Program gratuit de explicare a modului în care funcționează instituțiile culturale publice – „Școala spectatorului cetățean”, organizat la Teatrul Masca în martie-aprilie

57 de vizualizări
Foto: ID 45828841 © Aerogondo | Dreamstime.com
Teatrul Masca a lansat înscrierile pentru „Școala spectatorului-cetățean”, un program gratuit care se va desfășura în perioada martie–aprilie 2026 și care își propune să ofere publicului o mai bună înțelegere a modului în care funcționează instituțiile culturale publice.

Programul este parte a inițiativei Masca Lab și va include șase întâlniri. Participanții vor lua parte la discuții despre administrarea instituțiilor de cultură, procesul de stabilire a bugetelor și politicilor culturale, rolul subvențiilor publice și instrumentele legale prin care cetățenii pot influența deciziile din acest domeniu.

În cadrul sesiunilor vor fi invitați mai mulți profesioniști din mediul cultural, printre care:

  • regizorul Radu Nica – 5 martie 2026
  • consultantul cultural Corina Șuteu – 12 martie 2026
  • dramaturgul Mihaela Michailov – 19 martie 2026
  • regizorul Bogdan Georgescu – 26 martie 2026
  • dramaturgul și actorul Alexandru Ivănoiu – 2 aprilie 2026
  • (Ultima întâlnire este programată pe 9 aprilie – pentru această sesiune nu este îmcă precizat un vorbitor)

Potrivit organizatorilor, participanții vor explora, prin întâlniri tematice, întrebări precum: cum funcționează o instituție publică de cultură, cine decide bugetele și politicile culturale, care este relația dintre instituție, autoritate și stat, ce înseamnă subvenția publică și de ce nu este un privilegiu, ce drepturi și ce pârghii are publicul pentru a influența deciziile care privesc cultura.  Aceștia vor putea învăța, la finalul programului, cum să formuleze cereri de informații publice în baza Legii 544, cum să participe la consultări publice sau să inițieze demersuri civice precum petiții și campanii.

Înscrierile sunt deschise până pe 27 februarie, prin completarea formularului online.

Foto: © Aerogondo | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulamentele actualizate ale olimpiadelor școlare 2026 au fost publicate – descarcă / Elevii trebuie să obțină cel puțin 60 de puncte pentru a trece la etapa pe țară, prevede regulamentul-cadru

Regulamentele olimpiadelor școlare 2026 au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) recent, pe pagina dedicată de pe edu.ro. Etapele locale sau județene se pot desfășura după noile reguli…
Vezi articolul

Opt posturi de lector de limba română la universități din Canada, Maroc, Chile sau Serbia, scoase la concurs de Institutul Limbii Române. Patru dintre ele, libere și în urmă cu 5 luni / Candidaturile se depun până pe 12 ianuarie – condițiile de înscriere

Opt posturi de lector de limba română la universități din străinătate au fost scoase la concurs la începutul lunii ianuarie 2024 de Institutul Limbii Române, potrivit anunțului de pe pagina instituției,…
Vezi articolul

Testare standardizată digitală în 800 de licee, pentru toți elevii de clasa a IX-a, la Română și Matematică, din 16 octombrie, prin proiectul ROSE al Ministerului Educației. Testele vor arăta ce competențe au tinerii și profesorii vor face apoi planuri remediale personalizate, spun oficialii

Elevii de clasa a IX-a din 874 de licee din țară, eligibile pentru finanțare prin proiectul ROSE, vor susține testări inițiale standardizate, pe calculator, în perioada următoare, între 16 octombrie-3…
Vezi articolul