Profesorilor nu li se decontează cei 500 de lei pentru ochelari, semnalează sindicatele din Învățământ. Reprezentanții angajaților din școli și grădinițe cer premierului Ciolacu, în regim de urgenţă, precizări pentru ca salariații îndreptățiți să beneficieze de acest drept

5.970 de vizualizări
Foto: © Cristi Croitoru | Dreamstime.com
Sindicatele din Învățământ semnalează că profesorilor nu li se decontează în prezent cei 500 de lei pentru ochelari, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Reprezentanții profesorilor cer premierului Ciolacu, în regim de urgenţă, precizări pentru ca salariații îndreptățiți să beneficieze de acest drept.
  • Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”.
  • Profesorii și angajații din școli „care folosesc în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare, pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru” pot să își deconteze 500 de lei din cheltuielile pentru ochelari, potrivit hotărârii nr 64/2025, care aprobă normele de aplicare ale OUG 53/2024.

Conform sindicatelor, nicăieri în Norme nu se stabilește ce se înțelege prin „durata semnificativă a timpului normal de lucru”, iar unitățile nu pot stabili care sunt persoanele îndreptățite la decontare.

„Federația Sindicatelor Libere din Învăţământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, vă adresează rugămintea de a interveni pentru rezolvarea următoarelor probleme: 

1. Decontarea dispozitivelor de corectie speciale:

Vă rugăm să observați că, potrivit art. 1 și 2 din Normele de aplicare a prevederilor art. V alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2025, se decontează achiziția de dispozitive de corecție speciale, în limita sumei de 500 de lei/ persoană, lucrătorilor care folosesc în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru.

Însă, nicăieri în Norme nu se stabilește ce se înțelege prin „durata semnificativă a timpului normal de lucru”, iar unitățile nu pot stabili care sunt persoanele îndreptățite la decontare.

În consecinţă, în prezent, în sistemul de învăţământ preuniversitar nu se decontează cei 500 de lei/salariat, astfel că se impun, în regim de urgenţă, precizări pentru ca salariații îndreptățiți să beneficieze de dreptul respectiv”, se arată în documentul sindicatelor.

Documentul sindicatelor poate fi consultat mai jos:

Foto: © Cristi Croitoru | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Procedura de decontare a 500 de lei pentru ochelari, pentru profesori sau angajații școlilor și universităților, publicată în Monitorul Oficial / Multiple probleme de legalitate și birocrație ale actului normativ semnalate de Consiliul Legislativ, necorectate de către Guvern
Sindicatele din Învățământ cer premierului Ciolacu să intervină în privința voucherelor de vacanță: Este necesar a se clarifica care este suma ce se impozitează, întrucât salariatului i se reține impozit


1 comment
  1. Profesorilor nu li se deconteaza naveta de ani de zile, ce sa mai vorbim de banii pentru ochelari…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENTE Relocarea Colegiului Național Șincai. Profesorii trimit o scrisoare deschisă Președintelui Iohannis, în care acuză „un atac, o luare cu asalt”. Primarul Sectorului 4 ripostează cu documentele pentru reconsolidarea clădirii, plus adresa constructorului care arată că lucrările nu pot fi făcute decât cu mutarea elevilor

Peste 20 de profesori de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” i-au trimis o scrisoare deschisă lui Klaus Iohannis în care atrag atenția asupra unui „atac”, „o luare cu asalt”. De…
Vezi articolul

Corectarea de la examenele Evaluarea Națională și BAC 2023 ar putea fi digitalizată în toată țara, spune secretarul de stat Sorin Ion. Profesorii evaluatori vor fi formați în luna mai, iar „o lucrare dată în Iași poate fi corectată de un profesor de la Constanța și unul de la Timișoara” / Ministerul vrea să achiziționeze o platformă pentru corectarea digitalizată

Lucrările scrise ale elevilor care participă la Evaluarea Națională și BAC 2023 ar putea fi corectate digitalizat în toată țara, potrivit lui Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Rankingul global Times Higher Education 2026: ASE București și UMF Carol Davila București – singurele universități din România incluse în top 1000 / 22 de universități din România sunt listate, din care 15 – la coada clasamentului

Doar două universități românești – ASE București și UMF Carol Davila din București – apar în top 1000 al Times Higher Education World University Rankings 2026, clasament publicat joi. Așa…
Vezi articolul