Profesorii, învățătorii și educatorii sunt obligați să prezinte la școală o adeverință că nu sunt violatori, pedofili sau suspecți în dosare penale cu agresiuni sexuale

16.402 vizualizări
Foto: Freepik.com
Toți profesorii, medicii pediatri, de familie sau specialiștii care intră în contact cu copiii, precum și actorii de la teatrele de copii, animatorii de la petreceri, antrenorii de la cluburile sportive, psihologii și oricine lucrează cu copii sunt obligați, din 20 iulie, să prezinte la locul de muncă un „certificat de integritate comportamentală“ care confirmă că nu sunt agresori sexuali, potrivit adevărul.ro. Asta pentru că a intrat în vigoare Legea 118/2019 privind „Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale“.

Certificat de integritate comportamentală este, potrivit legii, documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.

La articolul 16 al legii scrie că persoana fizică poate obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care poate obține un certificat cazier judiciar. Certificatul de integritate comportamentală este valabil 6 luni de la data eliberării. Modelul certificatului de integritate comportamentală se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. (n.r. nu există în acest moment o HG pentru acest model).

În art. 18, alineatul 1 al legii se precizează că „instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligația de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală”.

Certificatul acesta se obține tot de la Poliție, din aceleaşi locuri în care se poate obține şi certificatul de cazier judiciar.

Legea a fost inițiată şi susţinută de către deputata independentă Oana Bîzgan. Aceasta a declarat, potrivit sursei citate, că „cei care deja sunt angajați pot merge oricând, pentru că nu există o limită de timp, să obțină această adeverință care trebuie adăugată la dosarul lor de la Resurse umane. Polițiştii de la Cazier au fost deschişi şi mi-au spus că s-au pregătit, îi aşteaptă pe oameni să vină să ceară adeverințele. Mă aştept ca persoanele care au condamnări pentru agresiune sexuală să nu mai fie angajate în domenii care implică lucrul cu copii, cu victime ale violenței, spre exemplu. Este important ca cei care au fost condamnați pentru astfel de fapte să nu mai poată avea acces. Totodată, aşa putem preveni recidiva. Cei care au condamnări pentru agresiune sexuală se pot angaja în orice alte domenii, dar nu acolo unde, practic, ar avea victima la mâna lor.  Între victimă şi agresor ar exista o poziție de dominanță, de forță. Abuzurile asupra copiilor, spre exemplu, sunt trecute mai mereu sub tăcere din cauza acestei poziții. În toate zonele din țară, polițiştii fac eforturi foarte mari pe această categorie de agresori, a prădătorilor sexuali şi mă aştept că Registrul infractorilor sexuali să-i ajute pe poliţişti să colaboreze între ei. Eu le sunt recunoscătoare pentru că şi-au dorit să aibă un rol activ în asta“.

În România sunt peste 234.647 de cadre didactice, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Cele mai multe în învățământul primar şi gimnazial – 115.440, urmate de cele din licee – 53.835. Mai sunt 35.460 de educatori şi îngrijitori în creşe şi grădinițe.

FOTO:Kids photo created by freepik – www.freepik.com


1 comment
  1. De rasul curcii…. Oare si domanele profesoare se incadreaza aici? Ati inebunit fratilor???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2025 Modele de subiecte pentru proba orală la limba română, română pentru candidații maghiari, secțiile germane și alte limbi ale minorităților naționale, publicate de Ministerul Educației – DESCARCĂ Bilete competențe lingvistice

Modelele de subiecte pentru proba orală la limba română și limbile materne ale minorităților, pentru BAC 2025 – Competențe lingvistice au fost publicate de Ministerul Educației, pe 1 noiembrie, pe…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre contrele cu Valeriu Gheorghiță: A fost o eroare de comunicare / Cîmpeanu: O soluție ar fi organizarea de centre de vaccinare în Casele Corpului Didactic. Gheorghiță: Modalitatea este să asigurăm echipe mobile

A fost o eroare de comunicare în public în privința prioritizării profesorilor la vaccinare, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, vineri seară la B1TV. Oficialul s-a referit la pozițiile diferite…
Vezi articolul

Neputința ministrei Educației, Ligia Deca, de a le acorda elevilor de clasa a V-a burse de merit, așa cum prevede legea Educației, care va intra în vigoare pe 3 septembrie / În urmă cu un an, ministra promitea: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”

La aproape un an de când Ministerul Educației a fost amendat de CNCD pentru că elevii de clasa a V-a nu pot primi bursă de merit, deși legea prevede că…
Vezi articolul