Profesorul Radu Gologan: Am uitat să-l facem pe copil să înțeleagă că matematica nu e o știință a formulelor, ci este o știință a intuiției, a folosirii creierului pentru a trage concluzii. Aici trebuie umblat / Până în clasa a VIII-a inclusiv, trebuie simplificat foarte mult

0 vizualizări
Foto: captură „InfoEdu”, TVR Info/ TVR+
Președintele Societății de Științe Matematice din România, profesorul Radu Gologan, spune că trebuie simplificată materia până în clasa a VIII-a, pentru că „avem o moștenire de 2 secole de matematică școlară puțin prea umflată, puțin prea formală”. Radu Gologan a fost invitat în emisiunea InfoEdu de la TVR, duminică, 13 septembrie, în contextul rezultatelor PISA 2025.

Decât mult și prost, mai bine puțin și bine„, spune profesorul Radu Gologan care a precizat că matematica în România ultimelor 2 secole este „puțin prea formală” și „am uitat să-l facem pe copil să înțeleagă că matematica nu e o știință a formulelor, ci este o știință a intuiției, a folosirii creierului”.

El mai spune că profesorii nu ar trebui să se teamă dacă nu termină materia de predat.

Nu asta e problema, problema este ca ce-ai făcut să fie bine și copilul să fi înțeles. Pentru că cu tehnologia care există astăzi, dacă copilul învață noțiunile de bază bine și cu intuiție singur se va descurca mai departe”, a mai spus Radu Gologan.

Redăm răspunsul integral al profesorului Radu Gologan pe acest subiect

Radu Gologan, profesor universitar: E o vorbă din bătrâni, de fapt e moștenire de la nemți: „Decât mult și prost, mai bine puțin și bine„. Cam asta vreau să spun. Noi am moștenit de-a lungul a două secole o matematică școlară puțin prea umflată, puțin prea formală și am uitat să-l facem pe copil să înțeleagă că matematica nu e o știință a formulelor. Matematică este o știință a intuiției. Este o știință a folosirii creierului și a tuturor contactelor neurologice care se fac pentru a trage niște concluzii, din date, inclusiv și statistice. Și atunci aici trebuie umblat. Eu văd colegii mei, profesori de liceu, familia și așa mai departe, tot timpul speriați, „vai de bine că nu termin materia”. Nu e asta problema, că nu ai terminat materia, că n-ai făcut nu știu ce geometrie în spațiu și așa mai departe. Nu. 

Problema este ca ce-ai făcut să fie bine și copilul să fi înțeles. Pentru că cu tehnologia care există astăzi, dacă copilul învață noțiunile de bază bine și cu intuiție singur se va descurca mai departe. N-are nevoie să învețe volumul sferei în clasa a VIII-a. Îl găsește oriunde, dar dacă a învățat bine ce se întâmplă în plan, știe să vadă în spațiu că i s-a desenat destul și are și mijloacele tehnice ca să vadă figuri rotite și așa mai departe. Asta îi creează, o integrare a lui în lumea asta tridimensională. Dacă nu știi să gândești în trei dimensiuni ești sortit  unei intuiții care nu există. Deci trebuie simplificată matematică. 

Diana Dumitrașcu, jurnalist: Această simplificare a materiei ar aduce și competențe mai mari în rezolvarea unor astfel de probleme, nu neapărat PISA, ci pur și simplu.

Radu Gologan, profesor universitar: Eu cred că până în clasa a VIII-a inclusiv, trebuie simplificat foarte mult. După aceea, cei care merg mai departe sunt acel procent din populație care vor deveni poate intelectuali și aduc noul. Ceilalți trebuie să fie executați, fără doar și poate, nu rușinos să fie executat corect într-o meserie. 

Nu trebuie să știi să faci filozofia a teoremei lui Pitagora ca să fii un instalator foarte bun căutat. Trebuie să știi foarte bine teorema analizei matematice ca să explic un sistem politic și să-l înțelegi, să nu votezi aiurea? Nu. Trebuie să ai niște noțiuni, să știi ce e corect, ce e contradicție, asta e important”. 

Informații de context


Numărul elevilor din România cu rezultate sub nivelul de bază în cadrul studiului internațional al competențelor elevilor, PISA 2025, a crescut accentuat față de ediția anterioară a acestei cercetări. Iar la Matematică ponderea celor aflați sub pragul minim – deci se încadrează la analfabetism funcțional – a depășit 50% la Matematică. 

Studiul PISA 2025, a noua cercetare de acest fel realizată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a fost prezentat oficial marți, 8 septembrie. El include un prim volum de date, precum și note de țară pentru fiecare dintre cele 91 de state și teritorii participante.

PISA 2025 a evaluat aproximativ 760.000 de elevi din 91 de țări și economii, reprezentând aproape 33 de milioane de adolescenți de 15 ani. În România au participat 7.725 de elevi din 322 de școli, reprezentativi pentru circa 172.000 de tineri, adică 76% din populația de 15 ani.

La Matematică, 52% dintre elevi au performanțe sub nivelul de bază, dintre care 30% – rezultate foarte slabe (sub Nivel 1a), iar 22% – rezultate slabe (Nivel 1a), adică se încadrează la analfabetism funcțional. 

La Științe, 46% dintre elevi au rezultate sub nivelul de bază (20% – sub nivel 1a, 26% – nivel 1a)

Nivelul 2 PISA este utilizat drept prag de referință pentru alfabetizarea funcțională.

48% dintre elevi au atins cel puțin Nivelul 2, față de o medie OCDE de 65%. La un nivel minim, acești elevi pot să interpreteze și să recunoască, fără instrucțiuni directe, cum poate fi reprezentată matematic o situație simplă (de ex. să compare distanțe sau să afle prețuri într-o altă monedă)

Circa 4% dintre elevii români au avut performanțe foarte ridicate la Matematică (față de media OCDE de 8%). La Nivelurile 5 și 6, elevii pot să modeleze matematic situații complexe, pot să aleagă, să compare și să evalueze diverse strategii de rezolvare a problemelor

Prin urmare, proporțiile elevilor sub nivelul de bază sunt de 46% la științe, 48% la citire și 52% la matematică. Ponderea elevilor cu performanțe foarte ridicate, la nivelurile 5 și 6, rămâne redusă: 2% la științe, 1% la citire și 4% la matematică.

Comparativ cu 2015, România a înregistrat o scădere semnificativă statistic de 25 de puncte la matematică și 21 de puncte la citire. La științe, rezultatele sunt relativ stabile.

În același interval, ponderea elevilor sub nivelul 2 a crescut cu 12 puncte procentuale la matematică, cu 9 puncte procentuale la citire și cu 7 puncte procentuale la științe.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *