Profesorii vor putea să îşi facă norma didactică cu 9 ore pe săptămână de pregătiri pentru examene sau olimpiade, ori remediale. Timpul alocat predării este redus la 65%. Modificările apar în Legea aflată acum la promulgare

101.921 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Profesorii vor putea să-şi construiască jumătate din norma didactică, de 18 ore pe săptămână, din activităţi care până acum nu puteau fi incluse în aceasta, potrivit legii votate de Senat luni şi aflată acum la promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis. Noile activităţi care pot face parte din „nu mai mult de o jumătate de normă” sunt „ore de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și ore de învățare remedială”.

O modificare făcută la Articolul 263, alineatul 2, din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 dă posibilitatea oricărui profesor să-şi completeze sau chiar să-şi formeze norma didactică de 18 ore pe săptămână din/cu maximum 9 ore de pregătire cu elevii.

Forma nouă a Articolului 263 alineatul (2) din Legea educației:

„În norma didactică prevăzută la alin. (1), se pot include ore de la disciplinele stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării și ore de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și ore de învățare remedială fără a depăși jumătate de normă de predare – învățare – evaluare, cu menţinerea drepturilor salariale”.

Se poate observa din textul articolului că, spre deosebire de orele de la disciplinele stabilite de minister, aceste ore de pregătire pentru examele sau evaluări, pentru concursuri sau olimpiade, ori pentru pregătire remedială, nu sunt condiţionate de norme de aplicare din partea ministerului, deci vor putea fi decise de fiecare şcoală sau de fiecare profesor.

Norma didactică este de 18 ore pe săptămână şi pe baza acesteia profesorii sunt salarizaţi.

Legea adoptată de Senat luni, 10 februarie, prevede pregătire inclusă în normna didactică chiar şi pentru preşcolari. Copiii de grădiniţă şi cei din învăţământul primar vor putea avea activităţi de pregătire pentru evaluări sau examene naționale și pentru obținerea performanței educaționale, adică pentru concursuri şi olimpiade, precum și de învățare remedială. Iar educatorii şi învăţătorii vor avea incluse toate aceste activităţi în norma didactică.

Forma nouă a Articolului 262 alineatul (3) din Legea educației:

„Norma didactică de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă, în care sunt incluse și activități de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și cele de învățare remedială, reprezintă numărul de ore corespunzător activităţilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează”.

Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat luni, 10 februarie 2020, la dezbaterea acestor modificări, în Senat, în ziua adoptării, că modificările sunt menite să ajute ministerul Educaţiei să rezolve problema reducerii orelor din învăţămnântul preuniversitar, reducere aprobată şi propusă tot de senatori, aflată deja în vigoare şi care trebuie aplicată începând cu anul şcolar viitor.

Ecaterina Andronescu / Inquam Photos – Raul Stef

Ecaterina Andronescu, senator PSD: „Ministerul are o serie întreagă de articole stabilite de Comisia de învățământ (n.r. din Senat), în mai multe întâlniri succesive, care vin în sprijinul aplicării legislației anterioare. Și vreau să explic clar la ce fac referire: și anume la legea votată de Senatul României în cameră decizională, cu privire la numărul de ore pe săptămână pentru fiecare ciclul de învățământ. Acum, dumneavoastră, la minister, sunteți în situația să reglați curriculumul și să-l adaptați la legea care este în vigoare, pentru că a fost promulgată de președinte. Ori actualul act legislativ vă dă cadrul normal pentru a transfera o parte din normele care nu vor mai putea să fie acoperite către pregătirea remedială, absolut necesară. Pentru că rezultatele slabe pe care le înregistrăm și la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat se leagă de acumulările… din păcate în pregătirea elevilor care cresc de la primar către învățământul liceal și de aceea cred că această lege vine în sprijinul ministerului, să vă dea baza legală pentru a putea rezolva o problemă cu care vă confruntați chiar în această perioadă„.

Printre modificările apărute în Legea adoptată de Senat apare şi reducerea timpului alocat predării şi evaluării în programa şcolară

FOTO: pixabay.com

 


5 comments
  1. Sunteți într-o mare eroare. Ae fi bine să aflați că norma unui cadru didactic- profesor este de 40 de ore pe săptămână! Norma de predare este de 18 ore iar a unui învățător / maistru instructor este de 24 de ore! Pe lângă activitatea de documentare și de pregătire a lecțiilor, a testelor, sunt nenumărate activități în comidiile din școală, participări la examene și concursuri – ca supraveghetori sau în comisii de organizare și evaluare, pregătire suplimentară – pentru performanță sau remedială, participare la ședințe – de catedră, consilii profesorale, cu părinții, metodice, participare la activități extrașcolare, ș.a. Așa că, mai întâi documentați-vă și apoi aruncați cu noroi din cauza ignoranței!

    1. Macar daca ar face treaba profesorii care sunt in comisii. De obicei nu se cunoaste nimic de pe urma „activitatii” acestor comisii din scoala. Se iau banii pe orele respective si cam atat. Comisia pentru calitate (CEAC), Comisia impotriva violentei, in care sunt numiti si reprezentanti ai parintilor, nu convoaca niciodata parintii la niciun fel de actiuni, initiative etc. Asa ne dam seama ca ele nu functioneaza. E ca si cum nu ar exista aceste comisii. Sunt doar pe hartie. Cred ca nici rapoartele specifice anuale nu si le fac, ca deh, nu-i controleaza nimeni. Dar banii sunt sigura ca si-i iau pe aceste ore. Apropo, parintii ar trebui sa se obisnuiasca sa ceara aceste rapoarte de la scoala, pt ca sunt de interes public. Mai ales ca pe site-uri nu se inghesuie sa le publice. Asa se poate vedea exact ce se face si ce nu se face prin aceste comisii.

