se purtau neadecvat cu elevii, practici care nu de puține ori, spun elevii, intră în categoria violenței emoționale, adică: umilire în fața clasei, comentarii asupra ținutei și așa mai departe. Această discrepanță de procent ne spune că nu avem aceeași înțelegere între elevi și cadre didactice vizavi de ce constituie violență sau violență verbală.”

Ministrul Educației a atacat problema și a acuzat lipsa de percepție clară a profesorilor asupra violenței emoționale, exact cum spune și raportul, însă în realitate, într-o clasă sunt 26, cel mult 30 de elevi cu un singur profesor. În timp ce elevii pot fi martorii unei agresiuni în timpul orei, sau chiar mai multor agresiuni ale unui profesor în decursul unei ore, profesorii nu pot fi martori ai unor agresiuni ale elevilor decât în pauze sau la o inspecție în clasa respectivă.

Concret, întrebarea din chestionar era: Ați asistat, în acest an școlar, la cazuri în care elevul a agresat fizic/verbal/emoțional vreun profesor? 

22,3% dintre profesori susțin că au fost martori la cazuri în care elevii au agresat un profesor, pe când 77,7% nu au semnalat asemenea situații. 

Întrebați dacă au fost martori la cazuri în care profesorul a agresat un elev, numai 12,5% dintre respondenți au declarat că da.

Raportul arată că “Intrigant este că, din răspunsurile 15 elevilor aflasem că 40,5% dintre elevi au întâlnit cazuri în care profesorii se purtau neadecvat cu elevii, practici care se încadrează nu de puține ori în categoria violenței emoționale (umilirea în fața clasei, comentarii nepotrivite asupra ținutei sau intereselor elevilor etc.). Această discrepanță între procentaje poate denota faptul că profesorii nu știu în totalitate să recunoască și să catalogheze abuzurile emoționale sau de alte naturi”, scrie în raportul privind implementarea statului elevului la nivel național.

Ligia Deca a mai spus că și-ar dori o comunicare între organizațiile ce reprezintă profesorii și elevii, pe tema a ce reprezintă acte de violență.

“Aici putem face mai mult în a îmbunătăți căile de comunicare între elevi și cadrele didactice. Aș dori sa fac apel la CNE și la organizațiile reprezentative ale profesorilor pentru a avea discuții cu sens despre ceea ce consideră elevii a fi o agresiune și ceea ce profesorii consideră că e violență. Lucrurile acestea dau naștere unei atmosfere în sala de clasă care nu conduce la performanță, nu conduce la acea stare de bine pe care cu toții ne-o dorim”, a mai spus ministrul Educației, în cadrul evenimentului.  

Raportul privind implementarea statutului elevului la nivel național:

Amintim, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Institutul pentru Politici Publice au publicat un ghid practic pentru profesorii din școlile primare și gimnaziale și directorii școlilor, util în identificarea situațiilor de discriminare sau bullying la nivelul școlilor, în cadrul proiectului ProfsAgainstDiscrimination. – detalii aici

În paralel, și Ministerul Educației a lansat recent, campania împotriva violenței în școli, „#Nusuntețisinguri. Împreună oprim violența din școli”. detalii aici


6 comments
  1. Ce discrepanta, dom’le?! Ei se cred abuzati emotional daca le spui sa nu mai vina in cyrul gol la ore. Se cred abuzati daca le ceri sa respecte reguli elementare sau regulamentul scolar. Am vazut elevi”abuzati” de profesori ca nu sunt lasati la fumat, ci tinuti “ca la puscarie”. Am vazut elevi de-astia “abuzati” ca sunt “amenintati” cu corijarea dupa ce aveau 2 note de 3 si una de 2. Am vazut elevi “traumatizati” efectiv ca nu dau teza de doua ori, ca nu sunt iertati cand nu stiu lectia. Am vazut elevi siderati ca li se cere sa vina la scoala, mame de elevi contrariate ca elevii au teme. Am vazut de toate, caci elevul din ziua de azi, snowflake-ul cu simtire de cristal se simte abuzat si prin simpla prezenta a profesorului. Nu ati auzit-o pe asta? Reclamatie la ISJ pentru ca elevului i s-a pus nota 4 ca nu a pregatit lectia si o vorba de duh a elevului: “Nu-l suport pe-asta, nu-mi place moaca lui.” Sarmanul profesor…un transplant de fata oare l-ar ajuta pentru ca Maria Sa Elevul sa fie multumit?

  2. “Doar 12,5 % dintre profesori spun că au fost martori la astfel de cazuri nedorite” e normal, restul erau participanti. (nu asistau). La asa intrebare asa raspuns.
    “87,9% dintre elevii respondenți studiază într-o școală din mediul urban, în timp ce 12,1% dintre elevii care au răspuns chestionarului nostru învață într-o școală din mediul rural”
    la tara bataia e inca rupta din rai si poate ca nu e asa de mare ca acasa. ministru inginer fara traba cu educatia. cgestionare fara treaba cu educatia

  3. Doamna doctor von Luxemburg, 14 interviuri, inventatorul termenului flexibil aproximativ, experta in limbaj de lemn, considera ca violenta in clasa este o problema de perceptie si de definire a conceptului? Te apuca rasul.

    Nu se intoarce dansa la construit vapoare mai bine?

    Perceptia mea de 2 centi …

    1. Atunci când nu ai nici o treabă cu educația se întâmplă minunății gen inteligența emoțională(care, btw, e un fake mare cât casa poporului, vorba ceea: ce au de a face reflexele pavloviene cu inteligența?) sau efectul snowflake. Aurolacii nu știu că orice sistem educațional se bazează pe constrângeri, de ai asiaticii câștigă aprox tot, disciplină se cheamă chestia aia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Documentul prin care Consiliul Rectorilor și-a reafirmat joi sprijinul pentru Sorin Cîmpeanu, în scandalul plagiatului, a fost emis fără acordul mai multor rectori și în condițiile în care fostul ministru a revenit la conducerea organizației, după cum au semnalat membri CNR

Comunicatul transmis joi de Consiliul Național al Rectorilor (CNR), prin care acest for face scut în apărarea lui Sorin Cîmpeanu, în scandalul de plagiat, a fost emis în condițiile în…
Vezi articolul

DOCUMENT Criteriile de preselecție pentru proiectele prin care profesorii și elevii pot participa gratuit la concursurile naționale 3DUTECH / Înscrierile sunt deschise până pe 29 Mai pentru toți elevii și profesorii, indiferent de specializare, județ sau tipul școlii

La cererea elevilor și profesorilor, înscrierile în concursurile naționale 3DUTECH rămân deschise până pe 29 Mai, anunță organizatorii într-un comunicat de presă. Participarea este gratuită, iar concurenții au șansa să…
Vezi articolul

Pentru prima dată ministrul Educației, Ligia Deca, apelează public la cercetătorii de la Unitatea de Cercetare în Educație, pentru o analiză calitativă și cantitativă, ca să vadă „de ce nu se înscriu unii elevi de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională” și liceenii la Bacalaureat

Apelul public la specialiștii din actuala Unitate de Cercetare în Educație, fostul Institut de Științe ale Educației, făcut în premieră de ministrul Ligia Deca, de la preluarea mandatului, din octormbrie…
Vezi articolul