Profesorul nu trebuie să ducă grija zilei de mâine, transmite Simion Hancescu, FSLI, de Ziua Europei: Lipsa unor salarii motivante ne aduce în pragul unui pericol pe care nu-l vom putea evita

4.436 de vizualizări
Simion Hăncescu / Foto: Simion Mechno – Agerpres Foto
„Lipsa unor salarii motivante ne aduce în pragul unui pericol pe care nu-l vom putea evita, dacă această politică greșită nu va fi corectată – la catedră vor ajunge oameni fără pasiune, talent și responsabilitatea muncii pe care o fac”, este mesajul președintelui Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu, cu ocazia Zilei Europei, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Acesta a transmis că profesia de cadru didactic este „una a dăruirii și a implicării totale, iar ca acest lucru să se întâmple, profesorul nu trebuie să ducă grija zilei de mâine”.

  • Amintim că Edupedu.ro a scris că profesorii vor primi în termen de 3 luni prima tranșă pentru plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021. Mai multe detalii aici.
  • Mai amintim că, în ianuarie 2022, ministrul Educației declara că cel mai mic salariu net al unui profesor debutant în România este 2.597 lei, cu indemnizaţia de hrană inclusă

„Ne dorim o economie performantă, care să funcționeze ca un motor nou, nu unul cârpit, dar nu putem ajunge aici dacă de pe băncile școlii nu vor ieși absolvenți bine pregătiți, în ton cu cerințele actuale ale pieței muncii și mai ales motivați să rămână în această țară!”, conform comunicatului.

Simion Hancescu a adus în discuție și situația infrastructurii din unele școli: „Cea mai mare parte a școlilor din România și în special cele din mediul rural, se confruntă cu lipsuri considerabile în privința bazei materiale, iar în unele dintre ele învățământul se face ca în condițiile din lumea a treia, dacă ne gândim la frigul din sălile de clase, la mobilierul școlar sau la laboratoarele de care dispun”.

Acesta a mai spus că școala online nu s-a putut desfășura în unele unități de învățământ din cauza „bazei materiale inexistente”: „Deși ne lăudăm ca fiind una dintre țările cu cea mai mare viteză a conexiunii la internet, multe dintre școlile noastre au fost în incapacitate, săptămâni întregi, să susțină școala online din cauza bazei materiale inexistente sau prost făcute!”

Comunicatul integral

Citește și:
OFICIAL Profesorii vor primi în termen de 3 luni prima tranșă pentru plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021 / Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial


5 comments
  1. Daca tot suntem cei mai saraci angajati poate cereti fara impozit pe venit cum alte categorii cu salarii mult mai mari ca noi.

  2. Pai domnilor de la conducerea sindicatelor, prin lege salariile trebuiau marite de doi ani! Cotizatii stiti sa luati, dar sa faceti ca legile sa fie respectate nu mai stiti! Voua si alor vostrii sa va fie cald!
    Pas cotizatie la sindicat, ca nu meritati!

  3. Si cand veti scrie despre aducerea salariilor la nivelul grilei din lege care trebuia facuta acum 2 ani?

    1. Crezi ca mai conteaza grila?
      Mai important sa aduca salariul la nivelul inflatiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și profesional pentru anul școlar 2025-2026 / Prima etapă s-a încheiat pe 25 noiembrie, deși calendarul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 26 noiembrie. Până pe 20 decembrie, inspectoratele școlare și liceele analizează solicitările operatorilor economici

Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul…
Vezi articolul
ce-a vrut să spună autorul

Ce se întâmplă în creier când citim? Cititul stimulează dezvoltarea limbajului / Să încetăm să îl vedem ca pe ceva ce îl pregătește pe copil pentru școală. E mai mult de atât, spun cercetătorii în neuroștiințe cognitive Simina Pițur și Andrei Miu

Ce se întâmplă în creier atunci când învățăm să citim? Dar cu cei care nu învață să citească? Cercetătorii în neuroștiințe cognitive Simina Pițur și Andrei Miu vorbesc despre mecanismele…
Vezi articolul

Ministerul Educației evită să dea un răspuns clar la întrebarea: de ce nu a fost emis ordinul de ministru care autorizează funcționarea școlilor comasate, în urma aplicării legii Bolojan

Ministerul Educației a ocolit răspunsul la întrebarea adresată de un deputat privind emiterea ordinului de ministru prin care să autorizeze funcționarea școlilor din urma legii 141/2025. Într-o interpelare în Parlament,…
Vezi articolul

Ministerul Educației, după ce operatorii au anunțat că elevii navetiști din 19 județe vor plăti transportul din banii lor de azi: În cele 14 judeţe în care nu sunt asigurate servicii publice de transport rutier judeţean, începând cu data de 1 februarie 2024 elevii vor beneficia de sume forfetare, în baza valorilor aprobate de consiliile judeţene, iar operatorii își vor primi banii restanți tot pe baza acestor valori

Ministerul Educaţiei a dat o serie de precizări privind asigurarea transportului gratuit pentru elevi, scrie Agerpres. Instituția precizează cum a fost dată cea mai recentă hotărâre de Guvern pentru reglementarea…
Vezi articolul