Profesorul Sorin-Paul Spineanu-Dobrotă, trimis în judecată la finalul lunii mai pentru viol și agresiune sexuală față de minori, nu va preda în anul școlar 2025-2026 în sistemul național de învățământ preuniversitar, a anunțat Centrul Național de Curriculum și Evaluare (CNCE), instituție aflată în subordinea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), unde acesta este angajat.
Instituția a transmis că „contrar pseudoinformațiilor vehiculate în spațiul public, domnul Sorin-Paul Spineanu Dobrotă nu va activa în anul școlar 2025 – 2026 în sistemul național de învățământ preuniversitar. Până la pronunțarea instanței în dosarul în care este implicat și în funcție de momentul pronunțării sentinței, domnul Sorin-Paul Spineanu Dobrotă va exercita atribuții cu caracter administrativ în cadrul CNCE”.
Comunicatul vine după ce Edupedu.ro a prezentat marți, 26 august, că Sorin-Paul Spineanu-Dobrotă este în continuare ca angajat al Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE) – fostul CNPEE, din 22 noiembrie 2024 de când a expirat ultimul control judiciar impus. Edupedu.ro a scris și că, potrivit surselor noastre, profesorul urmează să revină ca profesor din 1 septembrie 2025, după ce i-a fost aprobată o cerere pentru reîncadrarea pe post la finalul lunii iunie 2025.
CNCE, care elaborează subiectele și baremele pentru toate examenele naționale, olimpiadele și concursurile școlare, a precizat, de asemenea:
- „Precizăm în acest context, faptul că CNCE s-a conformat prevederilor legale, în sensul că, în perioada 26.07.2024 – 22.11.2024, adică perioada în care a activat măsura controlului judiciar, domnul Sorin – Paul Spineanu Dobrotă a fost suspendat prin decizie internă a centrului din funcția pe care o deținea. Ulterior expirării acestei măsuri și în absența unor interdicții sau dispoziții ale instanței (prin măsura controlului judiciar nu au fost dispuse măsuri de interdicție a dreptului la muncă), orice alt act emis de CNCE de natură a îngrădi sau limita drepturi individuale nu ar fi avut temei juridic”.
Reprezentanții centrului susțin că instituția „își asumă ferm ca, la momentul pronunțării sentinței, să procedeze cu celeritate în direcția respectării legislației în vigoare”.
În finalul comunicatului, CNCE subliniază: „Reiterăm faptul că, la nivelul Ministerul Educației și Cercetării și al CNCE, respectarea legislației în vigoare și condamnarea oricărei forme de abuz sunt extrem de importante, instituțiile având toleranță zero față de orice formă de abuz sau violență”.
De menționat că CNCE nu are competența să decidă sau să anunțe cum acționează o unitate de învățământ preuniversitar, în acest caz Colegiul Național „Sfântul Sava” din București. Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere conducerii liceului, iar când vom primi un răspuns vom reveni cu acesta.
Într-o reacție miercuri, 27 august, Centrul FILIA a făcut un apel la Colegiul Național „Sfântul Sava” și la Ministerul Educației și Cercetării să nu accepte revenirea la catedră a profesorului de discipline socio-umane Sorin-Paul Spineanu Dobrotă.
„Momentan atât Ministerul, cât și Colegiul tolerează abuzul șI încurajează violența normalizând-o la nivelul propriilor instituții. După zeci de mărturii șI texte apărute în presă care descriau situații de abuz și violență în școlile și universitățile din România, tot nu avem măsuri adecvate pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale în școli!”, scrie în apelul organizației non-guvernamentale.
2 comments
asta nu trebuia dat afara din invatamant
Ei, nu. Asta e doar ~marketing. Vedem ce se întâmplă în realitate mai încolo, după ce uită lumea.