Părinților și copiilor „le datorăm o şcoală mai bună, mai demnă, mai calificată, mai umană. Iar nouă ne datorăm un sindicat condus de oameni verticali şi mai curajoşi“, scrie profesorul Doru Căstăian într-un mesaj pe pagina sa de Facebook după suspendarea grevei generale din Educație.
Acesta menționează creșterile salariale „semnificative“ obținute de în urma protestului, dar vorbește și despre modul netransparent al liderilor sindicali de a lua decizii în numele celor pe care susțin că îi reprezintă.
Redăm mesajul profesorului Doru Căstăian:
„Se pare că s-a terminat totul. E un moment cu multă emoţie şi se exagerează uşor. Sunt, la rȃndul meu, emoţionat, dar încerc să îmi păstrez calmul şi echilibrul.
Nu, nu cred că totul a fost degeaba.
S-au obţinut salarii mai mari, există o creştere semnificativă a salariului la intrarea în sistem, ceea ce, pe termen mediu şi lung, ar putea să conteze (asta, desigur, dacă prevederile ordonanţei se vor aplica întocmai, ceea ce e numai una dintre posibilităţi).
Angajaţii din învăţămȃnt au descoperit cu surprindere (simultan cu guvernanţii, la fel de surprinşi, probabil) că pot fi o forţă redutabilă.
Profesorii au descoperit că o clipă de îndrăzneală şi demnitate le poate aduce mai mult decȃt decenii de fatalism şi supunere.
Profesorii au descoperit o solidaritate care poate fi convertită în ceva mai substanţial în anii ce vin.
În acelaşi timp, am descoperit că profesorii nu pot fi reprezentaţi decȃt cel mult parţial şi trunchiat de liderii sindicali la nivel naţional.
Că nu există mecanisme care să convertească imensa energie, disponibilitate şi creativitate a unei mişcări de masă într-un program raţional.
Că singurul nivel la care putem fi coerenţi în cererile noastre este cel imediat. Nu am reuşit să obţinem nici măcar o promisiune legată de finanţarea educaţiei pe termen lung sau implementarea unor elemente de reformă structurală.
Dar probabil cel mai tulburător lucru pe care l-am aflat este că liderii sindicali au mecanisme de urgenţă prin care pot lua, într-o deplină netransparenţă, decizii contrare dorinţei oamenilor pe care efectiv îi reprezintă.
Unii spun că e acelaşi blat politic pe care îl cunoaştem de treizeci de ani. Alţii, mai încrezători în natura umană, spun că au vrut să evite declararea stingerii grevei prin coborȃrea numărului de grevişti sub 50% (asta pare să fie naraţiunea distribuită peste tot dinspre liderii de sindicat). Deşi tind să cred prima variantă, adevărul e că nu ştiu care e realitatea. Dar asta nici nu contează. Dacă mai era oportun să continue greva, dacă oferta Guvernului era mulţumitoare, dacă riscam sau nu stingerea ei naturală sunt pȃnă la urmă chestiuni secundare şi, oricum, unele care trebuiau discutate onest cu membrii de sindicat aflaţi în grevă. De speriat e faptul că acest mecanism există şi e îngrozitor de nedemocratic şi imoral.
Ştiţi imaginea miilor de profesori presăraţi pe podul Basarab, imaginea care a făcut înconjurul Europei şi a devenit cumva emblema acestor zile? Exact oamenii aceia nu au contat, exact părerea lor nu a făcut două cepe degerate. Iar pericolul mare legat de felul în care a luat sfȃrşit greva (pentru că asta s-a întȃmplat, să nu ne pierdem în nuanţe semantice) este ca această capitulare urgentă, făcută pentru a nu priva Romȃnia de momentul ei astral cu Marcel Ciolacu, să continue să hrănească cinismul, nepăsarea şi inerţia din sistem. Obligaţia morală minimă a liderilor de sindicat este să explice măcar acum de ce au procedat aşa şi să arate transparent care a fost de fapt dorinţa majorităţii greviştilor (şi nu dorinţa majorităţii liderilor judeţeni). În felul acesta vom putea verifica naraţiunea pericolului de a ajunge sub 50%.
Rămȃne de văzut dacă lucrurile bune pe care le-am aflat despre noi în aceste zile, dragi colegi, vor reprezenta sȃngele proaspăt pentru a începe o transformare din interior a şcolii.
Eu, unul, prefer să rămȃn cu toate lucrurile care mi-au dat speranţă în aceste zile: curajul, demnitatea şi cu faptul că lȃngă noi s-au aflat atȃţia părinţi şi copii.
Lor le datorăm o şcoală mai bună, mai demnă, mai calificată, mai umană. Iar nouă ne datorăm un sindicat condus de oameni verticali şi mai curajoşi.
Ultimul paragraf este o frază de mulţumire pentru toţi cei care ne-au susţinut protestul, copii, părinţi şi, uneori, intelectuali publici (i-aș menționa aici în primul rând pe admirabila Ariana Dudună, pe Radu Vancu sau pe Ciprian Mihali, care ne-au fost alături într-un mod ferm încă de la început). Desigur, cei care merită mulțumiri sunt mult mai mulți. Efortul vostru a contat enorm“.
____________
Doru Căstăian este profesor de ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi şi la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, profesor asociat de gândire critică şi bioetică la Facultatea de Istorie, Filosofie şi teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Redacția
Virgil Iordache
Raluca Pantazi
C.I.