  2. Cadrele didactice de la inv.primar stau la serviciu 16 ore pe saptamana ,iar elevii 20 -21 ore pe saptamana la scoala daca adaugam si temele 5-8 ore pe saptamana.Echitate clara.La inv.gimnazial elevii au 28- 31 ore pe saptamana la cursuri,teme 10-15 ore pe saptamana,iar profesorii au norma 16-18 ore saptamanal .Tot echitate.In vacanta elevii toti au caiete si teme de vacanta ,profesorii in vacanta 4 luni pe an 90% dintre ei nu calca pragul scolii.Tot echitate.Acesti adulti nu muncesc la seviciu ,nici cat un copil de la invatamantul primar. Cadrele nu stiu ce inseamna sa muncesti si sa raspunzi pentru ce muncesti. Cea mai buna solutie pentru profesori este sa stea acasa sa se odihneasca,sa nu mai vina la serviciu si sa faca meditatii cu copiii contra cost ,sa primeasca salariul lunar 2000 -3000 euro .Elevii sa invete acasa cu parintii ,iar cadrele sa fie felicitate si premiate cu multi bani la sfarsit pentru munca depusa si rezultatele foarte bune obtinute de elevi si parintii lor.P.S.Mai rau este pentru elevii ai caror parinti nu au bani si nici nu stiu sa scrie si sa citeasca.

    1. De ce nu te-ai facut cadru didactic? Sa inteleg ca dascalii nostrii trebuie priviti ca niste lipitori ai societatii? Cred ca aluneci… in neant!!!! Si as vrea sa stiu si eu… cate cadre didactice au salariul de 2000 de euro? O minciuna mai grosolana ca asta … nu exista!

    2. Cred ca lucrurile sunt prezentate simplist. Un profesor munceste si in afara orelor de curs. Este vorba de pregatirea pentru ore, de corectarea lucrarilor. In perioada de online cand profesorii nu au mai fost fizic langa elevi , s-a vazut. A scazut randamentul elevilor si eforturile parintilor au fost mult mai mari. Deci, totusi sa nu prezentam la extrem munca profesorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste jumătate dintre profesorii de matematică și științe sunt oameni de peste 50 de ani. În 10 ani va fi o criză de profesori calificați – Lucian Ciolan, prorectorul Universității București: E nevoie de o strategie de recrutare bazată pe stimulente

În 10 ani o să ne confruntăm cu o criză de profesori calificați, mai ales în zona matematicii, unde sunt mai multe ore, dar și în zona științelor, unde peste…
Vezi articolul

Federațiile sindicale din învățământ cer Guvernului să modifice instrucțiunea cu testele de salivă: Va duce la blocarea activității unităților de învățământ și transformarea acestora în focare de infecție / Aceste teste pot fi foarte ușor făcute de către părinți

Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar, FSLI și FSE „Spiru Haret” cer Guvernului României să ceară Ministerului Sănătății să modifice instrucțiunea care obligă cadrele didactice să preleveze teste antigen rapide pe…
Vezi articolul

Ligia Deca lasă școlilor decizia de a stabili intrări separate sau comune pentru profesori și elevi: Nu cred că respectul pentru cadrul didactic se rezumă la intrarea separată / Nu cred că această decizie se poate lua de la centru

Ministrul Educației, Ligia Deca, spune că „fiecare școală trebuie să decidă cum se face accesul în școală, dacă vor fi mai multe intrări, una pentru profesori și una pentru elevi”.…
Vezi articolul

Ligia Deca: Triajul epidemiologic la școală și grădiniță este unul observațional și se face de către profesori și educatori / Cred că este responsabilitatea noastră, a tuturor, părinți, profesori și management școlar, să prevenim răspândirea virusului gripal

Ministrul Educației, Ligia Deca a spus, în conferința de presă comună cu ministrul Sănătății privind evoluția cazurilor de infecții respiratorii acute și gripă, că elevii revin la ore luni, 9…
Vezi articolul

Greva generală din școli – ziua 8. Federațiile sindicale anunță că greva continuă, după cel mai mare protest de stradă al angajaților din școli, după întâlnirea cu președintele Iohannis, miercuri au loc proteste în mai multe orașe

Calendaristic, în școli este a 8-a zi de grevă generală. Federațiile sindicale au avut aseară mai multe consultări cu liderii din teritoriu, conform surselor Edupedu.ro, iar decizia aproape unanimă a…
Vezi articolul

Directoarea Colegiului Național „Spiru Haret”, Mariana Comăniță: Se vor pierde clase din învățământul dual și tehnologic, pe care ministerul le încurajează în ultima vreme, practic se faultează singur în urma creșterii efectivelor de elevi

Supradimensionarea claselor riscă să lovească exact în segmentul educațional pe care Ministerul Educației declară că vrea să-l sprijine – învățământul dual și tehnologic, a afirmat recent directoarea Colegiului Național „Spiru…
Vezi articolul