12 comments
Pe timpul grevei, grevistul e plătit de Sindicat, parcă? Vremurile sunt în continuă schimbare, Covid, on-line, Inteligență Artificială, …
Atitudinea din predare si la rezultate vizibile se vor vedea ca si in sanatate, bani mai multi si atat
Am descoperit si cine sunt “produsele “tolerantei la invatatura din nefericire.Am descoperit ca putini dintre cei care reprezinta structuri in societatea civila ne-au fost “aproape “,cât respect ne acorda cei din sistemul sanitar ,care desi au buzunarele doldora de bani ,nefăcându-si deloc datoria “au sarit “ca vor mai mult,asdmenea politistii etc.Am descoperit ca “misuna “perfectiunea peste tot,dar noi nu o aveam,am descopefit multe…ca suntem “mai jos”decât brancardierii si infirmierele ,si totusi vrem mai mult, ei si câtd și mai câte.Am descoperit ca aceasta este tara pe care noi încercam sa o corectam,sa o indreptam iar voi ,societatea civila ne urâți.Trăiasca , democratia din România secolului 21 sau “Bravos natiune,halal sa-ti fie “,cum ar zice Caragiale.
Și tot cu ocazia grevei au descoperit tăcerea lașă a universitarilor, scriitorilor , intelectualilor samd. Cu excepțiile de rigoare, desigur, dar prea puține. Cât de adânc e cancerul. Pentru mulți, mai importantă a fost sinecura călduță sau mufa la bani publici etc. Trist peisaj!
și de munca când ne apucam ?
să înțeleg că tot 18 ore pe săptămână, deși norma de munca ar fi de 40 ore, dacă le facem și pe acelea 18, căci intrăm în clasa la ce ora vrem și plecăm mai devreme, cam tot când vrem, nu predam, stam pe telefon, suntem profesori dar și directori deci nu venim la ore deloc, facem greva dar de fapt suntem la Nisipurile de Aur in Bulgaria, mai vreți să mai auziți ? Eu zic sa ne oprim cu prostiile astea, copii și părinții așteaptă altceva de la noi, dar noi ne uitam sa facem școală cat mai puțin și să acordăm meditații cat mai mult, să plecăm în excursie, tabere etc pe banii copiilor, de ziua femeii și mai știu eu ce alte zile sa avem pretenții de la copii/părinți la cadouri cat mai scumpe.
De ce nu vii tu în învățământ,dacă e așa “lejereală”?
Vrei să spui că ești profesor? Ce tot înșiri așa inepții? Nu cumva ești un maimuțoi care se dă drept profesor?
Mi se pare un comentariu cu o gândire de tip alb-negru. Și spun asta pentru că alegeți să scoateți în evidență, ca și când ar fi un adevăr absolut, doar părțile negative. Ca și când toate cadrele didactice fac întotdeauna cele expuse de dumneavoastră mai sus. Dar exista și profesori extrem de dedicați și marea masă care se situează undeva între cele două extreme. Norma didactică este de 16/18/20/25 de ore (cum este și prin alte țări – aproximativ 20 de ore). Din păcate, în România cadrele didactice nu au un loc al lor, un birou, că să zic așa, unde să se poată pregăti: pe computere/ imprimante/ copiatoare/ coli etc. care să le fie puse la dispoziție pentru a-și pregăti orele pentru a doua zi, dar și multele planificări, rapoarte, PIP-uri etc. Mi-ar plăcea să fie așa, să avem unde lucra după orele de predare, ca să dispară această părere eronată, cum că după cele 18/20 de ore de predare noi nu mai lucrăm nimic. De asemenea, unde lucrez eu cel puțin nu se pleacă și nu se vine cum se dorește. De asemenea, eu nu cunosc niciun coleg care să fi plecat în excursii pe banii elevilor, dar cunosc foarte mulți care de abia își permit să iasă câteva zile cu familia prin țară. Cadourile cât mai scumpe, altă generalizare grosolană, meditațiile la fel – nu toată lumea predă limba și literatura română, matematică sau limbi străine. Majoritatea profesorilor nu cer nimic. Că există și aceștia portretizați de dumneavoastră, sunt convins.
Totuși mi se pare extrem de trist că priviți întreaga tagmă prin această lentilă neagră și mi-e greu să cred că atât dumneavoastră, cât și toți colegii dumneavoastră intră în categoria pe care ne-ați descris-o.
Din păcate, am ratat o bună oportunitate, să ieșim din mlaștina în care ne scufundăm de câteva decenii.Domnule Căstăian…respect!
Mda…
Au descoperit că dacă faci grevă ți se iau banii pe luna mai, fără posibilitatea recuperării.
În schimb cei care nu au făcut grevă (pe alocuri nici ore) încasează și majorarea și salariul întreg!
Mesajul?
Lașii și șmecherii câștigă mereu!
Acest lucru, din păcate, îl învață elevii, copiii noștri! M-a întrebat un elev câți bani mi-au oprit din salariu, i-am răspuns că aproape 1700 lei, râzând mi-a replicat: ” Ați văzut, dacă ați făcut grevă! Tata, profesor și el, nu a făcut și a primit tot salariul!”
Să vorbim de verticalitate la liderii de sindicat din toate structurile este mult prea mult. De aproape 34 de ani sunt cocoțați acolo. Structurile sindicale din Romania nu știu că democrația impune alegeri și că nimeni nu este de neînlocuit.